Arhiva zilnică: 2 ianuarie 2020

Perversiunea ca fapt divers

Nu e prima oară când scriu despre Lolita (1955), romanul omonim al lui Vladimir Nabokov, un bestseller mondial, care a inspirat două filme faimoase cu același nume, filmul lui Stanley Kubrick din 1962 și versiunea lui Adrian Lyne din 1997. Filmele speculează cazul controversat al pedofiliei, al unui profesor de 40 de ani care este ...


„Bunătatea” și „plânsul” lui Dimitrie Gusti

O temeinică evocare a personalității lui Dimitrie Gusti (1880-1955) relevă că viața sa a urmat un curs dominat de principalele preocupări și provocări ale începutului de veac XX. Sociolog de mare clasă, istoric, filosof, etician, profesor, ministru al Învățământului, membru al Academiei Române și apoi președinte al acestui înalt for național, în perioada 1944-1946, membru ...


Grele timpuri pentru românii înstrăinaţi de Ţară au mai fost, dar nici în prezent nu sunt dintre cele mai bune…

La 1 aprilie 1941, numeroasa coloană, din care făcea parte floarea românilor de pe Valea Siretului ce se îndrepta spre Fântâna Albă ca să se ducă în Ţara lor – România, a trecut pe la poarta tatălui său, Ilie Sucevanu din Sucevenii Hlibocii. „Prietenii şi vecinii îl îndemnau şi pe tata să li se alăture. ...


Marile fibule de aur

„Cloșca cu puii de aur”, descoperit în1837, în Comuna Pietroasele (jud. Buzău), a fost considerat timp de o sută de ani cel mai mare tezaur din lume, până la descoperirea mormântului faraonului Tutankamon. Tezaurul de la Pietroasa, cum mai este numit, a făcut obiectul unor expoziții impresionante, fiind invitat la expoziții prin muzee internaționale de ...


Constantin Codrescu, omagiat la premiile Gopo: O viață ca un film…

Unul dintre cei mai prolifici și mai apreciați actori români din filmul și teatrul românesc, Constantin Codrescu, cetățean al județului Ilfov (Ghermănești – Snagov), a fost omagiat la cea de-a șaptea ediție a Premiilor Gopo, care a avut loc pe 25 martie 2013, la Opera Națională din București. Actorul, regizorul și profesorul a primit „Premiul pentru întreaga activitate”. Născut în 1931, la ...


Grupul de armate „General Antonescu” (22 iunie – 17 iulie 1941)

Grupul de armate „General Antonescu” a fost o structură de comandament româno-germană, constituită din armatele 3 și 4 române și 11 germană, concepută de către Hitler la 12 iunie 1941 când Führer-ul i-a precizat lui Ion Antonescu (în timpul întrevederii de la München), că intenționează să îl lase să apară în fața poporului român drept ...


Eșuații cei de toate zilele

Pe bună dreptate și cu o excesivă virulență Nicolae Ceaușescu a fost acuzat, între altele, de „vânzarea evreilor”, mai în clar și conform explicațiilor unor actanți comuniști ai acelui timp, „taxarea” cetățenilor doritori să plece definitiv în Israel pentru cheltuielile făcute de statul comunist cu aceștia (în principal pentru școlarizarea gratuită în școli și facultăți ...


Noii apostoli sau Dictatura hăituirii

Și au venit la București Noii Apostoli de la OMS, Noul Mesia, să facă noi prozeliți ai vaccinării. Și ce au constatat? Că în ritmul actual de vaccinare, România abia în 3 ani va ajunge la rata de 70 la sută înțepați. Pe ei asta îi interesează, de ce nu se consumă aici dozele, nu ...


Moartea ca normalitate…

El, vinovat?!... Ei, vinovați?!... Dar chiar avem tupeu, nu doar să spunem și să scriem despre vinovățiile lor, ca politicieni, ci să gândim astfel, nu-i așa?!... Pentru că ne dovedim, nu doar niște deviaționiști ai sistemului, ci o formă civică, decupată din drepturile omului, ai delictului de opinie... Și nu trebuie să ne amăgim... Tot ...


Oltenia de sub cer

VATRA Mumă a OLTENIEI Mari a fost plămădită din aluatul Creaţiei în sacrul areal trinitar DUNĂRE – OLT – CARPAŢII Meridionali. Cele două ape ce curg din Geneză, exprimă maternitatea, întruchipând VIAŢA în Trup, înspre perfecţiune, persistând în curgerea de infinit, dar limitate de ţărm, de imanent şi Muntele ca aspiraţie a înălţării, simbolizând monahismul, ...