Un om…
Un om exact la fel ca tine și ca mine
Un om, un alt mister, cu altă amintire,
Pășește pe străzile din oraș, el este,
Și umblă îngândurat și nu vorbește.
.
Dar lumea se schimbă în pandemie
Foametea este o formă de chimie,
Care te plimbă confuz
Supărat și obtuz.
.
Sunt date legi politice și reguli
Dar foamea nu te lasă, ai treburi,
Colindă el și caută mâncare
Dar polițistul îi dă o amendă mare.
.
Se sinucide omul nostru, moare,
Și scapă de amenințare,
Dar cine este vinovat, sau cine
A legat ștreangul omului de bine?
.
Nu știu, dar sunt obsedat
De omul traumatizat.
Așa este viața…
Din cuiburi până la stele
Substanța din noi adună mistere,
Moartea nu există-i substanță
Viața e privirea prin fereastră.
Zborul cu trilul zglobiu
O pasăre în sânge târziu
Tot zboară și vorbește cu tâlc:
Nu te preface, avem și pământ!
.
Locul încăpățânărilor mele
Pe lac aplecat am zărit iarăși stele,
O falie de timp tranzitează o eră
Cine suntem, întreb. O himeră?
Cuibul pietrei obscure se odihnește
În adâncimi de astru, crește,
Cine se odihnește, cine
Timpul privind la mine?
.
În lac se coboară o stea
Multe ochiuri cresc și cresc…
Așa este viața!
