Dacă nu ar fi trăit
În sat, un prea mare nume,
Nimeni n-ar fi auzit
De-acest loc uitat de lume.
Casa-n care s-au născut,
Marin Preda, Moromeții,
E de nerecunoscut,
Au năpădit-o scaieții.
De trei mici odăi, lipit,
Stă, în față, un pridvor,
Aici a copilărit
Ne-ntrecutul scriitor.
Casă mică, de câmpie,
Bătută de vânt și ploi,
Cu o mică temelie,
Construită din nevoi.
Tristă-i poarta la intrare,
Tristă-i căsuța și locul,
De atâta nepăsare
Ți se-aprinde-n suflet focul.
Zilele-i sunt numărate
Și simți în piept ca o gheară,
Doamne, câtă nedreptate
Domnește-n această țară!
Nu aștept răspunsuri seci
De la o adunătură,
O să spună-acești berbeci
Cum c-ar fi o-ncrengătură.
Totdeauna căutăm
Calea cea mai grea și lungă,
Din hățiș să adunăm,
Bani, bani câți mai mulți în pungă.
Pe când ei stau în palate,
O mână pe alta spală,
Să se facă, nu se poate,
O casă memorială.
Și doar nu-i cât un palat
Să-ncapă cai cu căruță,
Ci-i un loc mic, unicat,
Cu o prea mică căsuță.
Totu-i sfânt, e valoros,
Odăi, curte și pridvor,
Locu-ăsat-i mai prețios
Decât toată-averea lor.
Nicăieri nu-i ca la noi,
Marile valori se uită,
Suntem o turmă de oi
Conduși de-o ceată incultă!
Lasă un răspuns