Nu ne furați sfinții!

Acest apel era scris pe o pancartă a credincioșilor participanți la pelerinajul de la moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva de la Iași din 14 octombrie, anul acesta. M-a cutremurat, așa cum m-a cutremurat strigătul tinerilor de la Revoluție, din Timișoara: „Vom muri și vom fi liberi!”  Asemenea apeluri vizează substraturi profunde ale conștiinței, ale mentalității noastre de creștini și de români. În momentele de referință ale vieții, răzbate la suprafață strigătul disperat al unei generații, al unor mase de oameni, moștenitoare ale unor tradiții și credințe străvechi.

Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași ridică o serie de probleme, atât pentru autorități, cât și pentru credincioșii de rând. Vom încerca să le analizăm, cu slabele noastre puteri.

Autoritățile politice și administrative, care au gestionat situația de la Iași au avut în vedere evitarea unor aglomerații masive de oameni veniți din cele mai diverse zone ale țării, iar uneori și din străinătate, care ar fi putut duce la o adevărată explozie a pandemiei. Nimeni nu contestă acest lucru, iar cei ce au luat măsuri privind organizarea pelerinajului, cu siguranță că au fost oameni de bună credință. Au scăpat însă din vedere un lucru esențial: colaborarea cu autoritățile religioase, cu Mitropolia Moldovei, care ar fi avut un cuvânt greu de spus și ar fi putut să ajute la găsirea unor soluții mult mai eficiente, care să împace și legea și  pelerinii. Din câte am înțeles din presă, nu a existat nici un fel de colaborare în acest sens. Mitropolia pur și simplu nu a fost băgată în seamă. Păcat! Poliția, jandarmii și preoții din municipiul și din județul Iași ar fi putut gestiona situația, ar fi putut organiza corespunzător pelerinajul, astfel încât să se păstreze distanța corespunzătoare între pelerini, să se poarte mască, să se facă dezinfectarea imediată a raclei după fiecare pelerin. Se putea prelungi programul la mai multe zile. Se instalau stații de amplificare și video în mai multe locuri din apropierea catedralei pentru transmiterea slujbei. Alte măsuri specifice puteau fi luate acolo, la fața locului, de oameni care aveau experiența anuală a acestor pelerinaje și știau unde și cum trebuie să intervină. Printr-o bună colaborare a autorităților politice, administrative și bisericești se puteau găsi soluții, care să mulțumească pe toată lumea.

O bună parte din vină revine și pelerinilor. Nu cred că au fost pelerini adevărați cei care forțau cordoanele organelor de ordine, cei care strigau nu tocmai ortodox. În asemenea cazuri sunt infiltrate adesea și grupuri de diversiune, care urmăresc scopuri politice, discreditarea unor partide, căderea unor miniștri și  unor guverne etc. Este păcat ca o manifestare pur religioasă să fie transformată într-o manifestare politică! Scriu aceste rânduri cu durere pentru creștinii adevărați, care au mers la Iași cu toată sinceritatea unei credințe adevărate să se întâlnească cu Sfânta lor, cu Sfânta Moldovei. De sute de ani, din vremea lui Vasile Lupu, așa s-a pomenit, așa s-a obișnuit. Toate generațiile de creștini de atunci încoace au procedat așa. Au așteptat un an întreg, au înscris pe răbojul sufletului toate necazurile, toate nevoile și aspirațiile lor, ca să i le destăinuie Sfintei de ziua ei. Dacă nu ar fi simțit nici o binefacere, nici o împlinire, nu s-ar mai fi dus în anii următori, dar au fost și sunt oameni, care au mers la Sfântă zeci de ani la rând. Pelerinajul din 14 Octombrie a devenit pentru mulți o necesitate astringentă. Așa cum abia aștepți să te întâlnești cu cineva drag, fie că e părinte, fie copil, fie frate, soră, prieten etc. după mulți-mulți ani de despărțire, așa simt acești oameni povara dorului de „Sfântulița” lor. Lângă lacra ei cu moaște și-au plâns durerile, și-au destăinuit secretele, și-au înălțat rugăciunile.  Pe ea au rugat-o să le dea sănătate lor și celor dragi aflați în suferință, să îndepărteze de la unii patima beției, a fumatului, a desfrâului și altele asemenea. Pe ea au rugat-o să le dea pace și liniște în casă, înțelegere între soți, părinți și copii. Pe ea au rugat-o să le ocrotească pe cei dragi plecați să-și câștige o pâine printre străini. Pe ea au rugat-o să mijlocească la Dumnezeu pentru sufletele celor plecați în veșnicie nespovediți, neîmpărtășiți și nepregătiți. Sfântulița le-a fost mamă, soră, prietenă.

Acum, în vreme de grea încercare, când auzim zi de zi de cifre imense de infectați, de spitalizați, de morți, când vedem cum sunt duși cei morți de covid cu mașina poliției până la cimitir și nu mai au parte nici de o înmormântare creștinească, acum nevoia de ocrotirea Sfintei este mai puternică decât oricând. Au rugat-o când a fost secetă, când au fost epidemii de ciumă, de holeră, când au fost războaie, când au fost cutremure, cum să n-o roage și acum? Se duceau la Iași peste o sută de mii, dar nu erau toți cei care o cinsteau și o venerau pe Sfântuliță. Alături de aceștia erau și milioanele de creștini ortodocși, care participau în ziua ei la slujbele ce se oficiau în cinstea ei în toate bisericile ortodoxe, erau miile de familii, care aveau praznicul casei de ziua Sfintei Parascheva, localitățile care aveau nedei în această zi. Erau alături de aceștia miile de femei și bărbați, care poartă numele Sfintei sau derivate ale numelui ei. Sfinții fac parte din ceata prietenilor lui Dumnezeu, dar fac parte și din viața noastră. Credința noastră în Dumnezeu și-n sfinții Lui ne este reazim în viață,  ne dă încredere în viitor, putere de a suporta mai ușor greutățile și necazurile în viață. Cu Dumnezeu și cu sfinții Lui alături nu mai suntem singuri, indiferent cât ar fi bolile de periculoase, vrăjmașii de puternici, necazurile de mari. Cele ce par cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu și la sfinți.

Conducătorii noștri, fie că sunt români sau străini, fie că sunt creștini ortodocși sau de alte confesiuni, trebuie să înțeleagă aceste aspecte. Ele fac parte din psihologia poporului român, din sufletul lui. Nimeni nu are dreptul să intre încălțat în sufletul unui popor. Cei ce fac legile, ordonanțele și ale reglementări legislative trebuie să ia în calcul aceste realități spirituale și faptul că oamenii sunt oameni, ci nu roboței și marionete.

Lozinca „Nu ne furați sfinții!” nu este numai a pelerinilor de la Iași din zilele trecute, ci este strigătul de disperare al unui neam întreg, al poporului român, creștin-ortodox din tată-n fiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*