Comori istorice şi de artă româneşti deţinute de Ungaria

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Ungaria nu a respectat tratatele internaţionale şi nu a restituit României importante comori istorice şi de artă, prevăzute în aceste tratate. Astfel, în tratatul de pace de la Trianon din 1920 se prevedea, prin articolul 175, obligativitatea restituirii de către Ungaria a tuturor actelor, documentelor, obiectelor antice şi de artă şi a oricărui material ştiinţific şi bibliografic ridicate din teritoriile invadate şi aparţinând, fie statului, fie administraţiilor provinciale, comunale, de binefacere sau ecleziastice, ori altor instituţii publice sau private. În articolul următor (176) se prevede ca Ungaria să restituie, de asemenea, lucrurile de aceeaşi natură cu cele arătate la articolul precedent, care au fost ridicate de la 1 iunie 1914 din teritoriile cedate, afară de lucrurile cumpărate de la particulari. Articolul 177 prevede ca „Ungaria să restituie fiecăreia din guvernele aliate sau asociate interesate toate actele, documentele şi memoriile istorice, aflate în aşezămintele ei publice, care au o legătură directă cu istoria teritoriilor cedate şi care au fost ridicate din aceste teritorii de la 1 ianuarie 1868”.

În ciuda prevederilor acestui tratat de pace, Ungaria nu a restituit tezaurul de documente istorice care aparţin României, referitoare la Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Dacă în perioada interbelică s-au făcut demersuri pentru retrocedarea Fundaţiei Gojdu şi a Arhivelor Transilvaniei, cea mai condamnabilă este conducerea comunistă nedemnă a României, care nu a făcut niciun gest de recuperare a acestor comori de istorice, care se păstrează în Arhivele Naţionale Ungare.

În ceea ce priveşte obiectele de interes istoric, ştiinţific şi de artă, o parte au fost recuperate de România, în baza acestui tratat, în 1923. Deşi în 1919 Armata Română a ocupat Budapesta pentru a o elibera de bolşevici, nu au fost luate cu forţa comorile istorice şi de artă duse de Ungaria din Ardeal în timpul războiului şi aflate încă în lăzi şi nedespachetate în Muzeul de Istorie din capitala Ungariei. Armata Română a dat dovadă de faptul că aparţine unei ţări civilizate. S-au dus tratative, şi lăzile cu comorile transilvane jefuite în timpul războiului au fost restituite, cu acceptul guvernului ungar, la patru ani după intrarea Armatei Române în Budapesta.

Au mai rămas însă în Ungaria, în afară de arhivele Transilvaniei istorice, şi alte numeroase comori care trebuiau repatriate în baza tratatului de pace de la Trianon. Din punct de vedere istoric, ştiinţific şi artistic, aceste comori sunt de mare importanţă pentru România. Printre acestea (păstrate la Muzeul Naţional Ungar, Muzeul de Artă Industrială, Muzeul de Arte Frumoase şi în alte muzee) sunt antichităţi ortodoxe de pe teritoriul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului (străvechi obiecte de cult, icoane etc.), obiecte preistorice, romane, medievale şi moderne de interes istoric, ştiinţific şi de artă românească (brăţări, potire, cruci, bijuterii şi alte obiecte de giuvaergii din aur şi argint) din secolele XII-XVIII, colecţii de arme, săbii, coifuri, arbalete, pumnale, pistoale, buzdugane, broderii, covoare, lăzi ale breslelor ardelene, cahle; colecţii de olărie şi artă industrială din Ardeal; colecţii de fotografii, desene, planuri, stampe, descrieri şi măsurători alie unor monumente istorice din Transilvania; tablouri ale unor pictori ardeleni, unele cu subiecte româneşti etc.

Este interesant de cercetat arhivele ministerelor de externe român şi ungar pentru a cunoaşte activitatea comisiilor româno-ungare, în perioada interbelică, privind realizarea prevederilor Tratatului de pace de la Trianon, motivele pentru care valoroase comori arhivistice, istorice şi de artă nu au fost restituite României de către Ungaria. A intervenit apoi cel de-Al Doilea Război Mondial, apoi totalitarismul comunist, care, în stil orwellian, a făcut să îngheţe şi să dispară „toate problemele istorice din România şi Ungaria”, probleme care urmau, în timp de normalitate şi democraţie, să fie rezolvate treptat, spre o reală reconciliere dintre cele două state şi naţiuni. De asemenea, trebuie cercetată şi arhiva Comisiei de Reparaţiuni din Paris, de după Primul Război Mondial şi a subsecţiei acesteia din Budapesta. Un volum de documente pe această temă ar fi deosebit de important. Paşii spre reconciliere se fac, desigur, în mod real şi cert numai prin cunoaştere, recunoaştere şi onestitate în relaţiile bilaterale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*