Dacă instituțiile care scot la concursurile pentru obținerea titlului de doctor ar fi serioase, și n-ar mai scoate subiecte care nu au nici o utilitate pentru nimeni, ar scoate un subiect unic la concurs – „Trădarea Românească”. Deci, nu trădarea, că aia a fost studiată de toată lumea și, după ce a studiat-o, toată lumea a concluzionat că e ceva nasol, iar trădătorii trebuie maziliți. Aia e trădarea aia a restului lumii.
„Trădarea Românească” este subiect cu totul și cu totul separat și diferit. Este un subiect pe care, dacă am fi serioși, l-am introduce ca obiect de studiu obligatoriu în școli, la toate nivelurile și la toate nivelele, începând de la grădiniță și până la masterate și doctorate.
Câteva caracteristici ale trădării românești care o fac unică:
– s-a manifestat de-a lungul întregii istorii a acestor meleaguri;
– s-a manifestat în trecutul îndepărtat, în trecutul apropiat, în prezent, în viitorul previzibil și, obligatoriu, se va manifesta și în viitorul imprevizibil. Ca să evităm vreo sincopă în viitor, poate ar fi bine să prevedem în Constituție că cine nu trădează … iute o-ncasează;
– s-a manifestat față de toate celelalte popoare, după ce, în prealabil, ne-am gudurat pe lângă ele, ne-am făcut preș la picioarele lor, le-am dat peșcheș, le-am dat ciubuc, le-am dat grâu, le-am dat țiței, le-am dat păduri, le-am dat carne de tun. Remarcabil este faptul că trădarea românească nu face discriminare după naționalitate, sau după criterii politice, se manifestă față de orice nație și față de orice curent politic;
– un element cert de unicitate al trădării românești este acela că, spre deosebire de restul lumii, care-i mazilește pe trădători, în România trădătorii devin promotori ai democrației, sunt adulați, aplaudați, decorați, avansați, imortalizați. Cred că Ministerul Culturii ar trebui să devină Ministerul Culturii și Unicității Naționale și ar trebui să lanseze imediat un concurs international pentru crearea unei Balade Naţionale a Trădătorului Românesc. Și nu numai o baladă, ci și un film, o piesă de teatru, un monument, un festival național și unul internațional, o simfonie, o cantată, o operă, un lanț de picturi stradale și chiar și un balet. Desigur, versurile baladei, ale cantatei, scenariile filmului și al piesei de teatru, sau libretul operei vor fi redactate în limba americană și traduse în germană, astfel încât toți adevărații români să se poată bucura și să simtă cum se înalță;
Pentru toate acestea, se va institui titlul de „Cavaler al Trădării Româneşti”, cu următoarele clase: 1. „Cavaler al Trădării Româneşti în Interes Naţional” – care se acordă pentru trădarea românilor în interesul străinilor; 2. „Cavaler al Trădării Româneşti de Partid” – care se acordă pentru trădări interne.
Cele două titluri se pot acorda unei aceleiași persoane, în funcție de trădarea pe care o comite la momentul decernării titlului, astfel încât un trădător poate fi dublu, sau chiar multiplu cavaler al trădării românești. Ministerul Educației și Învățământului va reglementa acordarea titlurilor universitare în funcție de numărul și calitatea titlurilor de „Cavaler al Trădării Româneşti”. În mod similar, în Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, S.R.I., S.I.E., D.N.A., D.G.I.P.I., D.I.I.C.O.T., Jandarmerie și TVR, gradele și funcțiile vor fi reglementate pe baza numărului și calității titlurilor de „Trădător Românesc” obținute de cei ce vor dori să obțină acele grade și/sau funcții, sau de cei pe care U.E., N.A.T.O., O.N.U., A.S.E.A.N., C.E.N.T.O., Comisia de la Veneţia și Liga Arabă ne vor impune să-i numim… ce ni se ordonă.
O altă caracteristică importantă a trădării românești este aceea că este disponibilă pentru oricine. Adică, poate fi comisă de la vlădică până la opincă, numai că, titlurile menționate nu se acordă și opincilor, ci numai vlădicilor și vlădiceilor. Opinicile care trădează sunt tratate ca și în restul lumii, cu pârnaie, sau cu bulău, sau sunt „sinucise” prin accident de mașină comis pe o șosea goală.
Deocamdată atât. Pe măsură ce mă voi apleca mai mult asupra subiectului, în măsura în care voi identifica noi elemente de interes, le voi semnala. Poate, astfel, voi atrage și eu atenția celor îndreptățiți, adică cei care din trădare în trădare au ajuns pe cai mari, și mă pun președinte la comisia aia de acordare a titlurilor de „Trădători Româneşti”. Că aș mai avea câteva idei, de exemplu ce fel coroniţe şi colane ar trebui acordate, pe categorii de titluri. Oricum, nu ar fi d-alea de spini, că aia nu a fost acordată pentru trădare. În mod evident, coronițele sau colanele asociate titlurilor de „Trădător Românesc” ar fi, toate, din „resturi alimentare incomplet sau deloc digerate, epitelii și mucus intestinal, eliminate din colon prin defecație”, dar diferențiat pe categorii: de oaie, de porc, de șobolan… înşirate pe piele de broască râioasă.
N.B. – a se vedea Dicţionar Enciclopedic vol. II, Editura Enciclopedică 1996, pagina 294, coloana din dreapta, sus. Pentru cei care nu au acel dicționar, precizez că acelor „resturi”, în popor, li se mai zice şi „rădăcină de gard” (de culoarea untului de arahide). N-am găsit niciun „dicționar popular oficial”, ca să pot reda și definiția populară a „rădăcinii de gard”.
P.S. Cel mai nasol ar fi dacă ar scoate la concurs postul de președinte al comisiei ăleia de acordare a titlurilor de „Trădători Româneşti”. Că… nu îndeplinesc condițiile și acolo nu merge așa, fără să fi trădat pe nimeni, niciodată, iar la concursul ăla tocmai asta ar trebui să faci, să pui pe masă titlurile obținute pe parcursul vieții. Sigur, se acceptă și cele ale înaintașilor, numai de „Trădător Românesc” să fie.
Lasă un răspuns