Sunt convins că toți vă amintiți istorioara din Sfânta Evanghelie privitoare la vameșul Zaheu. Ea se citește în Duminica a 32-a după Rusalii. Asupra ei vom stărui în rândurile ce urmează.
Mântuitorul străbătea drumurile și potecile Palestinei, prin sate și cetăți, învățând oamenii și vindecându-le bolile și bolnavii. Se dusese vestea despre El în tot Imperiul Roman. Mărturiile vremii vorbesc de corăbii arhipline, care înfruntau pericolele Mării Mediterane pentru a ajunge la țărmul Orientului Apropiat ca să ducă pasagerii – pelerini. Până și medicul personal al lui Cezar și-a lăsat palatul, averea, poziția socială privilegiată și a venit în Palestina ca să-L cunoască pe Iisus și, mai ales, să vadă prin ce metode și mijloace vindecă El bolnavii. Până la urmă a sfârșit devenindu-I ucenic!
Cu siguranță că auzise despre El și vameșul Zaheu. Cum să nu audă? El, care strângea birurile și tot felul de taxe puse de stăpânirea romană asupra poporului, era în contact cu tot felul de oameni de dimineața până seara. Față de unii folosea forța, îi bătea, îi schingiuia, le confisca animalele, hainele și alte bunuri; față de alții era suficientă vorba și oamenii își plăteau ceea ce le revenea. Veștile despre Iisus și faptele Lui circulau din gură în gură. Toți ar fi vrut să-L vadă pe Iisus, să-L asculte, să-L roage ceva. Și lui Zaheu i s-a înfipt în inimă dorința de a-L vedea pe Iisus. Totuși, el, ca vameș, era un funcționar al Imperiului Roman, făcea parte din oamenii de seamă ai cetății. Despre Iisus se vorbea mult, dar El nu era un funcționar public, un ofițer, un preot sau un arhiereu. Iisus era un oarecare în ochii lui Zaheu. Era sărac, fără proprietate; nu avea nici o funcție publică. Cu un asemenea om Zaheu nu-și putea permite să stea de vorbă. Zaheu era cineva, Iisus era un Nimeni! Și, totuși, curiozitatea lui Zaheu era mare și nu-i putea rezista.
Trebuia să-L vadă. Măcar atât. Dar cum? Dacă s-ar fi înghesuit printre ceilalți, rupându-și hainele, se înjosea. Asta nu se putea! Trebuia să-L vadă pe Iisus, fără să fie văzut de ceilalți. Și iată că a găsit soluția. Se va sui într-un pom de pe marginea drumului și de acolo, ascuns printre crengile înverzite, Îl va vedea. Bine, bine, dar dacă îl va vedea pe el lumea? Pe el ditai funcționar imperial să-l vadă oamenii cățărat în pom ca o maimuță? Era prea de tot. Ar fi fost chiar de râsul lumii. În sufletul lui Zaheu s-a dat o luptă puternică între curiozitate, îndrăzneală și curaj. Îl căuta pe Dumnezeu, se temea și se rușina de lume, dar a avut curajul să îndrăznească și să-L caute pe Dumnezeu. În ciuda oricărui risc, s-a cățărat în sicomor și a așteptat cu inima bătându-i de emoție și de teamă.
Iată că Dumnezeu n-a rămas indiferent la căutarea lui Zaheu. Omul făcuse un pas; Dumnezeu face pasul următor. Se oprește sub pomul în care se afla Zaheu, privește în sus și-i strigă: „Zahee, grăbește-te și te coboară, căci astăzi se cuvine să vin în casa ta!” La asta nu se aștepta Zaheu. Omul acela extraordinar, care vindeca bolile de tot felul, Omul acela fenomenal, care învia și morții, care potolea furtuna pe mare, care sătura mii de oameni din câteva pâini, voia să vină în casa lui Zaheu! Nu era Iisus un demnitar, un ofițer, un bogătaș oarecare, dar era un Om cu o faimă nemaiîntâlnită, un Om pe care oamenii îl socoteau Dumnezeu adevărat. Omul acela urma să vină în casa lui Zaheu. Vameșul știa că lumea îl sfidează, îl socotește un om păcătos, un om nedrept, un corupt, un hoț oficial, dar venirea lui Iisus în casa lui îi schimba imediat imagina publică foarte șifonată, pe care o avea. Zaheu face al treilea pas. Acceptă bucuros propunerea lui Iisus, coboară din pom, fuge acasă și pregătește cele necesare pentru primirea celui mai de seamă Om al zilei din cetatea aceea. Dumnezeu nu se lasă așteptat. Face al patrulea pas spre Zaheu. Se ține de cuvânt și vine la casa lui Zaheu, intră în casă, șade la masa lui Zaheu și mănâncă din bucatele acestuia. Afară lumea comenta: „A intrat să mănânce la un păcătos!” Zaheu face al cincilea pas și se apropie mai mult de Dumnezeu, spunându-I: „ – Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor, iar dacă am nedreptățit pe cineva, întorc împătrit!” Averea pe care o agonisise cu greu, muncind el însuși, chinuind și schingiuind pe alții ca să le-o smulgă, acum o dă cu o larghețe sufletească rară. Averea aceea plină de lacrimile și de sângele celor mulți, săraci și umiliți, le-o redă Zaheu. Se lipsește bucuros de ea, numai să-i câștige prietenia lui Iisus, adică lui Dumnezeu. Și iată că Dumnezeu face al șaselea pas, spunând: „- Fiul Omului a venit la oile pierdute ale casei lui Israel! Adevăr vă spun vouă: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și el este fiul lui Avraam!” Din acel moment, Zaheu devine de nerecunoscut, devine altul, adică face al șaptelea pas, pasul mântuirii.
Iată cum, curiozitatea, stăruința și curajul l-au dus pe Zaheu la prietenia cu Dumnezeu și la mântuirea sufletului său. Mai observăm din această istorioară un alt adevăr esențial: mântuirea omului este operă divino-umană, adică la ea conlucrează omul cu Dumnezeu. Omul fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate mântui; Dumnezeu nu obligă pe om să se mântuiască, ci doar îl ajută.
Cele trei mijloace prin care Zaheu a ajuns până la Dumnezeu, a devenit prietenul lui Dumnezeu și și-a mântuit sufletul, ne sunt și nouă la îndemână. Aveți și dumneavoastră curiozitatea să veniți la biserică, să citiți Sfânta Scriptură și alte cărți de zidire sufletească, să vă spovediți, să vă împărtășiți; stăruiți și dumneavoastră în rugăciune, în post și fapte bune; aveți curajul să-L contactați pe Dumnezeu cât mai des și vorbiți cu El în fiecare zi prin rugăciunile dumneavoastră. Ce cinste mai mare poate să fie pentru un om, ca aceea de a vorbi cu Dumnezeu? Vorbiți cât mai mult, că El nu se supără. El ne așteaptă să-L căutăm, să-L vedem, să vorbim cu El. Dacă va vedea că e sinceră căutarea noastră, cu siguranță că ne va veni și El în întâmpinare și va intra în casa sufletului nostru, va fi cu noi și vom fi cu El. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Lasă un răspuns