„Tu… samariteană, tu!” (de Lhana Roma-Nova)

Tu…

poţi ucide mii de vise

şi, fericirea, poţi ucide

cu frumuseţea ta nepământeană

tu…

te ascunzi cu soarele în firide

şi, în taină, lumânări aprinse,

ne dai a bea, samariteană!…

 

Tu…

poţi închide ochii lumii

şi, întuneric, poţi aduce

cu frumuseţea ta nepământeană

tu…

poţi jura nedrept pe cruce

şi în mormânt, lumina lunii,

ne dai a îmbrăţişa, vicleană!…

 

Tu…

poţi deschide porţi de cer

şi, suflete din Rai, gândeşti să furi

cu frumuseţea ta nepământeană

tu…

îmbrăcată doar în nuri,

trimiţi în Iad un rinocer

să-ţi faci, din cornu’i, blană!…

 

Tu…

poţi aprinde, noaptea, focuri

şi, stelelor, poţi lua sclipirea

cu frumuseţea ta nepământeană

tu…

la flăcăi şi fete, în jocuri,

le smulgi din sân iubirea

s-o pui la ochi, în loc de geană!…

 

Tu…

poţi trimite rouă în flori

şi, boli de trup, poţi vindeca

prin frumuseţea ta nepământeană

dar eu…

te rog, nu încerca

să mă arunci cu capu’ în nori

că îţi cad… la suflet, Sânziană!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*