Doamne, ajută-mi neputința…
Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința
Să nu mi se-ntunece în veci conștiința
Să știu cum să scad și cum să adun
Măsura reală a Cuvântului bun
.
Te rog, mă scoate din negrul Infern
Și mă leapădă de cel mai feroce blestem
Ajută-mă, Doamne, să încetez să mai fiu
Un suflet pierdut în adâncul pustiu
.
Dă-mi, Doamne, umila și dreapta răbdare
S-ajung cu smerenie pe-aleasa cărare
Fii blând și milos, cum prea bine te știu
Picătură din Rai în veci ca să fiu
.
Ajută-mă, Doamne, cu evlavie să-mi plec,
Genunchii mei grei, în semn de respect,
Să-ți înțeleg cu dor măiastra lucrare,
Ca viața să-mi fie doar sărbătoare.
.
Și iartă-mi, te rog, păcatele multe
Duhul tău sfânt, cu drag să le-asculte
Atunci când îmi fac cunoscut tot regretul
Și-mi vărs cu lacrimi amare secretul
.
Ajută-mă, Doamne, pe cerul stingher,
Să trec curat și să nu fiu mizer
Ajută-mi, Doamne, întreaga ființă,
Și iute mă vindecă de neputință
Dragoste autentică
Prin lumea care trece ostilă şi grăbită
Şi unde nebunia e pe deplin trăită
Te caut cu privirea, îţi caut ochii mari
Iubite, acum să vii şi-n faţă să-mi apari.
.
Cu totu’-n mine eşti, în fiecare gând,
Şi zi de zi te văd necontenit trecând
Pe fruntea mea aprinsă de dor şi de iubire
Spre inimă cobori, la loc de nemurire.
.
Nu ştiu de este zi, nu ştiu de este noapte
Iar fructele iubirii au dat în pârg, sunt coapte
În viaţa mea de astăzi, de om matur şi simplu,
Prăpăstii şi adâncuri, cu drag să mi le umplu.
.
Pe piatră, pe stâncă, pe căi din univers
Amorul meu cel dulce să fie de neşters
Să-l duc mereu cu mine, într-o eternitate
Să-l scriu şi plin să fie de autenticitate.
Un bărbat discret
În sufletul adânc și a inimii văpaie
Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie
El stăruie cu drag în ochii mei căprui
Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i.
.
E un bărbat frumos, misterios, discret,
E greu să îl descriu și să-i fac un portret,
E un bărbat sensibil ce-și merită din plin
Statutul de șarmant, privire de felin
.
Și fără să-mi dau seama, mă pomenesc mereu
Că-l pun în vârf ades, ca un real trofeu.
Ce cauți tu aici, în viața mea, străine?
Umblând nestingherit prin vise și suspine?
.
De ce îmi tulburi noaptea și-mi furi seninătatea
Vrei să mă râdă lumea și toată societatea?
Departe stai de mine, de visul meu secret
Și fii ca până acum, fii un bărbat discret!
.
Te-aș săruta cu patos, cu dragoste și dor,
M-aș afunda în tine, să simt al tău fior
Și te-aș iubi-neștire, că tot m-ai provocat
Aș vrea să am tăria să nu intru-n păcat
.
Rămâi pe mai departe, bărbat de calitate,
Deștept și enigmatic, în dulcea realitate
Și eu promit solemn să te iubesc o viață,
Din inimă să-mi fac o mare fortăreață.
Aș vrea
Aș vrea să-L am pe Dumnezeu adânc în suflet și în gând
Un pescăruș hoinar să fiu și liber să trăiesc zburând
Aș vrea să am în fața mea văzduhuri minunate
Iar diminețile să-mi fie clipă de clipă luminate.
.
Aș vrea ca timpul să stea-n loc, să fie nemurire
Să nu rămânem în neant, o tristă amintire.
Aș vrea să fiu o mică stea în colț de Univers
Să-i dau lui Dumnezeu un stih și ultimul meu vers.
.
Aș vrea să am un dor nebun de tot ce-i sacru și ceresc
Să fiu mister, zâmbet și cânt, în Raiul îngeresc.
Aș vrea să port mereu în mine o Șoaptă de departe
În Înviere toți să fim, cu fiecare moarte.
.
Aş vrea să fiu o undă-noapte, să fiu mărgăritar,
O principesă evadată din turnul de cleştar
Aş vrea emoţia s-o schimb în adiere pură
Ocean de dragoste s-adun în orice picătură.
.
Aş vrea să fiu pulberi şi stele pe cerul nesfârşit
Să am în cuget și în trup un Dumnezeu împărtășit
Aș vrea-ntr-o rază de lumină să strălucesc precum un far
Să-mpart și har, dar și speranță ca-n sfântul Lui altar.
.
Aș vrea să fiu o licărire într-un ocean de daruri
Un Paradis etern și dulce, nelimitat în haruri
Să mă înalț în necuprins, spre infinitul cer
Lui Dumnezeu inima toată, în dar să i-o ofer.
Vovidenia
Pe-o stradă mică, delicată, din centru, din oraș,
De care tot scria pe vremuri un vechi gazetăraș
Ne-aduce har odată cu sfințenia
Un edificiu cunoscut, pe nume Vovidenia.
.
Căutători de veșnicii, de secole trecute
Ei cu suspine-și plâng amar cărările pierdute
Trec dincolo de pragul porții, timizi și vinovați
Păcatele ca să-și descarce, să fie iar curați.
.
Sunt oameni triști și cu nevoi, ce nu mai au iubirea
Sunt lacrimi care cad din Rai şi vor neprihănirea
Nădăjduind în ajutor și într-o viață fără pată
Ei ştiu că îi așteaptă-aici o Maică prea curată.
.
Îngenunchind plini de dureri, stingheri şi prihăniţi
De fapte grele şi amare fiind mereu mâhniţi
Îşi spun secretul cu regrete şi vor să-şi schimbe starea
Un sacerdot să îi asculte şi să le dea iertarea.
.
E plin de graţie divină acest lăcaş de-odinioară
E flacără dumnezeiască care în taină se coboară
Marie sfântă, Maică bună, mireasă a lui Dumnezeu
Ne ești și înger și stăpână și sprijin tot mereu.
.
Cu infinită chibzuință, cu înțelegere și dor
Schimbi gândul și ființa toată în duh nepieritor.
Ești o magie ce încântă, ești pură și nevinovată
Speranță, dragoste și cântec, prințesă minunată.
.
Sub patrafirele care le ard păcatele mărturisite
Căutătorii de divin cu sufletele pustiite
Își caută neîncetat și își doresc smerenia
În cel mai pur lăcaș de inimi, în sfânta Vovidenia.
