În memoriam Cristina Maria Drăgan: Atâta iubire…

Sunt multe? Sau mult prea puține
Clipele acelea trăite cu tine?!
Acum ești departe și totuși aici
Te văd cum zâmbești, te simt cum m-atingi!

Iluzii născute de-o minte nebună,
De-o inimă tristă în care răsună
Un strigăt de ciudă și de neputință,
Când sufletul pierde o dragă ființă!

Atâta iubire în suflet îți port…
Dar nu am putere din morți să te scot
Din viața-mi să pot să îți dau jumătate
De ce n-am putere?! De ce nu se poate?!

Și zilele trec cu bune, cu rele
Dar nu știi ce greu trec nopțile mele
Și cred cu tărie (să nu-mi ies din minți)
Că dulcea-ți făptură-i alături de sfinți!

Atâta iubire… atât de nedrept…
Condamnată să pleci… condamnat să accept!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*