Izbucul Tăuz – cea mai mare peșteră scufundată din țară!

La adăpostul unui perete stâncos ce stă drept către cer, iese la lumină apa care a intrat în amonte prin imensul portal al peşterii Coiba Mare. Acesta este Izbucul Tăuz. Pentru amatorii de senzaţii tari, locul ăsta din Apuseni este destinaţia ideală. Unii spun că aici se află cea mai mare peşteră scufundată din România, cu o adâncime de peste 100 de metri. Prin acest izbuc iese la suprafaţă apa care intră în peştera Coiba Mare şi Coiba Mică, mai la deal. Între aceste două locaţii se află o linie dreaptă, aeriană, de 2,5 km cu foarte multe galerii subterane şi un sistem încă necunoscut. Aici, în izbuc, apa este azurie şi foarte limpede, cu o temperatură medie de patru-șase grade, chiar şi pe timpul verii. Asta pentru că stagnează mult timp în interiorul muntelui (o zi şi jumătate) şi preia temperatura rocii pe unde trece. Vorbim de nişte rezervoare mari de ape subterane. Roca are o temperatură medie în peşteră, temperatura altitudinii la care se află, undeva în jur de 6 – 6,5 grade. Izbucul Tăuz este cunoscut încă din anii 80.

În 1984, Florin Păroiu a fost primul scufundător român care a trecut de cel dintâi sifon, e vorba de o scufundare de până la 16 metri după care se iese într-o sală aerată, într-un soi de clopot, dar fără stânci în jur. Locul a fost explorat de diverşi scufundători din Ungaria, Polonia şi Finlanda (Clubul AKPP). Din nefericire, în această peşteră scufundată a avut loc și un accident cu final tragic. În 4 octombrie 2002, un scufundător din Polonia s-a înecat aici. Corpul său a fost recuperat de colegii săi cam după o săptămână. În 2014, o echipă de scufundători din Finlanda au trecut pe partea cealaltă a acestui izbuc şi s-au scufundat încă în două sifoane, până la o adâncime de 87 de metri. Un itinerariu extrem de complicat întrucât au avut de mers printr-o peşteră circa 200 de metri, au mai trecut un sifon adânc de vreo 6 metri, au căţărat o cascadă de aproximativ cinci metri înălţime, ca mai apoi să se scufunde până la o adâncime de 60 de metri, după vreo alţi 300 de metri parcurşi în galeria din sifonul terminal.

Aceeaşi echipă a revenit în următorii ani, 2015, 2016, dar scufundarea în acest sifon a fost imposibilă la momentul respectiv pentru că apa era tulbure. Scufundarea de peşteră e dificilă în general. În momentul în care e apa tulbure şi nu ai vizibilitate, nu vezi încotro să înaintezi. Dificil e că nu respiri aer şi trebuie să scazi concentraţia de azot din amestecul pe care îl respiri, lucru pe care îl faci crescând concentraţia de heliu. Din acestă cauză trebuie să faci și o perioadă de decompresie. Adică nu poţi să te scufunzi brusc şi să ieşi brusc la suprafaţă, pentru că în sânge se dizolvă azotul şi dacă nu stai să se elimine sub formă de bule mici, acestea pot să astupe vasele de sânge şi să dea accidentul de decompresie respectiv embolie”, a explicat speologul Christian Ciubotărescu.

Accesul către micul ochi de apă este destul de uşor. Din centrul comunei Gârda de Sus se urmează cursul Văii Gârda Seacă până la izbuc. Numele vine de la dealul care se află în spate şi care se numeşte local Tăuz şi de la Piatra Tăuzului, adică stânca ce străjuieşte intrarea în peşteră. „Este cel mai frumos izbuc din România. Este cea mai frumoasă intrare într-o peşteră scufundată din România. Atât datorită portalului care se află în spate cât şi datorită dimensiunii acestui lac. Deobicei sunt de dimensiune mică şi îngustă. Aici este o zonă largă, de mai mulţi metri. Mai ales când bate soarele vara, arată superb aici”, ne-a mai spus Christian Ciubotărescu.

De asemenea, scufundătorii de adâncime au folosit în aceste scufundări „Rebreathere” – aparate de respirat cu circuit închis (pentru a folosi mai puține butelii și gaze de respirat). Pentru a se proteja de apa rece au folosit costume etanșe (Dry suit) cu sisteme de încălzire electrice. În ianuarie 2006 W.Szymanowski ajunsese la distanța de 375m de la intrare și trecând ramura ascendentă ajunsese la 30 de suprafață. Din păcate în primăvara acelui an a decedat prin înec într-o peșteră scufundată din Franța la o adâncime de peste 100 m.. Astfel după decesul său și a lui V. Bolek – scufundătorul care ajunsese pentru prima dată la fundul sifonului 2 la adâncimea de 87 m – prin înec într-un lac în Germania, timp de 8 ani nu a mai încercat nimeni să treacă acest sifon. Din fericire echipa experimentată din Finlanda prin medierea scufundătorului speolog Adrian Pereț – care s-a stabilit de 15 ani în această țară a vizitat zona în anul 2014. Adrian Pereț descrie echipa de vârf:

Din punctul lor de vedere pare simplu. Ei cred că au mii de scufundări, la adâncimi de peste 100 m. Ei se duc și fac scufundări în care stau sub apă câte 12 ore pentru decompresie. Nu adâncimea este problema. Adâncimea este doar un număr care-ți spune disciplinat ce trebuie să faci. Până la adâncimea de 20 m în sifonul 2 galeria este destul de largă, șase metri lățime cu doi-trei m înălțime. Pe la 20 m începe să se îngusteze, și fundul este plin de nisip. Ajunge să fie atât de îngust încât ai un spațiu foarte limitat. Ești la tine cu cinci butelii. Practic nu mai încapi să înoți. Ești la 45 de grade, cu capul în jos, și te târăști pe nisip, cu buteliile frecându-te de tavan. Ajungi să nu încapi. Trebuie să-ti tragi buteliile de sub tine, trebuie să ți le aranjezi în așa fel încât să-ţi găsești o poziție să înaintezi. Din punctul meu de vedere este o scufundare foarte dificilă.” Sami Paakkarinen (Finlanda), coordonatorul scufundărilor ne povestește: „Ne-am scufundat la adâncimea de 83 m și am continuat explorarea galeriei care mergea ascendent, și am ieșit într-o galerie aerată, care nu mai fusese parcursă nici o dată. Această galerie nouă este de o lungime de aproximativ 200 m și am găsit un nou sifon. Am trecut și acest nou sifon, care era destul de scurt, circa 20 m lungime și 6m adâncime. A urmat un nou sector aerat de circa 80-100 m, dar pe acea galerie am întâlnit o cascadă de 4 m înălțime. Am cumpărat din orașul apropiat (Câmpeni) o scară de aluminiu de 6 m și am trecut-o prin sifonul de 83 m adâncime, prin sectoarele aerate, peste sifonul al treilea și am putut depăși cascada, dar a urmat sifonul nr.4. Am plonjat sifonul numarul 4, care coboară întâi la 16 m adâncime, apoi urcă la 4 m și am crezut că duce la suprafață. Dar de fapt cobora în pantă descendentă. Noi ne-am întors de la adâncimea de 55 m, dar galeria cobora în continuare.În acel sifon am întins 300 m de fir ghid, deci și acel sifon este unul lung”. În urma colaborării internaționale, sifonul terminal din peștera „Coiba Mare” („Lacul Morții”), cea mai adâncă galerie înecată din România cu peste 92 m adâncime și sifonul 2 din „Izbucul Tăuz” a fost depășit, descoperindu-se încă 2 sifoane și 2 sectoare aerate. De asemenea, s-a efectuat o scufundare în izbucul „Cotețul Dobreștilor”, care însă a fost scurtă fin cauza vizibilității scăzute din cauza apei tulburi. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*