Cazanul scitic „cu capre ibex” de la Iacobeni-Dângeni (sec. VI – V î.Hr.)

Cazanul scitic din bronz a fost descoperit în anul 1948 de către Natalia Gh. Andrieş din satul Iacobeni, comuna Dângeni, jud. Botoşani. Descoperirea a fost făcută în locul numit „Valea Grădinii”. În urma sesizărilor învăţătorului D. Chirac de la şcoala din Iacobeni, piesa a intrat în colecţiile Muzeului Raional Botoşani, devenit ulterior Muzeul Judeţean Botoşani. Din informaţiile descoperitorului reiese că vasul a fost descoperit cu gura în jos. Alte piese alături de respectivul cazan nu au fost determinate. S. Raţă menţionează o movilă aplatizată, aflată în imediata apropiere a locului de descoperire. Este posibil ca vasul să provină dintr-un tumul, probabil distrus.

Piesa are forma emisferică, cu piciorul de susţinere în formă de pâlnie. Piciorul are urme de la o spărtură recentă. Dimensiuni: înălţime – 48,5 centimetri din care înălţimea piciorului este de 19,5 centimetri; diametrul gurii: 55,7 centimetri; grosimea pereţilor: cinci milimetri. Cele mai interesante ornamente sunt cele aflate pe buza vasului, respectiv cele patru torţi zoomorfe, amplasate la distanţe egale una de alta (cele patru colțuri ale Pământului). Înălţimea acestora este de 12 centimetri. Torţile au fost interpretate de istorici ca reprezentând gazele schematizate, având bine conturate capul, urechile, barba şi un corn ce se prelungeşte spre coadă. Ipoteza mea aduce în discuție capra ibex, cu coarnele sale mărețe. Gazela este mai fragilă, mai mică. Capra alpină (Capra ibex) este o specie de capră sălbatică ce trăiește în Munții Alpi. Rudele sale apropiate sunt Capra siberiană și Capra nubiană. În urmă cu 100.000 de ani, capra alpină era întâlnită în toate regiunile stâncoase din Europa Centrală. Capra alpină a fost vânată mult timp, fiind adusă aproape de extincție. În vremea romanilor era privită ca un animal mistic, unele părți ale corpului său erau considerate ca având puteri vindecătoare și erau folosite ca ingrediente pentru diverse poțiuni magice.

La fel, în evul mediu, coarnele, transformate în pulbere, erau folosite ca remediu pentru impotență, sângele pentru combaterea calculilor renali, iar stomacul împotriva depresiei. În anul 1856, regele Victor Emanuel al II-lea al Italiei a hotărât ca vânarea caprelor alpine să fie permisă doar membrilor familiei regale, creând în acest scop în Valea Aostei, rezervația Gran-Paradiso, protejată de paznici, devenită în 1922, Parcul Național Gran-Paradiso. În anii 1990, se estima existența a cca 30.000 de exemplare, din care jumătate pe teritoriul Elveției, iar restul în Italia, Franța, Austria, Slovenia și Germania. Având în vedere simbolistica sa mistică, cred că toartele „superioare” ale cazanului sunt create în forma caprelor ibex, cele ce se cățărau pe vârfuri de munte, depășind de multe ori pe om și ajungând acolo unde se aflau doar zeii. Alte două torţi ale cazanului, cu o uşoară șănţuire, sunt prinse orizontal simetric pe vas, la cinci centimetri sub buza acestuia. Piesa poate fi văzută în expoziţia permanentă de la Muzeul de Istorie din Botoşani. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*