Măriuca Zaharia – Eroina de la Mărășești

Ne amintim cu sfințenie de marile victorii ale armatei române obținute în campaniile din vara anului 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au consfințit împlinirea visului de aur nutrit multisecular de poporul nostru, înfăptuindu-se cea mai măreață operă din istoria sa: STATUL UNITAR NAȚIONAL ROMÂN – ROMÂNIA MARE.
Primul Război Mondial a fost denumit de români și Războiul pentru Întregirea neamului românesc.

Pentru această măreață realizare s-au jertfit multe vieți de eroi în decursul veacurilor, mulți dintre ei fiind cunoscuți, dar foarte mulți au rămas cufundați în anonimat și „troieniți” de pulberea uitării. Din cohorta martirilor anonimi, acum este rândul să o scoatem din anonimat pe Măriuca Zaharia, eroina care și-a sacrificat viața de copilă, pentru victoriile de la Mărășești, din vara anului 1917.

Despre Maria Ion Zaharia nu se mai știu foarte multe lucruri. Unul dintre ele este acela că era poreclită „fata din nuc”. Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în perioada 6 august – 3 septembrie 1917, a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de armata română în timpul Primului Război Mondial, cea care a schimbat soarta întregului război de reîntregire naţională prin victoriile obţinute pe linia frontului Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.

„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, era dorința Măriucăi de a lupta alături de soldații români pe frontul de la Mărășești. Ea trăia la casa bunicului ei, Ion Zaharia, din satul Răzoare, de lângă Mărășești. La apropierea frontului de sat, locuitorii au fost nevoiți să se refugieze în munți, luând cu ei ce au mai apucat.

Numai moș Zaharia a refuzat să părăsească casa, rămânând pe poziție ca să dea o mână de ajutor soldaților români. Acesta a săpat un șanț adânc în livadă, unde se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul. În nucul din livada lui moș Zaharia soldații români au instalat un post de observare, de unde se observau mișcările inamicului și se dirija focul artileriei către tranșeele iamicului.

În nuc se afla permanent un soldat român care observa câmpul de luptă și transmitea datele transmisionistului aflat jos, la baza pomului. De aici se transmiteau informații importante către comandamentul frontului, îmbunătățind astfel eficiența în luptă. În general cei aflați în punctele de observare erau expuși la pericole maxime, la moarte sigură. Eroismul fără margini, spiritul de sacrificiu, entuziasmul soldaților români către obținerea victoriei, îi transformau în eroi neînfricați.

Timp de câteva zile, acești soldați au ghidat artileriștii, în timp ce fetița stătea mereu lângă ei și era atentă la ceea ce făceau ei. La atacurile forțelor germane, soldații telefonau și precizau coordonatele de tragere ale artileriștilor, care apoi lansau un baraj de foc asupra trupelor inamice, forțându-le să se retragă. Așa a fost ucis soldatul din nucul lui moș Zaharia și, deodată, a apărut această neînfricată copilă, Măriuca Zaharia, care a preluat rolul de observator, a deprins repede „meșteșugul” observației, culegând date imporatante despre inamic.

Se urca deseori în cuibul observatorului și acesta îi arăta unde erau pozițiile nemților, prin binoclul său. Într-una din aceste zile, fetița bagă de seamă că trupe inamice se deplasau pe ascuns printre niște copaci, pe care observatorul nu le văzuse, iar ea îi atrage atenția. După circa zece zile, un atac de proporții este pornit de germani. Aceștia aflaseră locul de unde transmisioniștii români trimiteau informații artileriștilor și începuseră să atace zona cu propria artilerie, în timp ce soldații nemți ieșeau în valuri din tranșee.

Soldații români primesc ordin să rămână pe poziție și să trimită în continuare coordonatele pentru artilerie, deoarece în scurt timp va avea loc și contraatacul românesc. Timp de două ore, soldații rezistă, artileria românească lansând salve de foc, îngreunând foarte mult înaintarea armatei germane. Când soldații români se angajează în luptă, Măriuca le spune artileriștilor să lungească focul să nu îi lovească pe aceștia. Din acel moment, trupele germane care se risipiseră care încotro îți încep retragerea. Numai că un lunetist neamț a reușit să pună cătarea mitralierei pe Măriuca, aceasta aflându-se încă în nucul desfrunzit de schije. Glonțul i-a străpuns pieptul și ea a murit în scurt timp. Ultimele ei cuvinte au fost auzite de ofițerul de artilerie, era bucuroasă că germanii fugeau.

Un înger s-a ridicat atunci la cer!

Măriuca, de numai 12 ani, și-a ocupat locul printre eroii neamului, un copil care și-a găsit ultimele clipe ale vieții pe un câmp de luptă, cu sufletul înflăcărat spre obținerea victoriei legendare de la Mărășești.

În cinstea sacrificiului suprem făcut de Măriuca Zaharia, trupul ei neînsuflețit a fost depus în Mausoleul Mărășești, printre alți mari eroi ai acelor lupte, cum ar fi căpitanul Grigore Ignat, care s-a sacrificat alături de întreaga sa companie pentru a opri înaintarea germană sau locotenentul Gabriel Pruncu.

„SLAVĂ OSTAȘILOR ROMÂNI!” căzuți la datorie în luptele de la Mărășești, Mărăști și Oituz.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*