Îmbrățișând cariera diplomatică, poetul și filosoful Lucian Blaga a ocupat, începând cu anul 1926, postul de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna. A îndeplinit, de asemenea, funcția de atașat și consilier de presă, ultima dată la Viena (1936-1937). Între 1938-1939 va ocupa funcția de ministru plenipotențiar în Portugalia. Dar punctul cel mai înalt în activitatea diplomatică avea să fie postura de subsecretar de stat la Ministerul de Externe în timpul guvernării Octavian Goga (29 decembrie 1937 – 10 februarie 1938).
Sfârșitul anului 1937 cunoștea o atmosferă politică de confuzie și incertitudine. Se întâmpla ca guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu să nu reușească să obțină în alegeri necesarul de 40% din voturi, ceea ce reprezenta o premieră pentru vremea interbelică. În plus, progresul făcut de partidul Totul pentru Țară nu convenea deloc regelui și nu doar lui. Carol al II-lea recurge la surprinzătoarea idee de a încredința sarcina formării guvernului lui Octavian Goga, președintele Partidului Național Creștin, care obținuse în alegeri abia 9, 15 %. Din guvernul instaurat, făceau parte, între alții, Armand Călinescu (ministru de Interne), Istrate Micescu (ministru de Externe), generalul Ion Antonescu (ministrul Apărării), Ion Gigurtu, titular la Industrie și Comerț. O relatare a nepoatei lui Istrate Micescu, ministru de Externe, surprinde ceva din atmosfera constituirii guvernului. Astfel, acasă la Goga, pe când sfârșiseră creionarea guvernului, reacția Veturiei Goga a fost: ”Vai, Tavi, dar de Tutu ai uitat.” Era vorba despre Blaga, pe care Octavian Goga și-l dorea aproape.
După instaurarea sa, Carol al II-lea făcea o declarație foarte sugestivă: „Este guvernul meu și trebuie să aibă aprobarea mea. În ziua în care nu aș fi mulțumit de felul în care guvernează voi cere o schimbare.”
Evenimentul constituirii guvernului Goga a pus în fața opiniei publice românești și chiar în rândul cercurilor politice străine problema: România va respecta politica externă tradițională sau o va abandona, în favoarea Germaniei hitleriste și a Italiei fasciste ? Temerile în legătură cu cea de a doua posibilitate își găseau suport în legăturile pe care conducătorii Partidului Național Creștin, îndeosebi A.C. Cuza, le aveau cu Germania și Italia și în orientarea externă a acestui partid. Exista, în plus, suspiciunea că organizațiile de dreapta, ieșite consolidate din alegeri și-ar putea pune în aplicare noua orientate în politica externă. În zilele campaniei electorale din decembrie 1937, liderul legionar C.Z Codreanu declararase: „Eu sunt contra marilor democrații ale Occidentului, eu sunt contra Micii Înțelegeri, eu sunt contra Înțelegerii Balcanice și n-am nici un atașament pentru Societatea Națiunilor, în care nu cred. Eu sunt pentru o politică externă alături de Roma și Berlin.” Completase cunoscuta declarație cu angajamentul ca, în 48 de ore de la victoria mișcării legionare, România să-și reorienteze relațiile externe spre Berlin și Roma.
În realitate, guvernul nu a modificat nimic în cursul politicii externe, în ciuda unor declarații și manifestări de simpatie față de Germania. În acest sens, însuși Octavian Goga a trimis telegrame lui Hitler și Mussolini prin care anunța că noul guvern dorește să dezvolte relațiile cu cele două țări, la fel cum a făcut declarații în presa italaliană și în cea americană, după care tratatele de pace vor fi respectate și că nu are de gând să schimbe cursul relațiilor internaționale. Ministru de externe Istrate Micescu, de curând component al Partidului Național Creștin, era o persoană apropiată regelui, manifestând resentimente la adresa Gărzii de Fier. Atât ministrul, cât mai ales Regele Carol al II-lea, s-au dovedit fideli ai vechilor alianțe și adversari ai expansionismului hitlerist.
La mijlocul lunii ianuarie 1938, ministrul de externe a fost trimis în misiune oficială, itinerarul său cuprinzând Praga, Belgrad și Geneva, unde avea să reprezinte, la sesiunea Societății Națiunilor, Mica Înțelegere. Îndeosebi la Belgrad s-a avut în vedere problema Micii Înțelegeri, ministrul român insistând că trebuie să se mențină și să se întărească coeziunea acestui organism. Din discursul lui Istrate Micescu se desprindea că Mica Înțelegere rămâne o grupare compactă, unanimă în concepțiile sale. De asemenea, erau oferite asigurări că, fără a fi influențată de politica internă, politica externă a României rămâne credincioasă alianțelor și angajamentelor ei.
Venit la București, numit subsecretar de stat la Ministerul de Externe, Blaga locuia la Hotel Splendid, la fel cum, în aceleași condiții, trăiau unii dintre oamenii politici din provincie. Cum ministrul Istrate Micescu era plecat, zile la rând, la Haga, Blaga „ducea în spate ministerul și simțindu-se foarte nefericit”, va nota fiica sa, Dorli, în Jurnalul Corneliei Blaga Brediceanu.
La Ministerul de Externe, lucrau, în posturi importante, Achil Barcianu, director al Cabinetului și Cifrului, Alexandru Crețianu (la Direcția Politică), Grigore Niculescu-Buzești, Victor Rădulescu Pogoneanu. Blaga îl avea sef de cabinet pe Corneliu Blaga, rudă, funcționar de mai mult timp, doctor în științe politice la Paris. În memoriile acestuia, Lucian Blaga necunoscut e analizată, între multe altele, și actvitatea poetului în fruntea diplomației.
Potrivit șefului de cabinet, Blaga „a început să lucreze cu râvnă, dar nu cu tragere de inimă, totuși noul domeniu de activitate îl interesa, era oarecum înițiat în el și voia să-și dovedească și în această privință.” Lucian Blaga avea o „doză de ambiție, de calitate, specific ardelenească, unii îi zic încăpățânare ardelenească (…), în realitate este perseverență, dorința de duce treburile la bun sfârșit.”
Blaga a preluat dosare complicate, a trebuit să rezolve o seamă de probleme consulare, ceea ce era o chestiune oarecum necunoscută. În lipsa ministrului Micescu, el trebuia să rezolve o seamă de probleme ce depindeau de relațiile cu Liga Națiunilor. În general, ministrul acorda audiențe plenipotențiarilor acreditați la București, dar îi rezerva și subordonatului său, L. Blaga, întâlnirea cu unii mai incomozi, ridicând, în general, probleme spinoase. Între aceștia figura Ministrul Ungariei la București, foarte activ și pe parcursul celor 44 de zile de guvernare. Pretextul folosit de Micescu: un ardelean era oricum mai familiarizat cu problemele relațiilor bilaterale româno-ungare, cu specificul acestora.
Ce-i drept, în sarcina lui Blaga nu cădeau și problemele de politică externă propriu-zisă, conform concepției noului guvern. Oricum, erau multe atribuțiile care îi reveneau, ”prea multe pentru posibilitățile pe care le avea în materie.” În fapt, subsecretarul de stat nu avea „spirit politic”, fiind dezinteresat de politică, fusese vârât în ea incidental, și faptul îl va apăsa, va observa șeful său de cabinet. „Acest sentiment și senzație aproape fizică, va merge pentru Lucian Blaga (în) crescendo, și îl deregla întrucâtva.” Odată i-ar fi spus rudei sale să se ferească de „băltoaca politicii”, să nu-l apuce vreodată demonul acesteia. Cu toate acestea, deși nu putuse evita intervenția politicului, el își îndeplinea atribuțiile cu sârg, muncind întreaga zi, cu o pauză la prânz.
Cu prilejul încheierii misiunii în țară a Ministrului Plenipotențiar al Uniunii Sovietice la București, Ostrowski, Blaga a oferit un dejun, în condițiile ăn care ministrul de externe era plecat din țară. A urmat o cordială și amabilă convorbire, subsecretarul de stat a rostit o alocuțiune în care exprima dorința guvernului român de a dezvolta relațiile bilaterale și i-a omagiat pe Titulescu și Litvinov, „făuritori de pace”. În schimb, Ostrowski, a renunțat la maniera protocolară, răspunzând rece „și prin cuvinte care însemnau un fel de prevestire amenințătoare” în legătură cu politica externă a României și soarta viitoare a acesteia. Prevestirea diplomatului sovietic avea să se împlinească peste aproximativ doi ani și jumătate, când România a fost nevoită să cedeze Basarabia.
Seara, Blaga se întâlnea cu primul-ministru, în casa acestuia din București. Tema discuțiilor era, inițial, informarea primului-ministru cu știrile venite de la oficiile diplomatice. Cei doi comentau pe seama lor, iar uneori de față era și șeful de cabinet având asupra sa telegrame venite la Cifru.
Atmosfera internațională era foarte agitată. Faptul avea consecințe îngrijorătoare, telegramele venite de la oficiile diplomatice produceau neliniște și preocupare. Războiul civil din Spania îngrijora guvernele lumii, unele dintre marile puteri fiind angajate direct, Hitler avea intenția să anexeze Austria, iar probabilitatea unei conflagrații mondiale producea, mai ales în cazul României, îngrijorare și neliniște. În plus, Germania făcea presiuni pentru semnarea unor acorduri economice. Guvernul român dorea acest lucru, fiind exprimat de O. Goga în întâlnrea cu Fabricius, reprezentantul diplomatic al Germaniei la București, la 31 decembrie 1937. Intenția aceasta nu se va materializa, astfel că, la sfîrșitul guvernării, nici un tratat nu lega țara nostră de Germania și Italiei. Ungaria hortystă se agita atât la Budapesta, cât și în câteva capitale europene, promovându-și interesele. Budapesta insista pentru un regim pentru minoritatea maghiară, pe deasupra prevederilor Tratatului de la Trianon și a Tratatului Minorităților. Se dorea, din partea grupărilor naționaliste din țară, schimbarea cursului politicii externe a țării.
Sfârșitul guvernârii s-a produs în urma constatării lui Carol al II-lea că atmosfera în țară era prea tensionată și se impunea constituirea unui guvern de uniune națională. Cu câteva seri înainte, la sugestia regelui, Armand Călinescu și Ion Gigurtu au demisionat, ca urmare a imposibilității de a colabora cu gruparea lui A. C Cuza. În același timp, Armand Călinescu și Gheorghe Tătărescu au fost implicați în pregătirea programului noului guvern. În aceste împrejurări, Octavian Goga și-a prezentat demisia.
Lasă un răspuns