O conjunctură fericită face ca seria nouă a celei mai temeinice publicații a românilor de peste granițe să apară în plin Risorgimento al acestei „a două Românii” care este diaspora (fenomen istoric cu bunele și relele sale). „Buletinul Bibliotecii Române” din Freiburg, inițiat (și elaborat într-o proporție covârșitoare) in serie nouă de către laboriosul cărturar dr. Mihai Neagu Basarab, însumează până acum mai multe mii de pagini de texte culturale dintre cele mai diverse – de la manuscrise inedite ale unor mari personalități care au luat, în furtunosul secol XX, calea exilului și pagini literare ale lor mai puțin sau deloc cunoscute în țară, până la prezentări de carte și relatări despre viața cultural-artistică a compatrioților din strainatate.
Toate acestea schițând o adevărată fresca intelectuală a „celeilalte Românii”, multă vreme necunoscută sau greșit cunoscută în țară și ilustrata de nume ca Eugen Ionescu, Eliade, Cioran, Enescu, Brâncuși, Horia Stamatu, Vintilă Horia, Aron Cotruș, G. Racoveanu, Nelu Manzatu, frații Ciorănescu, Basil Munteanu, Uscatescu, Răuță, Lozovan, Dragutescu, Busuioceanu, Nandris, Gazdaru, Coseriu, Herescu, Lupașcu și mulți alții, pe care ii enumeră dr. Mihai Neagu Basarab, care adaugă că această ilustră galerie de valori naționale „n-a putut fi înlocuită cu Sorin Arghir, A. Toma, Mișa Novicov, Davidoglu, Veronica Porumbacu, Dan Desliu, Roller și ceilalți reprezentanți ai artelor și culturii socialiste”.
Din bogăția de restituiri cuprinse în paginile Buletinului invocăm aici o contribuție a lui Mircea Eliade din revista „Îndreptar” apărută la Munchen la începutul anilor 1950, care atestă virtuțile de politolog vizionar ale marelui filozof al religiilor. „Pe plan mondial – scria el atunci – Europa este, politiceste, în declin iar spiritualiceste, se află într-o criză de profunzime, care nu și-a arătat încă toate consecințele”. După al doilea război mondial, în lume au rămas trei forțe care urmează să se consolideze în continuare: SUA, URSS și China. Ce prevedea Mircea Eliade în 1950 confirmăm astăzi noi, după mai mult de jumătate de secol. Și încă un exemplu, care îndreptățește afirmația că restituirile cuprinse în Buletinul de la Freiburg sunt mai degrabă revelații: scrierile preotului Matei Boila despre România de dinainte și de după 1989, în care, după o analiză profundă a realitaților țării, autorul se întreabă cu o sinceritate dezarmantă: „Nu știu care epocă a fost mai dăunătoare poporului român: cei 45 de ani de comunism sau cei șapte ani (acum sunt 30 – n.a.) de pseudodemocratie? În orice caz, denaturarea morală și spirituală a atins în acești ani culmi greu de escaladat chiar într-o epoca de tiranie manifestă”.
Speranța că aceste (doar) două exemple dovedesc caracterul singular al Buletinului românesc de la Freiburg se însoțește însă cu regretul că publicul nostru cititor (atât cât mai este el) nu prea poate avea acces la miile sale de pagini consistente și inedite. Nu cautati în zadar acest Buletin în librariile din tara.
Lasă un răspuns