Tezaurul a fost găsit într-un vas de lut care provine dintr-o aşezare dacică şi este format din obiecte de argint, cuprinzând o brăţară în spirală cu capete de şarpe şi simboluri repetitive ale Pomului Vieţii (ca şi când şarpele scoate capul din pământ, spre a acorda o nouă şansă vieţii, sau începutul unui nou ciclu, al unei Noi Lumi; mesajul ar fi următorul: va trebui să ne ascundem ca şerpii – sub pământ – la ceas de cataclism cosmic, planetar, când radiaţiile vor arde pământul – foc ceresc), trei fibule rupte, un lanţ împletit rupt, catalogate ca aparţinând de a doua epocă a fierului (sec. I î.Hr. – I d.Hr.; La Tène). Ele puteau aparţine la origine unui principe local, unui preot sau conducător militar, devenind apoi, prin rupere, eliberate de energiile cu care au fost învestite, posibil la decesul acestuia. Să nu uităm că a existat o periodă când argintul era mult mai scump ca aurul, așa că acest tezaur poate fi privit într-o altă lumină.
Localitatea Ghelința este situată în marginea estică a județului Covasna, pe linia de contact a Munților Brețcului și bazinul Târgu Secuiesc, pe drumul județean (121F) ce leagă orașul Covasna de municipiul Târgu Secuiesc. Localitatea este străbătută de pârâul Ghelința, fiind mărginită de vârfurile Zernea – 1605 m şi Muşat – 570-710 m, la 12 km de Târgu Secuiesc şi la 3 km de Covasna. Prima atestare documentară datează din anul 1567, dar descoperirile arheologice făcute aici demonstrează existenţa omului în această zonă, cu mult timp înainte. Aici, între pâraiele „Ghelinţa Mică” şi „Ghelinţa Mare”, pe culmea unui vârf stâncos numit „Vârful cetăţii celei mari”, la vreo 8 km de sat, se află urmele unui şanţ şi a unui val de apărare din pământ, dintr-o epoca nedeterminată încă arheologic. Pe teritoriul satului Ghelinţa s-au mai descoperit: un topor tip celtură de bronz şi două verigi, aparţinând epocii bronzului (epoca bronzului târziu), dar şi un tezaur cu 200 tetradrahme din Thasos şi monede, probabil din Dyrrhachium sau Apollonia, dar şi monede republicane romane au fost identificate, din sec II – III d. Hr., unele cu legenda Provincia Dacia. Toate acestea dovedesc o viaţă comercială înfloritoare. Sub biserica romano-catolică, gotică, construită în secolul al XIII-lea s-au semnalat existenţa unor substrucţii romanice. Nava actualei biserici aparţine perioadei romanice, care în epoca gotică a primit un altar poligonal. Biserica romano-catolica este un valoros monument de arta, din sec. XIII, aflată în prezent pe lista Monumentelor UNESCO.
Urmează ca arheologii să continuie cercetările spre identificarea naturii fortificațiilor existente aici încă din perioada dacică. Numai așa vom putea descifra trecutul nostru de care ne leagă atâtea legende și povești aflate la limita Celuilalt Tărâm și încă nedovedite științific. (G.V.G.)
Lasă un răspuns