Palatul Cotroceni este de peste 300 de ani reşedinţă pentru domnitori şi regi, sediu pentru preşedinţii României şi locul unde s-au luat mari decizii pentru ţară. Se află în București, în sectorul 6, pe Bulevardul Geniului nr. 1-3. O parte a palatului este deschisă vizitelor publicului din 27 decembrie 1991, când a fost inaugurat „Muzeul Național Cotroceni”. Palatul Cotroceni, în prezent sediul Administraţiei Prezidenţiale, se află într-un loc istoric cu o tradiţie de vieţuire de peste patru sute de ani. Între 1679 – 1681, pe acest teren situat la vest de București, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii ai Vlăsiei. Denumirea sa vine de la adâncimea și desișul codrilor, unde se puteau ascunde lotri sau haiduci. „A cotroci” are sens și de „a căuta cu de-amănuntul”, „a scotoci”, „a cotrobăi”, „a scormoni”, sau „a adăposti”, „a acoperi”. În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Şerban Cantacuzino se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeş, precum şi grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizaţiei occidentale europene a acelor vremuri. Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaşte câteva momente de referinţă: primul este legat de numele ctitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688). Opera lui Șerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire.
Al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbei (1849 – 1853, 1854-1856) care, în 1852, îl reface şi modernizează redecorând palatul domnesc, care a devenit reşedinţa sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Ştirbei a tăiat un drum nou, care a secţionat marele domeniu al mănăstirii, despărţind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860. La Cotroceni au avut loc numeroase evenimente istorice. În 1821, conducătorul revoluţiei, Tudor Vladimirescu, a hotărât să-şi aşeze tabăra aici, Cotrocenii devenind centrul revoluţiei. Revoluţia din 1848 – 1849, la sud de Carpaţi, îşi are deznodământul la Cotroceni, unde a fost citită proclamaţia Înaltei Porţi, care o condamnă. După citirea documentului au urmat arestarea şi încarcerarea la Cotroceni a numeroşi revoluţionari şi notabili ai Capitalei. În anul 1862, Alexandru Ioan Cuza a hotărât să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca reședință domnească de vară. În perioada Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, Cotrocenii devin un centru al unităţii şi modernizării României, iar, în urma dotării şi modernizării, palatul capătă statutul de reşedinţă oficială de nivel european.
La începutul domniei, Principele Carol I al României primește ca reședință de vară vechile case domnești de la Cotroceni. Carol I hotărăște să construiască în incinta mănăstirii un palat, în folosința moștenitorilor Coroanei, care să-i servească drept reședință oficială în București. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic venețian. În mai 1883 se deschide Guvernului un credit de 1.700.000 de lei pentru dărâmarea vechilor case domnești și construirea palatului de la Cotroceni. Construcția a început în anul 1888. Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil național romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra și două foișoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foișor de la Mănăstirea Hurezi (1893 – 1895). Principesa Maria și Principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni în martie 1896. Prinţesa, ulterior Regina Maria, a lăsat la Cotroceni o amprentă inconfundabilă, personalizare care poartă pecetea spiritului său cu înclinaţii vădit artistice. În august 1916, la Palatul Cotroceni a avut loc Consiliul de Coroană, prezidat de Regele Ferdinand, în care s-a stabilit intrarea României în primul Război Mondial de partea Antantei. În anul 1918, la Cotroceni a fost semnat, cu Puterile Centrale, tratatul cunoscut sub numele de „Pacea de la Bucureşti”. După Marea Unire, palatul a cunoscut modificări şi adăugiri efectuate de arhitectul Grigore Cerchez. După anul 1949, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Grav afectat de cutremurul din 1977, Palatul a fost refăcut în mare parte, iar lucrările de restaurare au durat 10 ani. Tot atunci s-a ridicat şi o aripă nouă (arh. N. Vlădescu), care adăposteşte astăzi sediul Administraţiei Prezidenţiale a României. În anul 1984, la ordinul președintelui Nicolae Ceaușescu a fost demolată biserica mănăstirii, ridicată de Șerban Cantacuzino.
Palatul Cotroceni a devenit după Revoluția română din 1989 reședința oficială a Președintelui României. Cu anumite ocazii, „zile ale porților deschise”, palatul prezidential poate fi vizitat de către public. Președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu obișnuiau să deschidă Palatul Cotroceni publicului cu ocazia zilelor lor de naștere și onomastice. Președintele Traian Băsescu a deschis palatul pentru public pentru prima dată în data de 18 mai 2008, cu ocazia împlinirii unui an de la referendumul care l-a confirmat în funcție. Cu această ocazie palatul a fost vizitat de 20.000 de persoane. Din anul 1991, corpul istoric al palatului a fost deschis vizitatorilor, devenind „Muzeul Cotroceni”. În 2009, după ample lucrări de restaurare, biserica Cotroceni a fost de asemenea inclusă în traseul muzeal. Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungată, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi pâna în prezent. Datorită acestui fapt, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, a fost înfiinţat „Muzeul Naţional Cotroceni”, ca instituţie de reprezentare naţională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui public, iar, ulterior, prin H.G. 1279 din 20 decembrie 2001, Muzeul a fost transferat în subordinea Administraţiei Prezidenţiale. Muzeul este amenajat în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino, către finele veacului al XVII-lea. Specificitatea îi este conferită de îmbinarea caracteristicilor unui spaţiu memorial, cu o istorie de aproape 350 de ani, cu cele ale unui muzeu de artă decorativă. Saloanele şi apartamentele sale au o deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus nu doar pe valoarea intrinsecă a diferitelor artefacte, ci şi pe semnificaţia lor din perspectiva raporturilor cu personalităţile care au locuit în aceste încăperi de-a lungul timpului. În puținii ani de existenţă, „Muzeul Naţional Cotroceni” s-a impus în mediul cultural şi social românesc ca o instituţie modernă, care tinde, prin organizare şi prin proiectele culturale, să se sincronizeze cu noile tendinţe din muzeologia contemporană. Au fost realizate programe ştiinţifice şi expoziţionale diverse, abordându-se teme de istorie, istoria artei (de la arta medieval, la cea contemporană) şi de restaurare. „Restituiri istorice” reprezintă unul dintre proiectele iniţiate de această instituţie, care, sub diferite denumiri, şi-a meţinut obiectivul principal, de a readuce în atenţia comunităţii personalităţi pe nedrept uitate sau monumente istorice dispărute. Intenţia principală este de a „recupera” pentru memoria colectivă şi a reinterpreta activitatea unor artişti, a unor oameni politici sau a unor evenimente marcante pentru istoria şi cultura românească. În toţi aceşti ani, MNC a avut ca principal obiectiv punerea în valoare a patrimoniului propriu, dar şi a patrimoniului mobil provenit din colecţiile unor muzee şi instituţii colaboratoare, în cadrul nenumăratelor expoziţii temporare de excepţie.
Preocuparea colectivului muzeului a fost aceea de a extinde aria ofertelor culturale adresate publicului prin proiecte ce au vizat în primul rând punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional. Asociate acestora a fost colocviile, conferinţele şi seminariile pe teme de interes cultural şi comunitar, inclusiv cele referitoare la protejarea patrimoniului mobil şi a monumentelor. Lansările de carte – de istorie, artă, filosofie – au exprimat consideraţia pe care muzeul o manifestă faţă de aparţiile editoriale de calitate, promovând, astfel, cultura scrisă. Muzeul Naţional Cotroceni îşi propune să continue misiunea sa, aceea de a fi un spaţiu al dezbaterii şi dialogului artistic, iar pe de altă parte, să sprijine iniţiativele privind procesul de restaurare, conservare şi valorificare a patrimoniului cultural naţional, ca modalitate de promovare a identităţii naţionale, în strânsă legătură cu mediul academic şi societatea civilă.
Nemaifiind ascuns de codrii umbroși ai Vlăsiei, Palatul Cotroceni și comorile sale se află la dispoziția turiștilor și vizitatorilor ce doresc să afla mai multe despre tainele sale, dar și să se afle în proxima apropiere a unui loc de unde președintele României ia hotărâri importante pentru țară. Astfel, cu toții, vor încerca sentimentul puterii de conducere ce timp de peste 300 de ani s-a „cuibărit” aici, la Palatul Cotroceni. (G.V.G)
Lasă un răspuns