Un Jurnal zguduitor despre Clujul primelor zile de ocupaţie fascistă ungară, septembrie – octombrie 1940 (IV)

În secvenţa următoare din Jurnalul profesorului Ioan Văleanu se dezvăluie adevărata faţă a ideilor propagandei fasciste ungare despre obţinerea prin rapt a nordului Transilvaniei, despre sfâşierea României, totul aflându-se în discursul unui intelectual, oficial al statului ungar în calitate de comisar pentru învăţământ al guvernului de la Budapesta, venit să preia serviciul de învăţământ din Cluj, discurs rostit la preluarea Şcolii Normale de Învăţători. Începe prin a include Divinitatea că a fost de partea maghiară în realizarea visului maghiar împlinit, “după atâta timp de suferință”. (Vezi foto cu alte imagini ale “suferinţei” maghiare în perioada interbelică). Dar evident că nu Divinitatea a fost de partea maghiară ci fiara fascistă germană şi italiană. Se arată apoi mulţumit că România a rezolvat “în parte justele noastre revendicări” – spune el. În parte, deci, în sensul că nu toată Transilvania le-a fost dată plocon. Spune că “Noi vrem pacea și vrem pretinia României, dar o pace dreaptă ungurească…”, deci nicidecum o pace dreaptă românească. Arată că ei, ungurii, au venit să refacă “cultura maghiară pângărită”, să facă “dreptate maghiarimii care a fost, timp de 20 de ani, scoasă din drepturile ei, pângărită și sărăcită”. Aici trebuie menţionat că se păstrează la Arhivele Naţionale Cluj numeroase mărturii ale multor locuitori maghiari din Ardealul neocupat, inclusiv grofi şi baroni, care au declarat în 1941 că timp de 22 de ani statul român i-a lăsat în toate drepturile lor economice, culturale, religioase, sociale. Oficialul maghiar afişează apoi ideea de bază a revizioniştilor, care se vântură şi astăzi cu nonşalanţă: “Am venit să punem în aplicare ideia Sfântului Ştefan…” şi că ideea nu se poate aplica “Până ce maghiarimea de aici nu va fi restabilită în posesiunea ei materială și culturală, până ce terenul cultural și numeric nu va fi recucerit…” Deci până ce nu vor recâştiga privilegiile medievale şi supremaţia numerică – idei extrem de periculoase pentru situaţia românilor de atunci, spuse cu o obrăznicie fără margini profesorilor români de faţă. Aşadar, românii au “pângărit” cultura maghiară în cei 22 de ani de Românie Mare, nu contează că ungurii din Dieta Transilvaniei şi din administraţia de vârf a acestei ţări româneşti au pângărit cu adevărat cultura şi viaţă naţională românească secole la rând, de la Sfântul Ştefan până la Marea Unire. Spune în continuare că “Totuși, noi, ca o națiune cavaleră vom respecta obligațiile luate la Viena…” S-a văzut deja “cavalerismul” la Ip, Treznea, Cluj, Mureşenii de Câmpie, Huedin, Secuime şi în alte localităţi ale Transilvaniei ocupate. Le cere celor câţiva profesori români rămaşi să se comporte în viitor “ca adevărați unguri în toate manifestările” lor. Declară apoi că are instrucţiuni de acţionare “în teritoriul eliberat al scumpului nostru Ardeal” – zice el, direct de la prim ministrul Teleki Pál. Îi ameninţă pe profesorii români că-i va cerceta pe fiecare în parte să constate care a fost atitudinea lor “din trecut, îndeosebi în ce privește ideia integrității Ungariei Sf. Ştefan”. Aşadar era un delict grav dacă ar fi atentat careva în trecut la această idee, care s-a dovedit a fi una criminală în timpul ocupaţiei ungare în Transilvania. Integritatea Ungariei Sfântului Ştefan era şi este un mit şi nu o realitate istorică: Transilvania era voievodat, cu conducere autonomă, iar pentru maramureşeni, Ungaria era redusă la spaţiul etnic al ungurilor. Într-un document din secolul al XIV-lea, un maramureşean spune de o moşie care se află la margine cu Ungaria. În realitate aceasta era atunci “integritatea Ungariei Sfântului Ştefan”, românilor maramureşeni puţin le păsa de omogenizarea etnică maghiară în regatul Sfântului Ştefan, ei ştiau una şi bună, că Ungaria se află dincolo de Ţara Maramureşului.

Profesorul Văleanu scrie, aşadar, următoarele, în continuarea Jurnalului său:

Dar să las să vorbească persoană oficială și autorizată, de tot ceea ce se face și de unele cari au să vină.

Comisar Guvernial pentru învățământ sosește în Cluj, profesorul Chiș, inspector școlar. În după amiaza de 16 Septemvrie 1940, ne cheamă la Şcoala Normală pentru predare. Suntem adunați 5 profesori români, doui din cei autorizați nu au venit, și doui pensionari ai Statului român de naționalitate ungurească. Vine inspectorul Chiș și să prezintă. Începe ceremonia. Profesorul Dancu, încredințat cu predarea, în asistența noastră citește o scurtă vorbire în care arată că Românii au dus unele lucruri, deși noi, mai bine zis el, vorbitorul, salută pe cei sosiți, să declară gata să dea tot spriginul nouilor stăpânitori și solicită bunăvoința Autorităților. Pentru noi, ceilalți, a fost o surpriză, dar nu-l mai puteam împiedica.

A luat cuvântul Chiș, comisarul guvernial. și a spus, textual, următoarele:

„Dumnezeul strămoșilor mei m-a învrednicit, ca după atâta timp de suferință, să văd o parte din visul nostru împlinit. Când asist la luarea în primire a Şcolii Normale de Învățători din Cluj, școală care a fost lăsată tot de noi, îmi reamintesc evenimentele de acum 22 de ani. Văd pe chipurile Dvoastră marea durere și o înțeleg, cu atât mai mult, că și eu, înainte cu 22 de ani am simțit această durere. Eram directorul institutelor școlare magheare de la București, institute ridicate din truda și sudoarea maghearimii de acolo și nu bogății lăsate de alții, căpătate gratuit. Soarta a voit ca să predau acele instituții de cultură maghiară și să plec, fără motive. Și m-a durut foarte mult. S-a creat atunci o prăpastie între Români și Unguri, care prăpastie s-a adâncit tot mai mult, și azi, după 22 de ani, ne găsim, ambele popoare, învrăjbite între doui coloși: Rușii și Germanii, amenințați să fim înghițiți, ori de marea slavă, ori de cea germană. De aceea apreciem gestul făcut de România, rezolvând în parte justele noastre revendicări.

Noi vrem pacea și vrem pretinia României, dar o pace dreaptă ungurească și o prietenie sinceră. Noi am venit să refacem cultura maghiară pângărite. Să readucem la viață, să facem dreptate maghiarimii care a fost, timp de 20 de ani, scoasă din drepturile ei, pângărită și sărăcită.

Am venit să punem în aplicare ideia Sfântului Ştefan, dar această idee nu o putem pune în practică până ce odată nu vor fi fost reparate toate nedreptățile săvârșite timp de 20 de ani maghiarimii. Până ce maghiarimea de aici nu va fi restabilită în posesiunea ei materială și culturală, până ce terenul cultural și numeric nu va fi recucerit, prietenie între noi și D-voastră nu se poate înstăpâni. Abia atuncea va putea fi vorba să vorbim de la egal la egal, și pentru aceasta va trebui mult timp, cel puțin atâta timp cât a ținut și pângărirea.

Totuși, noi, ca o națiune cavaleră, vom respecta obligațiile luate la Viena, despre care ne-a vorvit dl. profesor. Noi vă vom lua în serviciile pe cari le-ați avut, și vă vom plăti, dar numai timp de trei luni pe durata administrației militare. Că autoritățile civile, după ce vor prelua administrația, ce vor face, nu putem da nicio precizare, nici nu putem da garanții. D-voastră va trebui să vă comportați ca adevărați unguri în toate manifestările Dv. Va fi greu, de aceea vă lăsăm timp de încercare. Nu vă cerem jurământul încă, veți face numai un legământ. Cei ce nu se vor putea aclimatiza, vor fi să liberi să plece. Ar fi mai bine să plece de pe acum și aceia cari cred că nu se vor putea să se adapteze.

Avem o mare sarcină, de care trebuie să fim adânc pătrunși, și dv. și noi, cari am fost încredințați cu aducerea la împlinire a comandamentelor naționale.

Dl. Ministru președinte, excelența sa, Grof Teleki ne-a convocat alaltăieri și ne-a spus ce avem de făcut și cum să procedăm atunci când suntem trimiși în înaltă misiune în teritoriul eliberat al scumpului nostru Ardeal. Și ne-a spus: astăzi aveți experiență în plus, aceea a organizării Rusincoului [Ucraina Subcarpatică] și a Slovaciei de sud, și nu admit să se repete greșelile. Aceia dintre Dv. cari nu se simt destul de pregătiți moralicește și nu să simt destul de tari pentru aplicarea tuturor ordinelor, să o spună deschis și îi voiu înlocui.

Înainte de toate vom da ordine de represalii pentru toate atrocitățile fără seamăn aplicate ungurilor de acolo de autoritățile românești. Vom expulza și noi, pentru un muncitor de fabrică ungur, trei muncitori de fabrică români de aici, pentru un țăran ungur, trei ţărani români, pentru un profesor, trei profesori de ai lor, etc.

Dar să nu vă supărați, dlor, dacă înainte de a vă menține în slujbă ne vom interesa pentru fiecare în parte care a fost atitudinea Dv. din trecut, îndeosebi în ce privește ideia integrității Ungariei Sf. Ştefan. Cei ce cred că nu vor putea suporta proba, e mai bine să plece de pe acum”.

Cunoșteam oficialitatea ungurească încă dinainte de 1914. Cunoșteam și metodele de a lucra la sfârșitul răsboiului mondial. Începutul evacuării zonei „culturale” după pacea de la București. Credeam, însă, că trecutul i-a învățat minte și angajamentele de la Viena le vor respecta. Credeam că o să avem măcar liniște în casele noastre. În ce privește înființarea de școale, sau secții românești, nu mi-am făcut iluzii. Am spus chear inspectorului care ne-a transmis ordinul verbal al Ministerului, că noi, câţiva Ardeleni, ne supunem și vom încerca să rămânem și să facem școală românească, să nu pretexteze ungurii mai târziu că nu pot face secții românești în lipsă de profesori români. Am expus, pe scurt, metodele lor de a aplica dispozițiile lor legale, cum lor le convine și cum ei știu să-și îndeplinească obligațiile în materie de minorități, așa ca să iasă cum lor le convine. Am spus că dacă vexațiunile nu prind, dacă toate mijloacele de constrângere au dat greș, procedează la arestări, deportări. Pretexte legale găsesc, și dacă nu găsesc, le creiază. Asta o știm din răsboiul mondial. S-au adeverit toate aceste metode – cunoscute de mine – ca simple jucării de copii. Am găsit cele mai draconice chinuri, după cari au urmat asasinate și spânzurări, pentru a convinge lumea că se găsește sub stăpânire ungurească.

Foto: Groful Bethlen Béla şi baroneasa Bánfi Józsefné, la un bal maghiar din Cluj, acompaniaţi cu cântece la vioară de Körösi Dudus.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*