Fortificaţia din Corneşti este cea mai mare cetate preistorică, cunoscută de arheologi până în prezent din Europa. Specialiștii spun că aceasta a fost, probabil, construită în epoca bronzului, aproximativ în jurul anului 1.500 î.Hr. și a încetat să fie folosită în 1.000 î.Hr. De asemenea, ei cred că aceasta ar fi fost arsă când a fost abandonată, astfel ca foștii locuitori să nu fie tentaţi să se întoarcă. Cetatea cuprindea patru cercuri concentrice care erau făcute din stâlpi de lemn și reprezentau fortificațiile aşezării. Ele sunt încă vizibile și astăzi, deși au fost nivelate de agricultura intensă. Cetatea este atât de mare în comparație cu altele, încât Cetatea Timişoara avea doar dimensiunea cercului celui mai mic al acesteia. Cel de-al patrulea cerc, cel mai larg, ajunge până la drumul ce leagă Timişoara de Arad. S-au făcut descoperiri importante în interiorul cetății. Una dintre ele este poarta de acces, aceasta fiind prima dată când arheologii au posibilitatea de a studia poarta către o fortificaţie atât de veche precum este aceasta. Ea avea turnuri de apărare – un element nou pentru acel timp – de 4 m înălțime. Alte descoperiri sunt ruinele a ceea ce pare să fi fost un templu, morminte sarmatice, ateliere de ceramică și o aşezare ce datează din secolul III sau IV. Dar munca pe acest sit nu este nici măcar aproape de a fi terminată. Arheologii care sunt implicaţi în acest proiect spun că va mai fi nevoie de încă 15-20 de ani pentru a studia cetatea. Fortificația a apărut pentru prima dată pe o hartă în secolul al XVII-lea, dar numai două dintre inelele interioare fuseseră descoperite la momentul respectiv. În secolul al XIX-lea, al 3-lea cerc a fost descoperit și, mai recent, în 1973, a ieşit şi cel de-al patrulea la lumină.
Primele săpături arheologice pe sit au fost realizate în 1932 de către Ioachim Miloia și apoi în 1939 de Marius Moga. De data aceasta, echipa de arheologi, care reunește experți din Germania, Austria, SUA și România, a fost condusă de Alexandru Szentmiklósi, șeful secției de arheologie a Muzeului Național al Banatului (MNB). Secretul așezării ascunse atâtea mii de ani a ieșit la iveală cu ajutorul imaginilor moderne transmise prin satelit, iar de atunci, pe șantierul arheologic deschis aici s-a lucrat continuu, împreună cu specialiști din Occident. Situl va fi așezat în panteonul monumentelor istorice protejate și promovat și peste hotare mult mai agresiv decât până acum, transformându-l în obiectiv turistic de neocolit mai ales în preajma anului 2021, cel când orașul Timișoarei va fi Capitală Culturală Europeană.
„Descoperirea a fost extraordinară, ținând cont că fortificația de la Cornești a fost realizată de oameni care trăiau în urmă cu 3.000 de ani. Dacă descoperirile de pe teren vor confirma observațiile din satelit, fortificația va deveni cea mai mare descoperită vreodată în Europa. Are mai bine de o treime din suprafața Timișoarei. Era un loc acoperit de iarbă. Fortificațiile sunt făcute din pământ”, declara la momentul deschiderii șantierului, istoricul dr. Dan Leopold Ciobotaru, pe atunci director al Muzeului Național al Banatului. Între timp, probele de Carbon izotop 14 au scos în evidență faptul că acest complex datează din mileniul al II-lea î.Hr., întrunind toate meritele ce l-ar putea înscrie în Patrimoniul UNESCO, iar presupunerile au adeverit faptul că fortificația este cea mai întinsă de pe continent (1700 de hectare). De atunci, șantierul arheologic de la Cornești a devenit o adevărată școală de arheologie pentru studenții de la facultatea de istorie, mai ales că a rămas deschis cercetării, unde au lucrat mai mulți specialiști, inclusiv de la universități din străinătate, respectiv Universitatea din Frankfurt, „Exeter University” din Marea Britanie și Universitatea din Tennessee. Dr. Alexandru Szentmiklosi, fostul șef al Secției de Arheologie a Muzeului Național al Banatului, considera într-un interviu că publicului larg ar trebui să i se aducă la cunoștiință și informații despre descoperirile din întreaga zonă, pentru că „fortificația de la Cornești nu este singulară”. „Cornești — Orțișoara — Seceani și satele din jur sunt pline de istorie și de situri arheologice (…). Am demarat un proiect pentru deschiderea unui punct muzeal în Cornești, care ar trebui integrat într-un circuit de vizitare a monumentului, cu artefactele expuse, care ar putea fi și un punct de petrecere a timpului liber”, spunea Szentmiklos. Potrivit acestuia, din ceea ce se scosese la lumină până atunci, se putea concluziona faptul că aici a existat o populație timpurie de traci preocupați cu agricultura, creșterea animalelor, dar și cu schimburile comerciale. Ei își construiau locuințe din lemn, în gropi circulare, ce aveau acoperiș din paie.
Au fost descoperite, de asemenea, vestigii care conduc spre ideea că aveau și spații de cult, unde s-au găsit diverse obiecte destinate ritualurilor. Situl de la Cornești nu este o descoperire recentă, istoricii bănățeni susțin că acesta apărea pe hărțile militare austriece din anii 1700, iar primele sondaje arheologice au fost făcute în anul 1933 de către Marius Moga, fost director al Muzeului Banatului. S-au săpat aproximativ 150 de metri pătrați, iar descoperirile de atunci au demonstrat că această fortificație datează din Epoca Bronzului, din jurul anului 1.000 î.Hr. Săpăturile au durat până în 1939, când a izbucnit al Doilea Război Mondial, iar fostul director Marius Moga a fost detașat pe front. După război, din lipsă de fonduri și pentru că directorul era destul de bătrân, săpăturile nu au mai continuat. „Dorim să promovăm câteva locații apropiate între ele, la 20 de kilometri de Timișoara, care pot fi vizitate în sezonul de primăvară-vară. În câteva ore se poate face un circuit al lor, începând cu iarcurile de la Cornești, cea mai veche fortificație din Europa epocii bronzului”, a mai precizat directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, Delia Sescu Barbu. La Cornești, cel mai probabil, dispariţia fortificaţiei a fost cauzată de schimbările climaterice. Aceasta a dus la imposibilitatea creşterii recoltelor, ceea ce inevitabil a dus la foamete. De asemenea, utilizarea masivă a lemnului a dus la probleme în existenţa de zi cu zi, imposibilă fără ca acesta să fie folosit la construcţii sau ca şi combustibil. Interesant este că au fost descoperite urme ale plecării populaţiei din zonă spre Polonia, o parte, sau spre nord-estul Moldovei, unde au înființat noi așezări.
Această mare fortificație de la Cornești (jud. Timiș) de peste 1700 de hectare, ce are peste 3500 de ani, ne certifică faptul că omul este o ființă socială și se regăsește mai bine într-o comunitate mai extinsă, decât în solitudine. Viața într-o astfel de comunitate este mai bogată, mai încărcată de semnificații și valori culturale și spirituale. Pe teritoriul acestei țări, urmele materiale dovedesc faptul că, din cele mai vechi timpuri au existat aici o seamă de așezări și un număr de populație destul de important pentru acest continent și evoluția sa istorică în timp.
Lasă un răspuns