Belarusy pe buza prăpastiei (1)

Ce se întâmplă în Republica Belarusy? Care este sensul evenimentelor de acolo? Pentru înțelegerea realităților sociale, politice, economice din Belarusy, să urmăm ideea cronicarului moldovean, Miron Costin: „Toate lucrurile, dacă încep a spune din începutul lor, mai lesne se înțeleg”. De unde Belarusy? Toponimul Belarusy e constituit din două componente contopite: Belaya și Rusy. Pentru prima dată, teritoriul este pomenit în scrieri pe la mijlocul sec. al XIII-lea. Unii autori consideră că toponimul provine de la denumirea dată acestui ținut de tătarii vecini: Bai Orus (turc.) – în traducere Rusy Bogată, care apoi a fost schimonosită de slavi în Belaya Rusy cu alt sens: Rusy Albă. Denumirea Rusy precedase cu mult timp apariiția statului Rusia și a rușilor propriu-ziși.  Belarușii consideră că se trag nu din ruși, ci din vechii rusy.

Cine au fost inițial rusii (nu rușii)? Originea denumirii rusilor e legată de Scandinavia. Tribul suedez al rusilor a fost invitat (în sec. IX e.n.) de câteva triburi slave de răsărit, care hotărâseră ca dificultățile în conducerea și organizarea lor să fie înlăturate de către cnejii scandinavi invitați, cu abilități superioare slavilor răsăriteni. Cnejii scandinavi au venit cu detașamente militare personale. Prima formațiune statală a slavilor răsăriteni a fost creația tribului rosy. De la aceștea a provenit denumirea primului stat medieval al slavilor răsăriteni – Rusy.

Apropo, Basarabii – prima dinastie domnitoare din Muntenia, a fost din neamul cumanilor invitați de băștinași în calitate de condotieri. Cumanii tribului venit aveau tenul foarte brunet. De la ten, i se trage numele popular muntenesc Negru-Vodă al lui Basarab I.

Revin la slavi. Din conglomeratul triburilor est-slave și baltice s-a sintetizat poporul medieval al rusilor. Prin evoluții ulterioare, către sec. al XV-lea, și-au conturat profil individual trei populații deosebite: a rușilor, malorușilor (viitorii ucraineni) și a belarușilor.

Etnogeneza belarușilor. Elementele acestui etnos au început să împletească prin sec. X e.n., în baza unor triburi slave venite încoace de undeva din sud, plus altele – venite din Moravia și a unor vechi triburi baltice locale care au fost treptat slavizate. Definitivarea formării etnosului belarus a avut loc în secolele XV – XVI, în cadrul Marelui Cnezat Lituanian (MCL). Grupul de cnezate – viitoare belaruse – erau vasale ale MCL.

Înainte de intrarea ca vasali în MCL, slavii rosy apuseni avuseră vreo 17 cnezate. Din ele, cele mai cunoscute au fost cnezatele Poloțcoe, Turovo-Pinscoe și Gorodnenscoe. Cel mai vechi, mai mare și mai puternic – cnezatul Poloțcoe. Acesta stăpânea pământuri aflate azi în Belarusy, o parte din teritoriile viitoarelor Lituania, Letonia, Ucraina, Rusia.

Epoca aflării în cadrul Marelui Cnezat Lituanian (MCL) și Recy Pospolita. Marele Cnezat Lituanian (MCL) stăpânea teritoriile Lituaniei, viitoarelor state Belarusy, Ucraina, părți din teritoriile care vor fi ale Cnezatului Moscovei, Regatului Polonia, Letoniei, Estoniei și Moldova Nouă (între Nistru și Nipru).

Intrarea definitivă a cnezatului Poloțcoe ca autonomie administrativ-teritorială în MCL a avut loc, conform unui tratat bilateral la 1307, apoi la 1320 a intrat și cnezatul Vitebscoe.

Intrarea cnezatului Poloțcoe în MCL a fost determinată de necesitatea stringentă a unei uniuni politice, economice și militare în fața tendințelor acaparatoare din partea tătaro-mongolilor, moscalilor (viitorilor ruși), maloroșilor (viitorilor ucraineni), cnejilor din Galiția și Volâny și cruciaților apuseni.

La 1362, la Sinie Vodî ( Apele Albastre) armata cneazului lituanian Oldegard a biruit o armată a Hoardei de Aur, care s-a retras după Nipru. Consecințe: teritoriul MCL a fost extins până la țărmul Mării Negre. Noii vecini – moldovenii, au căpătat posibilitatea continuării valorificării pașnice nu numai a teritoriului dintre Prut și Nistru, dar și a teritoriului dintre Nistru și Nipru.

Cnezatul Poloțcoe – unitate administrativă din MCL era condus de cneji de origine lituaniană. În jumătatea a doua a sec. al XIV-lea, pământurile MCL se întindeau de la Brest la Smolensc, de la Marea Baltică până la Marea Neagră (MCL deveni vecin cu Țara Moldovei și suveran peste moldovenii din Moldova Nouă dintre Nistru și Nipru).

În stânga Niprului se afla Țara Cazacilor, cum o numea cronicarul Ion Neculce. Era un ținut periculos, cu detașamente căzăcești și tătărești jefuitoare, cunocute prin numeroasele lor incursiuni prădalnice în Țara Moldovei, MCL, Polonia.

Unirea de la Liublin (1569) – eveniment important – unirea Marelui Cnezat Lituanian cu Regatul Poloniei (Unia de la Liublin), formându-se statul federativ Recy Pospolita. Acest stat, în lupta pentru pământurile din Europa de est și sud-est, a fost concurentul Marelui Cnezat al Moscovei (ulterior Imperiul Rus – lărgit cu alte cnezate rusești și pământuri străine acaparate).

După lărgirea statului Recy Pospolita, între cazaci și coroana regală polonă s-au acutizat relațiile conflictuale vrăjmașe. Incursiuninile armatei Zaporojiei (din stânga Niprului) sub comanda hatmanului Nalivaico (1594-1596), a lui B.Hmelnițki (1649,1651) ș.a. se făceau cu incendieri, omoruri, jafuri, luarea prizonierilor pentru a fi vânduți turcilor.

La 1654, în Pereyaslavly – oraș al cazacilor, a avut loc adunarea reprezentanților zaporojeni din stânga Niprului. În frunte cu hatmanul B.Hmelnițki, zaporojenii au decis unirea pământurilor Țării Cazacilor cu Împărăția Rusă și au jurat credință țarului rus. Ulterior, zaporojenii și urmașii lor au avut nenumărate ocazii de a regreta acest lucru…

Astfel, decizia cazacilor de la Pereyaslavly de a intra în componența Împărăției Ruse a pus capăt ideii poloneze de creare a republicii federative a „trei popoare” – polonez, MCL și malorus.

Visul de creare a Recy Pospolita cu „trei popoare” a reapărut în timpul răscoalei antițariste belaruso-poloneze conduse de K.Kalinovskiy (1863-1864).

Limba scrisă folosită în MCL era o slavonă veche apuseană, denumiă în mod diferit de către istoriografi, în dependență de apartenența lor națională și ambiția statală a acestora: belarusă veche, ucraineană veche, rusă apuseană… Medicul, scriitorul iluminist, filosoful, traducătorul, gravorul și întreprinzătorul Francisc Scorina din orașul Poloțc a început activitatea de tipărire a unor cărți în slavona veche (1517-1525). A tipărit Biblia tradusă de el, culegerea de documente juridice de drept feudal Statutele Marelui Cnezat Lituanian ș.a.

Unui șir de de unități teritoriale administrative belaruse li s-a confirmat dreptul la autoconducere autonomă. Marele cneaz Cazimir IV a aprobat prima culegere sistematizată de legi (1468) din MCL. Apropo, la noi, culegeri sistematizate de legi au fost tipărite mai târziu cu aproape 200 de ani… „Pravila lui Vasile Lupu” (Iași, 1646) și „Pravila lui Matei Basarab” (Târgoviște, 1652).

De la sfârșitul sec. al XVI-lea, rușii moscoviți (moscalii), prin atacuri războinice sângeroase, încep a cuceri întinse teritorii din MCL, sub pretextul „adunării pământurilor rusești”.

„Potopul sângeros” – denumire încetățenită în istoria belarușilor. E vorba de 13 ani de războaie cotropitoare duse de Cnezatul Moscoviei (1654-1667) împotriva MCL. Referitor la MCL, la 1654 împăratul rușilor Alexei Mihailovici poruncise armatelor sale scopurile principale:: «Унии не быть, латинству не быть, жидам не быть!». În traducere: „Unia (adică unirea cu Pololonia – n.n.) să nu fie, latinitatea (religia catolică – n.n.) să nu fie, jidani să nu fie!”. După 13 ani de „potop sângeros”, populația MCL fu înjumătățită.

În MCL, poporul belarus a existat ca protectorat timp de 486 de ani. La 1793, după ce rușii și austriecii au realizat Cea de a Doua Împărțire (1793) și a Treia Împărțire (1795) a statului Recy Pospolita (MCL+Regatul Polon), pământurile, satele și orașele belarușilor au încăput în mâna cotropitorilor moscali.

Rușii au purtat împotriva Recy Pospolita 75 de ani de războaie, din care 23 de ani – cu anexiuni „târâtoare” – prin cele trei sfâșieri a Recy Pospolita.

Soarta MCL a fost influențată mult de Războiul Livonian (1558-1583). El a fost purtat, pe de o parte – de coaliția de state (Uniunea MCL+Regatul Polonei, Suedia, Danemarca-Suedia), pe de altă parte – de Țaratul Rusiei, pentru controlul asupra Vechii Livonii (teritoriul actual al Letoniei și Estoniei). Țaratul Moscovei a fost învins. Au avut loc modificări teritoriale.

 Asupra evoluției poporului belarus și culturii lui au influiențat factorul lituanian, factorul polonez, factorul catolic și într-o măsură mică – cultura populară moldovenească.

La 1903, cercetătorul Efim Karskiy, în lucrarea sa tipărită la Varșovia „Belorussî” despre poporul belarus, în baza unui material factologic, constata: belarușii sunt un popor de sine stătător, care posedă tradiții și cultură originală.

Poporul simplu, scria E.Karskiy la 1903, nu cunoaște denumirea Belarussia. La întrebarea „Cine ești?” țăranii belaruși răspundeau: „catolic”, „polonez”, sau „litvin” . Și la 1924, țăranii belaruși din gubernia Gomely răspundeau cercetătorlui: noi nu suntem moscaly (adică nu suntem ruși –n.n.). „Noi suntem Litva, litvini”. Atât etnosul, cât și componentele de statalitate ale belarusilor de azi și ale lituanienilor de azi s-au format în cadrul unui singur stat – Marele Cnezat Lituanian pe parcursul sec. XIV–XVIII.

De la 1569, când a avut loc unirea MCL cu Regatul Polonia în cadrul statului federativ Recy Pospolita, limba poloneză deveni limbă de stat. Cărturarii și boierii belarusi încep a scrie cu caractere latine – în belarusă, polonă, latină. După 1569, toți vorbitorii eminenți de limbă poloneză originari din viitoarea Belarusy vor fi incluși în panteonul slavei poloneze. Locul de naștere, sfera culturală și socială comună a literaților, muzicienilor, pictorilor și luptătorilor împotriva dominației țariste pentru independența MCL și a Recy Pospolita, a conferit o comunitate belaruso-lituaniană și belaruso-poloneză unor personalități proeminente din acest spațiu.

Interesant: poetul și publicistul Adam Mickiewicz, născut din mamă evreică și tată leton, pe teritoriul viitoarei Belarusy, este considerat poet polonez și belarus…

Teritoriile belaruse, secătuite de resurse și oameni, au servit rușilor ca arenă militară a Războilui Nordic. Orașe distruse, sate arse. Pe parcursul sec. al XVIII-lea, aici au avut loc tulburări țărănești.

Epoca aflării în cadrul Imperiului Rus. În urma celei de a treia împărțiri cotropitoare de către ruși și austrieci a statului Recy Pospolita (1795), rușii au acaparat multe pământuri, inclusiv teritoriul viitoarei Belarusy, inclusiv teritoriul Moldova Nouă, ajungând la Nistru.

La 1796, pe fostul teritoriu al Recy Pospolita, anexioniștii ruși au format Gubernia belarusă, cu centrul gubernial la Vitebsc. Iar la 1802, a fost înlăturată specificarea”belarusă”. În locul ei, două gubernii rusești noi: Vitebsc și Moghilyov.

Treptat, către 1815, tot teritoriul Cnezatului Lituanian a fost anexat de Imperiul Rus.

Pentru consolidare și înveșnicirea impresiei caracterului „rusesc” al pământurilor belaruse și lituaniene, anexioniștii au croit din acestea 6 gubernii noi ale Imperiului Rus și le-au botezat oficial Ținutul Nord-Vestic sau Guberniile nord-vestice. Gata. Nu mai răsună denumirea autohtonă a popoarelor anexate. Precum în cazul Moldovei din stânga Prutului, anexate la 1812 și rebotezate de expansioniști Basarabia.

În mediul ortodox belarus, rușii cotropitori cultivau ideologia rusismului vestic, conform căreia Rosy Albă era prezentată ca Rusia Apuseană, iar belarușii ca parte componentă din poporul rus.

Evenimentele importante din Ținutul Nord-Vestic – sub dominația rușilor țariști: 1. Implicarea unor belaruși în răscoalele poloneze antirusești de eliberare națională de la 1794, de la 1830 -1831 și 1863-1864 și suportarea consecințelor înfrângerilor – împușcări, spânzurări, întemnițări, deportări în Siberia, 2.Interzicerea bisericii uniate greco-catolice, impunerea bisericii ortodoxe ruse; 3.Continuarea procesului de completare cu evrei a orașelor și târgurilor Ținutului, ei devenind populație majoritară în orașe și târguri. De exemplu, la Minsc, evreii constituiau 2/3 din locuitori.

Reformele din anii 1860-1870 din Imperiul Rus, care contribuiau la dezvoltarea capitalismului, în Ținutul Nord-Vestic au fost realizate cu întârziere, trunchiate.

Unda spiritului revoluționar din Imperiu către începuul sec. XX a implicat studențimea belarusă din Petersburg și Kiev. Pentru prima dată, ideea caracterului de sine stătător al poporului belarus a fost înaintată de grupul studențesc narodnicist „Gomon” din Petersburg, în anii 80 ai sec. al XIX-lea. Studenții belaruși fiind influențați de exemplul naționalist al studenților ucraineni.

Trecerea, în evoluția etnică, de la treapta popor la treapta națiune și instalarea conștiinței de sine a unui popor ca națiune se face prin activitatea intelectualilor, când sunt întrunite anumite condiții obiective din epoca capitalismului. Trecerea belarușilor la treapta de națiune a fost perturbată serios și retardată de politica rusificatoare țaristă pe parcursul a 124 de ani de dominație.

Wincenty Konstantiny Kalinovski – o excepțională biografie a conducătorului belarus a răscoalei belaruso-poloneze antițariste și antifeudale din apusul Imperiului Rus (1863-1864). Răscoala a fost reprimată sângeros. Unii participanți au fost împușcați, alții deportări în Siberia. K.Kalinovski a fost spânzurat la Vilno. Avea doar 26 de ani.

Credințe religioase în Belarusy. În teritoriul cu diferite toponime istorice ale actualei Belarusy a existat spiritul multi-religiozității tradiționale. Fără fanatism religios.

Păgânismul. Până în sec. X, viitorii belaruși erau păgâni. Elemente din religia și cultura păgână puteau fi consemnate și la 1905.

Creștinismul. Din Bizanț, în spațiul Rusy, la sfârșitul sec. al X-lea a fost adus creștinismul, cunoscut la început doar de nobilimea superioară. În sec. al Xl-lea, în orașul Poloțc a fost construită catedrala Sf.Sofia. Ceva mai mulți păgâni din cnezatul Poloțcoe au fost creștinați în sec. al XII-lea. Număru țăranilor creștinați a sporit în timpul creștinării realizate de cnejii Vitovt și Yagaylo (1387).

Creștinii de rit vechi (staroobreadțî) au apărut în urma scindării Bisericii Ortodoxe Ruse din mijjlocul sec. al XVII-lea. Fiind prigoniți de oficialitățile țariste, mulți creștini ruși de rit vechi s-au refugiat pe alte pământuri, inclusiv belaruse.

Catolicismul. La 1385 a avut loc Unirea de la Crev (Unirea dinastică a cnejilor lituanieni cu regatul Polonia). Cneazul lituanian Yagaylo a fost botezat în ritual catolic și devine rege al Poloniei. Peste doi ani, Yagaylo și Vitovt au realizat așa numita creștinare a MCL.Papa de la Roma, Urban VI a recunoscut statutul catolic al MCL (1389). Din cauza dicriminării catolice a boierilor ortodocși, în MCL a avut loc Război civil (1432 -1438).

Pe pământurile belarușilor, apăru sursa unei mulțimi de conflicte între cele două confesii creștine și prilej pentru țările vecine de a interveni în treburile interne ale belarușilor, folosindu-se de starea de opozițe dintre biserici.

De unde zâzania religioasă? Prin emiterea Privilegiului de la Gorodelysc (1413), boierii catolici din MCL primise dreptul exclusiv de ocupare a posturilor în stat și titlul de domni. Dar marele cneaz Svidrigaylo începu să împartă posturi de stat, pământuri și boierilor slavi ortodocși. Catolicii s-au înfuriat, Svidrigaylo a fugit la Poloțc. Se porni războiul civil din MCL. Poloțc deveni capitală a belarușilor. La 1438, ocârmuirea catolică a mers la compromis: a egalat feudalii ortodocși în unele drepturi economice și politice cu feudalii catolici.

Eveniment: la 1439, la Florența a fost realizat acordul despre unirea bisericilor ortodoxe și catolice. Această unire viza eliminarea confruntărilor între ortodocși și catolici. Ritualurile din biserici și slujbele se fac în stil bizantin, organizarea și dirijarea – de la Roma.

După Unirea a Două Popoare (MCL+polonez) de la Liublin, tot în 1596, a avut Unirea religioasă de la Brest, care prevedea trecerea parohiilor ortodoxe în greco-catolice (uniate).

O parte considerabilă a belarușilor s-a orientat spre biserica uniată; în legătură cu acest fapt, către sec. al XVII-lea, în actele moscoviților care își numeau ritul creștin „dreapta credință” sau „credința rusească”, numeau ritul greco-latin (uniat) „credință belarusă”.

Unirea bisericilor, pentru belaruși a fost nu numai o alegere religioasă, dar și alegere a modelului civilizațional.

În curând, tabloul credinței creștine a populației din MCL va arăta astfel: cca 40la sută – uniați, cca 35la sută catolici, cca 6la sută ortodocși de rit rusesc.

Reforma. Apariția unor culte religioase (sec. XVI) a mișcarii protestante anti-catolice de Reformare a Bisericii Romano-Catolice. Au pătruns și în statul Recy Pospolita luteranismul și calvinismul.

În MCL, calvinismul, din sec. al XVI-lea, devine religie dominantă, prin numărul de comunități de tip „elvețian”. Prin decret de la Vilno (capitala MCL), calviniștii au fost egalați în drepturi cu catolicii și ortodocșii (1565).

La 1573, a fost semnat actul Confederației Varșoviene, care a egalat în drepturi reprezentanții tuturor religiilor și confesiunilor.

Iezuiții. Desprinderea de la catolicismul „clasic” a unor mase importante de credincioși a determinat vârfurile Bisericii Romano-Catolice să ia un șir de măsuri de ameliorare a activitițății sale, inclusiv prin ordinul călugăresc Societatea lui Isus (iezuiții). Acest ordin, în diferite țări, se preocupa de activități de școlarizare, iluminare, de tipărirea de reviste și cărți, de crearea de biblioteci, farmacii, tipografii, mănăstiri.

După eliberarea orașului Poloțc ocupat de armatele rușilor (1563), care au nimicit biblioteca Catedralei Sf. Sofia, Stefan Batory, mare cneaz lituanian și rege al Poloniei, a invitat în țară iezuiții (apropo, S.Batory era născut în Șimleul Silvaniei din Transilvania). Ordinul călugăresc al iezuiților a influențat considerabil învățământul și iluminarea în MCL. A înființat o rețea de școli și colegii, Academia din Vilno, colegiul – ulterior Academia din Poloțc. Călugării iezuiți au adus stilul baroc în Europa de Est. Majoritatea cărților din sec. al XVII-lea din MCL au fost tipărite de iezuiți. Iar Academia din Vilno, până în sec. al XIX-lea a fost centrul principal de spiritualitate etnică.

Bazilienii (Ordo Sancti Magni). E denumirea comună a câtorva ordine călugărești catolice de rit bizantin. Un ordin local din MCL: Ordinul Preasfintei Treimi, redenumit Ordinul sfântului Iosafat Cunțevicy. A acordat, împreună cu iezuiții, o atenție mare instruirii tineretului și ridicării nivelului calității învățământului.

Iudaismul. La 1389, marele cneaz Vitovt a oferit evreilor din Grodno privilegiul scutirii de impozite a sinagogilor și cimitirelor evreiești și ușurări în comerțul din oraș. Atitudinea binevoitoare a cnejilor față de evrei a atras în MCL mulțimi de evrei. Cu timpul, pe teritoriul belarus s-au acumulat atât de mulți evrei, că mai târziu, în anii 1930 – 1938, în Republica Sovietică Socialistă Belarusă, limba idiș, alături de rusă, belarusă, poloneză a fost limbă de stat.

Islamul. Înfrânt în luptă de Timur, hanul tătarilor Tohtamâș a fost primit de către marele cneaz lituanian Vitovt. Au sosit în MCL și alți tătari, cu familii, averi. Li s-au promis pământuri și libertatea profesării credinței islamice. Tătarii bogați au fost acceptați în șleahtă.Veniții și-au luat nume litvine, au însușit limba localnicilor. De la ei au rămas kitabe – scrieri în limba belarusă cu caractere arabe.

Apropo. În Evul mediu, moldovenii numeau MCL Lipca. Tătarii veniți la moldo-valahi din MCL erau numiți lipcani. Mulți lipcani s-au stabilit în Ținutul Hotin al Țării de Sus a Moldovei, în unele cetăți. În Moldova răsăriteană găsim localitatea Lipcani, atestată documentar la 1429. În Principatele Dunărene, lipcanii făceau parte din corpul de trupe ale domnitorului, îndeplineau funcția de curieri oficiali – în interiorul țării și în relațiile cu capitala otomană.

Către sfârșitul sec. al XVIII-lea, în MCL 40-70la sută din populație era greco-catolică, ortodoxă – cca 6,5la sută.

Lichidarea federației Recy Pospolita (1795) și anexarea de către ruși a intervenit brutal în tabloul religios din MCL. La 1839, fost interzisă credința catolică și greco-catolică. Enoriașii au fost forțați să treacă în ortodoxia Bisericii Ruse. Școlile și colegiile uniate și baziliene au fost închise. Dezvoltarea învățământului și culturii belaruse a fost frânată pe o perioadă de aproape un secol.

După cea de a Treia sfâșiere a Recy Pospolita de către ruși și austrieci, guberniile belaruse au intrat într-un con cenușiu de existență.

După înăbușirea Răscoalei polonezo-belaruse din 1863-1864, rușii, cu scopul micșorării bazei etno-culturale de rezistență antițaristă au promovat politica depolonizării regiunii. Depolonizarea – prin metoda deportării polonezilor în Siberia, prin intervenții rusificatoare-pravoslavnice în învățământ, cultură, societate.

Abia după prima Revoluție Rusă din 1905, belarusii au obținut dreptul să tipărească ziare în limba belarusă.

Dezvoltarea capitalismului în Ținutul Nord-Vestic era frânată de politica țaristă. Așa, reformele împăratului Alexandru II au fost realizate în mod trunchiat, iar una din cele mai importante – reforma zemstvei nu a fost implimentată.

Revoluția burghezo-democratică din Februarie 1917 din Imperiul Rus a lichidat monarhia. Noua putere a oferit dreptul liberei autodeterminări a popoarelor strânse și stăpânite de ruși în „închisoarea popoarelor”. Elitele popoarelor asuprite s-au folosit de acest drept democratic pentru a crea propriile republici burghezo-democratice numite populare – la început în componența noului stat – Republica Rusă. După victoria Revoluției Socialiste din Octombrie 1917, republicile populare burghezo-democratice de la periferiile naționale și-au declarat independența de Rusia Sovietică.

În Primul Război Mondial imperialist (1914-1918), Belarusy a fost arenă a luptelor între nemți și ruși. Înainte de ocuparea ținutului de către nemți, autoritățile rusești au demontat din Ținutul Nord-Vestic și au dus în Rusia 423 de unități industriale, unele instituții de învățământ. Apoi, încă 29 de întreprinderi, au nimicit semănăturile și rezervele agro-alimentare, plătind țăranii păgubiți la prețuri ale Imperiului țarist.

Pe teritoriul ocupat, nemții au organizat Comitetul Popular Belarus. Au deschis școli belaruse, lituaniene și evreiești. Studierea limbii germane era obligatorie. A fost interzisă instruirea în limba rusă.

La 5 decembrie 1917, și-a început lucrările Primul Congres Atotbelarus, la care se   dezbăteau chestiunile statalității belaruse. Participanții la Congres erau împărțiți în două curente de opinii:1. Părtașii Marelui Consiliu Belarus, care pledau pentru independența  statului și 2. Părtașii autonomiei în cadrul Rusiei sovietice. Deoarece părtașii independenței erau majoritari, comisarii ruso-sovietici de pe front au intervenit și la 18 decembrie 1917 au dizolvat Congresul Atotbelarus.

Totuși, la 9 martie 1918, Comitetul executiv al Radei Congresului Belarus – reprezentanții Mișcării naționale belaruse din teritoriile ocupate de nemți – a anunțat despre crearea Republicii Populare Belaruse (RPB) independente. La 31 ianuarie 1919, Republica Populară Belarusă și-a declarat independența de Rusia Sovietică. Drapelul RPB era alb-roș-alb, stema –”Pagonea”( „Goana”) – călărețul alb pe fond roș. Apropo, stema „Pagonea” aparținuse anterior MCL…Iar drapelul alb-roș-alb a fost creat pentru Belarusy de arhitectul C.Duj-Dușeuskiy (1917). Acest drapel se deosebea de cel polonez printr-o fășie albă în plus… (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*