Un manual de istorie pentru clasa a VII-a, din 1999: erori, omisiuni, ocultarea suferinţelor românilor ardeleni

Chiar demult voiam să văd ce fel de istorie se propagă în şcolile noastre după Revoluţia din Decembrie 1989. Mi-a căzut în mână abia astăzi un manual, e drept destul de vechi, din 1999, din care putem vedea cât de bine au fost instruiţi elevii noştri acum 20 de ani, îmi promit, însă, ca să caut unul la zi, pentru a vedea dacă se perpetuează aceleaşi erori şi omisiuni cu privire la români.

Manualul a apărut la Editura Humanitas Educaţional, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, autori fiind Maria Ochescu şi Sorin Oane, şi se intitulează Istorie universală modernă şi contemporană, cuprinzând perioada începutului de secol XIX până în pragul mileniului III. Prima inducere în eroare am sesizat-o când autorii analizează statutul Transilvaniei în Imperiul Habsburgic şi vorbesc de exigenţele guvernării absolutiste a cancelarului austriac Metternich (cca 1815-1848) şi imediat de faptul că românii erau nesocotiţi ca naţiune, lipsiţi de drepturi şi libertăţi şi religia ortodoxă „marginalizată” (ceea ce este incorect spus, pentru că era exclusă dintre religiile recepte).

Elevul va fi înţeles de aici că toată această asuprire vine de la regimul lui Metternich, ceea ce este profund greşit, pentru că situaţia se perpetua din Evul Mediu, nu de pe timpul austriecilor, care, ce-i drept, au acceptat-o când au ocupat Transilvania, în 1690. Aşadar, dintr-un condei bine ticluit, responsabilitatea nobilimii maghiare mai ales, a Dietei Transilvaniei privind starea românilor transilvăneni este ştearsă. Apoi, autorii afirmă total greşit că românii transilvăneni au participat, datorită (iarăşi) „dominaţiei habsburgice”, la revoluţia de la 1848. Nimic despre cel mai grav act al revoluţiei ungare: uniunea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, care a dus la războiul civil, la separarea totală a celor două revoluţii: română şi ungară, nimic despre exclusivismul etnic maghiar de atunci, responsabil de numeroase atrocităţi contra românilor în Transilvania.

Autorii au ştiut vorbi, la p. 27, despre epopeea poporului grec la 1821 şi de uciderea locuitorilor din Chios, de cruzimile turcilor, care au stârnit dezaprobarea opiniei publice europene, dar despre cruzimile cetelor de vânătoare ale insurgenţilor unguri şi secui din Transilvania nu au scris nimic. Mai încolo, autorii scriu parcă cu mândrie că „Ungurii, sub conducerea lui Kossuth Lajos, au format un stat independent şi au înfăptuit unele reforme…”, iarăşi nimic despre preţul plătit de românii transilvăneni datorită acestui stat care a incorporate Transilvania peste voinţa românilor. Urmează apoi o afirmaţie demnă de istoria din perioada proletcultistă, şi anume că împăratul Austriei, „învrăjbind popoarele unele împotriva altora”, a reuşit „să înăbuşe revoluţia în întreg imperiul”.

Afirmaţie tipică anilor de „democraţie populară” din anii `50 ai secolului trecut. Mai lipseşte acuzaţia de atunci adusă românilor că au fost contrarevoluţionari, pe când românii şi-au apărat cu mari jertfe fiinţa naţională, văzând latura reacţionară, deloc revoluţionară a insurgenţilor maghiari de a acapara Transilvania şi de a le şterge românilor identitatea etnică, limba şi religia, promiţându-le în schimb toate drepturile civile pe care le aveau cetăţenii unguri. Deloc n-au înţeles autorii Revoluţia Română din Transilvania de la 1848-1849. Se mai afirmă apoi că românii aflaţi sub conducerea lui Avram Iancu, „nemulţumiţi de nerecunoaşterea lor ca naţiune de către revoluţionarii de la Budapesta, s-au opus ofensivei maghiare cu arma în mână”. Iarăşi dintr-un condei sunt ocultaţi insurgenţii maghiari şi secui din Ardeal care au comis atrocităţi inimaginabile contra românilor, până când au venit trupele lui Bem, dar şi după aceea, însuşi Bem fiind revoltat de ceea au făcut bandele de vânătoare sus amintite. Şi apoi sintagma “revoluţionarii de la Budapesta” este profund greşită, deoarece guvernul lui Kossuth nu era la Buda, nici la Pesta, ci la Debreţin, în perioada trimiterii de forţe armate în Transilvania.

Aşa învăţau copiii din clasa a VII-a în anul de graţie al Libertăţii noastre, 1999…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*