Vă scriu de la New York, unde m-am stabilit cu familia după ce am ieşit la pensie (din 2007). Am publicat o sută de cărţi de toate genurile, printre care 30 sunt cărţi de film (în special dicţionare). Sunt Doctor în Arte, primul Doctor în Arte al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti. Fişa mea completă o găsiţi pe Wikipedia.
Dar de ce vă scriu acum? Am tot citit că guvernul României face apel la românii plecaţi să se întoarcă acasă, normal, dacă au ceva de făcut acasă şi dacă li se dă de lucru. Eu aş avea ce să fac. Un curs de cultură cinematografică. Trăim într-o civilizaţie a imaginii. Azi, în lumea civilizată, învăţământul se practică pe bază de film. În acest sens, am scris şi două manuale, Dicţionarul cinematografic al literaturii române şi Dicţionarul cinematografic al artelor româneşti, pe care le-am oferit Ministerului Învăţământului la vremea apariţiei lor, am avut o întâlnire cu un inspector din minister, i le-am dăruit să le multiplice, dar nu ştiu ce s-a mai întâmplat. Sunt manuale destinate pentru Reforma învăţământului, cum o văd eu în România după modele occidentale, mai ales după modelul American.
În preajma locului unde locuiesc în Manhattan există un celebru liceu, Lycée Français de New York, unde particip din când în când la cursurile de aici, în special la cele care au loc în măreţul amfiteatru, unde se fac permanent proiecţii de filme, cu participarea unor staruri de cinema.
Filmul a devenit hrana de zi cu zi a elevilor. Dar el este şi periculos. Este necesară o educaţie specială, ca tinerii să înveţe să citească un film, să distingă între bine şi rău, frumos şi urât, să nu ia ce-i negativ din filme, să le alimenteze pasiunea pentru violenţă, prostituţie şi drog. Cauza multor rele care se petrec la vârsta adolescentină este tocmai lipsa de educaţie în ceea ce priveşte imaginea.
Eu pot să susțin acest curs la câteva din liceele mari ale Bucureştiului, care au posibilitatea de a proiecta filme. Evident, vor fi selectate capodopere mondiale.
Vă garantez că audienţa la orele mele de curs va fi maximă, cum era pe vremea când predam la o clasă de regie (la universitatea înfiinţată de Geo Saizescu) şi voi contribui astfel la mult dorita Reformă a învăţământului, care se face azi cu computerul pe pupitru, fiindcă profesorul îşi predă cursul pe bază de film. Chiar şi orele de chimie sau matematică se pot preda pe bază de documentare, de imagini. Acesta este viitorul educaţiei.
Aştept răspunsul dvs. În speranţa că mă voi întoarce acasă cu acest nobil scop, fără să aştept vreo remuneraţie specială, vă urez multă sănătate şi inspiraţie în tot ceea ce faceţi. (10 mai 2019)
P.S.:
Am decis să fac cunoscut acest memoriu, pentru că este de interes public, să afle toată lumea cât respect au guvernanţii pentru cuvântul dat. Cum să se întoarcă românii plecaţi acasă dacă un ministru, cu armata lui de funcţionari, nu e în stare să dea un răspuns în 40 de zile, nici măcar o confirmare de primire, un lucru elementar, de bun simţ, care intră în orice protocol? Şi gândiţi-vă că eu nu i-am cerut nimic d-nei ministru, fiindcă nu am dorit / nu doresc decât să dăruiesc ceea ce ştiu să fac bine, i-am propus doar un proiect perfect realizabil, dar dacă ar fi să le ceri ceva guvernanţilor, pe măsura promisiunilor lor? D-na Andronescu a dus învăţământul în haos de când tot bifează ca ministru de faţadă şi face „reforme” peste „reforme”, a ajuns mai rău decât o încurcătură de maţe. Cu cine să vorbeşti dacă vrei să faci un bine pentru ţara ta? Au ajuns nişte politruci cu plicul moşierii ei, călăresc valorile, stau în posturi mai ceva ca împăraţii şi nu fac decât mint de îngheaţă apele. Ne-au orbit cu „transparenţa”! Cine-i controlează? În faţa cui răspund? Cum să se întoarcă românii buni, muncitori, în ţara despre care se spune, unde sunt doi, e o bandă de hoţi?
Iată pe mâna cui se află viitorul copiilor unui popor istoric, care nu-şi mai găseşte busola, aceştia sunt aleşii lui, probabil că-i merită. Nu se poate face nici o schimbare autentică în România atâta timp cât poporul nu-şi schimbă mentalitatea. Altfel vor alege aceleaşi epave viclene, aceleaşi paparude linguşitoare. Români, recuperaţi-vă ţara! Treziţi-vă din amorţeală! Nu vă mai complaceţi în bălăcăreala pe care v-o prepară aleşii voştri! Rădăcina schimbării în bine este cartea. Cine aude? Cine are nevoie de un învăţământ nou, performant? Unde sunt OAMENII NOI pe care i-am susţinut public prin cărţi şi sute de articole? Sunt oare cei care fac din România un C(i)olos cu picioare de lut, adică o ţară neguvernabilă? Nu vedeţi, după alegerile din 26 mai, aceleaşi marionete defilează şi îşi râd de popor (cazul Tăriceanu la căderea moţiunii împotriva guvernului actual). Probabil că aşa face şi madam Andronescu privind memoriile noastre, fără să le deschidă, fără să aibă nici o mustrare de conştiinţă, fiindcă Nesimţirea s-a instalat la putere în România şi nimănui nu-i pasă, nimeni nu pare să o clintească. Se bate pasul pe loc. De ani de zile, votul validează acelaşi cerc vicios. Ei între ei, în rest oamenii cu-minţi sunt excluşi, ignoraţi. Sunt tare supărat. Şi prietenii mei, unul şi unul, valori de elită, sunt tare supăraţi după cum au ajuns să trăiască şi să fie trataţi, fără pic de respect. Sunt sigur că şi Dumnezeu nu mai are ochi pentru ţara mea!
Lasă un răspuns