În anii 1843 și 1844, V. Alecsandri avea nemărturisitele lui nemulțumiri și frământări interioare. Persoana iubită a poetului din anii 1840 – 1844 nu este cunoscută de critica literară. Datele inedite ne indică că V. Alecsandri era îndrăgostit în această perioadă de Eliza Hurmuzaki, care nu a răspuns tânărului la iubire cu iubire, poate și datorită familiei sale care dorea ca fiica lor să se căsătorească cu o persoană care să întrunească toate condițiile de poziție, de avere și de bună educație. Pe V. Alecsandri îl nemulțumea faptul că se afla „într-o situație de inferioritate față de tinerii Sturdzești, Roznovani, Cantacuzini, Ghiculești, Moruzești, Catargi etc.”, poate și față de Hurmuzăkești, iar durerea poetului a fost cu atât mai mare cu cât Eliza Hurmuzaki s-a căsătorit la finele anului 1844 cu o persoană din protipendadă, logofătul Gh. Sturdza.
Se știe că în fundul inimei sale tânărul ascundea cu grijă cu sentiment de dragoste rănită, iar pe fondul unor adânci dezbateri interioare a scris, în 1843, poezia Visul, publicată în octombrie 1844, când Eliza s-a căsătorit sau urma a se căsători. În poezie tânărul „se întreba nedumerit cine anume: bogăția, gloria literară sau iubirea îi vor da fericirea și spre care să se îndrepte și, mai cu seamă, după cum această poezie arată, dacă nu toate sunt deopotrivă numai amăgiri”. Prima dragostea poetului a fost Eliza Hurmuzaki pe care iubind-o fără de margini va scrie, în 1855, Visul de poet.
Poeziile din 1844, pe care poetul nu le-a publicat niciodată, Serenada lui Schubert și Pe albumul doamnei E…A, sunt dedicate Elizei Hurmuzaki și nu Elenei Negri, luând în considerare conținutul acestor poezii și datele care se dețin despre Elena Negri și Eliza Sturdza.
În Serenada lui Schubert Vasile Alecsandri își exprimă un sentiment de crudă și tainică durere, pentru că persoana iubită, deși „are simțire vie,/ Suflet plin de dor”, nu poate să răspundă chemării inimii sale, datorită neacceptării tânărului pretendent la căsătorie de către părinți. Tainica durere a rămas o taină în timpul vieții lui Vasile Alecsandri, taină menționată și de Eminescu: „Iubind în taină am păstrat tăcere, / Gândind că astfel o să-ţi placă ţie”.
Vasile Alecsandri a dat acest titlu poeziei, Serenada lui Schubert, întrucât situația sa era similară cu a compozitorului Franz Peter Schubert, autor și de serenade, care în 1814, a întâlnit o tânără soprană pe nume Therese Grob, fiică a unui fabricant de mătase din zonă, pentru care a scris mai multe dintre piesele sale liturgice (incluzând „Salve Regina” și „Tantum Ergo”). Schubert a dorit să se căsătorească cu ea, însă a fost împiedicat de aspra lege dată în 1815 conform căreia un mire aspirant trebuia să demonstreze că are posibilitățile necesare pentru a susține o familie.
Ipoteza că această poezie este dedicată Elenei Negri nu poate fi suținută, întrucât, în anul 1844, când poetul scrie poezia, Elena Negri era liberă, divorțată din 1843. De când s-au cunoscut cei doi s-au plăcut reciproc. Elena Negri i-a scris la 1842, după ce primele două volume din poeziile populare fuseseră date la lumină, „un poet naţional şi popular, un slujitor al geniului popular. În anul 1845 s-a înfiripat între poet și Elena Negri o neuitată idilă exprimată prin entuziaste versuri și nu prin sentimente de crudă și tainică durere. De asemenea, poeziile dedicate Elenei Negri arată sentimente reciproce de iubire care au fost publicate în timpul vieții poetului și n-ar fi existat nici un motiv ca această poezie să nu fie publicată.
„PE ALBUMUL D-NEI E…A”, ne arată că și această poezie este dedicată Elizei Sturdza, iar un prim argument ar fi „E…A = Eliza”.
În al doilea rând, sentimentul de compătimire exprimat de poet pentru persoana iubită se datorează faptului că Eliza, a fost obligată să se căsătorească, în anul când scrie poezia, cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea: „Te plâng, sărmană floare, / Că pe pământ, aice, / Trăieşti tu fără soare ...”.
Un al treilea argument îl constituie faptul că și această poezie, ca și Serenada lui Schubert a apărut postum, pentru a nu fi dezvăluită iubirea poetului pentru Eliza Hurmuzaki.
Pentru Elena Negri poetul a scris poezia „PE ALBUMUL D-NEI E…”, datată „Blânzi, 1845”, după ce Vasile Alecsandri o regăseşte pe Elena Negri, iar această poezie exprimă un sentiment de fericire, de optimism, la fel ca și poezia 8 Mart. 1845.
Lasă un răspuns