Soarta moștenirilor de la Nicolae Testemițanu

Eroi pot fi nu numai pe câmpul de luptă. Ei se întâlnesc și în viața pașnică. În acest sens, Dicționarul Explicativ Român ne spune că erou este „Persoana demnă de a fi glorificată datorită calităților sale excepționale, a devotamentului său pentru o cauză”. Alt aspect – din DEX – al noțiunii de erou ține de aspectul valorii lui de model educațional. Un astfel de erou a fost Dr. Nicoae Testemițanu.

Numele lui N. Testemițanu poate fi auzit cu ocazia pomenirii Universității de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) din Chișinău „Nicolae Testemițanu”, cu ocazia denumirii unor străzi din localitățile Moldovei de Est, cu ocazia instalării busturilor și plăcilor memoriale, cu ocazia atribuirii numelui acestui erou pașnic unor gimnazii și cadedrei de „Medicină socială și managemet sanitar” de la USMF, cu ocazia constatării etapei ”epocii de aur” în evoluția organizării ocrotirii sănătății din Republica Sovietică Sociaistă Moldovenească. Metaforic, Dr. academician Diomid Gherman l-a numit pe N.Testemițanu „rapsodie nemuritoare a Neamului”.

Originea onomastică a numelui Testemițanu, cred, se trage de la piesa vestimentară testemel – o basma mare pătrată, cu care își acoperă femeile capul, din pânză subțire, cu flori colorate pe fond negru. Posibi, primii deținători ai numelui aveau atribuție la producerea sau vânzarea testemelelor.

În Epoca sovietică, publicul știa puțin despre Dr.Testemițanu. Pentru prima dată, acest nume l-am auzit pe la 1968, de la unchiul meu Petru Pulbere, doctor în medicină, docent la Catedra de Traumatologie și Ortopedie a Institutului de Medicină și Farmacie din Chișinău. Un timp, unchiul Petru lucrase împreună cu Nicolae Testemițanu, pe care îl stima enorm și îl admira. Aflai despre uneltirile intrigantului și josnicului rector Vasile Anestiade – grec graseiant. Despre răfuirea acestuia cu criticii abuzurilor lui, despre rolul grecului carierist în demiterea Ministrului Ocrotirii Sănătății Testemițanu – rarisim purtător de valori sprituale și excepțional reformator al organizării ocrotirii sănătății din Moldova de Est… Relatările unchiului meu mi-au produs revoltă și simpatie admirativă față de marele reformator. Atunci, când prof. universitar, academician Diomid Gherman – „părintele neurologiei din Moldova” – m-a invitat în biroul său din Clinica de Neurologie și Neurochirurgie și mi-a arătat o foiae volantă cu text în engleză și caricaturi deosebit de ofensatoare pentru D.Gherman, difuzată în toate aulele Academiei de Științe a Moldovei: „Asta e lucrătura lui Anestiade!”. Academicianul mi-a mai arătat niște publicații de ale lui Anestiade anti-Gherman. Era reacția anestiadiană la apariția cărții de memorii a lui D. Gherman „Așa a fost să fie” – foarte interesantă, în care erau descrise obiectiv, documentat și abuzurile lui Anestiade. Academicianul îmi spuse: „În apărarea mea și a obiectivității memoriilor mele au scris trei ziariști, însă nu așa cum trebuie. Mata mă cunoști – ești nu numai un psihoterapeut de frunte, patriot și ai talent scriitoricesc – ia și scrie un material pentru „Literatura și arta”. Trebuie de pus la punct pe mincinosul Anestiade, care a făcut atâta rău lui Testemițanu și altor colaboratori ai insitutului, adepți ai dreptății și ai lui Testemițanu!”. Am acceptat rugămintea academicianui, deoarece în memorie imediat îmi venise relatările unchiului Petru Pulbere și scrâșnetul „Grecotei ticălos!” al doctorului în medicină Gheorghe Balan – alt membru al echipei ministeriale a lui Testemițnu, care pătimise în urma campaniei „antinaționalism românesc” împotriva lui Testemițanu. Dr.G.Balan, coferențiar universitar, mi-a dezvăluit abuzurile lui Anestiade, cu condiția – „dă cuvântul de cinste! – că nu vei divulga că aceste lucruri le-ai aflat de la mine”.

Era anul 1974 sau 1975. Anestiade se ținea încă tare. Cu mult mai târziu, după anul 2000, îl întâlnii pe dr. N.Cereș, fost conferențiar la Institut, pătimit și el pentru că se implicase în demascarea abuzurilor anestiadiene. Când l-am rugat să-mi relateze ceva despre abuzurile rectorului „grecotei” și prigonirea lui Testemițanu, N.Cereș, fără a scoate un cuvânt, a dat bir cu fugiții. V. Anestiade era ranchiunos și răzbunător. În numele suferințelor profesorului Testemițanu, în numele suferințelor celor care au avut curajul să se plângă instanțelor unionale de la Moscova de relele anestiadiene din Institut, apoi prigoniți de rector, în numele celor reduși la tăcere – pentru a nu-și periclita cariera – am scris materialul „Între frica de Anestiade și frica de Testemițanu” („Literatura și arta”, 2008, 18 decembrie). Când l-a citit, D.Gherman, radiind bucuros, a exclamat: „O! Tăman ce trebuie! Pe Anestiade precis că îl apucă infarctul!”. Manuscrisul meu a fost dus la redacție de D.Gherman – ca nu cumva redactorul să se eschiveze de la publicare…

Evocarea acestor momente e necesară pentru înțelegerea ce însemna eticheta de „naționalist român” în Imperiul ruso-sovietic și ce însemna mâna unor ticăloși și „grecotei”. Apropo, în prezent, în Federația Rusă, cuvântul naționalist a rămas etichetă ostilă de detestare și ocară a patrioților popoarelor lezate. Rușii și evreii-propagandiști ai Kremlinului de la posturile de radio și Tv nu tolerează naționalismul în genere, dăngăluind naționaliștii popoarelor imediat înconjurătoare. Ei nu vor să știe adevărul enunțat de către V.Lenin: naționalismul popoarelor mici este reacția de apărare de șovinismul popoarelor „mari”.Fac o completare la constatarea lui V.Lenin: …și de apărare de activitatea saprofită a unor minoritari.

N. Testemițanu s-a născut la 1 august 1927, în satul Ochiul Alb jud. Bălți, Regatul României. Era unul din copii satului mereu oropsit de moșieri, cheaburi, cotropitori și vremurile grele. În acel mediu rural întotdeauna exploatat, exista o singură cale de evadare – calea învățăturii. În urmă rămânea poporul sărman. Oamenii cinstiți, cu simțul dreptății și milei umane, rămân toată viața cu inima deschisă la durerile satului. N. Testemițanu a fost anume astfel de personalitate. Părinții au avut posibilitatea să-l trimită la învățătură; el a absolvit gimnaziul din satul Baraboi, apoi liceul „Ion Creangă” din Bălți. A fost student (1946-1952) în prima undă de băștinași la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, institut proaspăt înființat – cu cadre didactice numai rusolingve – deoarece era adus corpul didactic al unui Institut de Medicină din or. Leningrad – capitala nordică a Rusiei.

Succint, N. Testemițanu a arătat calități de lider deja la facultate. S-a specializat în chirurgie, ulterior- în traumatologie și ortopedie. La vârsta de 28 de ani deveni medic-șef al Spitalului Clinic Repubican din RSS Moldovenească, la 32 de ani fu numit rector al Institutului de Medicină din Chișinău, la 35 de ani a fost numit Ministru al Ocrotirii Sănătății din RSS Moldovenească. N. Testemițanu repeta subalternilor: „Noi avem 80 la sută de populație care locuiește la țară. Țăranul nostru trebuie să aibă toate serviciile la locul de trai”.

Sub conducerea lui Nicolae Testemițanu, pentru prima dată în Uniunea Sovietică „au fost argumentate științific categoriile și partea tehnologică a proiectelor de ambulatorii medicale de tip nou, care aveau menirea să asigure populația rurală cu asistență medicală specializată la locul de trai” (D.Tintiuc, doctor habilitat în medicină). În conformitate cu elaborările echipei lui N. Testemițanu, urma ca în raioanele Moldovei să fie edificată în mod planificat rețeaua de construcții capitale medicale, în perspectivă până în anul 2000.

„Toate raioanele au introdus în planul lor să deschidă ambulatorii și să facă spitale de circumscripție, fiindcă spitalele de circumscripție erau mai mult amplasate în casele celor deportați” (dr. Dumiru Noroc, fost medic-șef la Spitalul clinic municipal nr.4).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*