Să rupem barierele!

Avem dincolo de cuvânt
O pildă prin viața ce-i vânt,
Si dacă trăim in tăcere
Avem peste aripi durere.

Să rupem barierele am spus,
Apoi am spus, iar am spus,
Si a venit un uragan de soare
Cu luna la inchisoare.

Si a venit plecând o clipă
Din nimicul din firidă
Rupt la Colțuri si in drum
Bariera ce scoate fum.

Timpul

Timpul este o stare

Starea din timp este valul ce se rispește pe mare,

Este începutul, doar începutul unei vieți

Apoi nu poate fi definit de poeți.

De ce spun poeți, de ce, de ce?

Doar ei au căutat un răspuns la întrebare,

Ei au răstălmăcit valul din mare

Și au aflat acel moment prin vis,

Ce este timpul.

Spun ei:

O mărime abstractă ce măsoară evenimentele existenței noastre.

Ce abstract am devenit în acest timp.

Pe cer un nor în formă de elefant,

Dar nu este elefant…?

Starea de fapt

De fapt starea a fost prinsă în fapt

ca o făptură înstărită, ca o nălucă.

Mărșăluiau așa în fapt, să zic,

măști de carton zidite-n zid,

acoperite cu o plasă

din starea ei ce se vrea mască.

Iar la lumina unui mit

aveam iluzia visului cernit

cu scintilații opaline

din fals tratat prins pe coline,

apoi adus de câte trei și un pic

stins, picurat, pe osia ei de frig.

Starea de fapt s-a agravat

în pat de alb ce toarce înalt,

prins în visul naturii ce a renăscut

la geamul meu copacul este mut,

un frumos adus din adevăr,

starea de fapt cu flori de măr.

Nostalgie

Se Închide o poartă de timp

În clepsidra unui anotimp,

Timpul se spală, economisit,

Cu amintirea unui cer dospit.

Se adună miez de floare

În buchetul anilor din zare,

Cum a trecut se privește din apus

Pe lespedea timpului nesupus.

Cum să economisim timp, o întrebare,

Sare amară, sare și doare…

Ne întoarcem aidoma și la fel

Dar sunt o sumă de alt fel.

Nostalgie, cer și astru

Privit prin ochii timpului măiastru,

Amintirea transformată în paradis

A timpului pierdut și nins.

Mă întorc la coaja de copac

Pe care am scris scrijelit cu un ac.

Hei și hei

Hei, hei și iară hei

pupăza are un tei,

am muncit la schimb, sunt trei,

am scris scărți și iarăși hei,

doar un nimeni face bani, nu lei.

Lumea asta este o baltă

când muncești ai bani de toartă,

doar găleata face pui

toarta-i pentru proști și-s chiar destui.

Hei și hei și iarăși hei

cum să faci din vorbe lei,

Doar în politichie și ,,procură-reasă”

faci banuți pentru mireasă.

Și acum serios grăpiș

Doar cu vorba faci hățiș,

Din muncă faci doar bacșiș.