(simfonie alegorică pentru soliști și cor mixt, condus de Eminescu, cu o coroană tricoloră pe creștet, Caragiale la tobe, Creangă la solz de pește, Carmen Sylva, soprano)
Ca Eminescu din străinătate,
din străinătatea mea profundă,
vă strig:
Ieștiți afară din cavouri,
Scriitorilor, Muzicienilor, Pictorilor,
Artiștilor de orice fel,
Acum e nevoie de voi,
Ţara geme de mulgători,
E sleită,
Își pierde identitatea,
Ieșiți afară din cavouri!
Fiți în fruntea protestelor!
Fiți iuțirea de sine a patriei!
Fiți constiința trează a viitorului!
Şi voi, români din diaspora,
E plină de cavouri românești lumea,
Şi în Germania, și în Spania, și în America,
Peste tot, cadavre vii,
În cavouri căldicele,
Oameni buni, oriunde ați fi,
Nu auziți glasul chemării?,
Iesiți, veniți,
vă cheamă țara,
E nevoie de oameni noi,
de o schimbare profundă,
Tu, scriitorule, nu simți asta?
De ce stai cu capul în nisip?
Şi tu, compozitorule,
care adormi cântând la piculină,
Şi tu mare artist plastic,
Ziditorule,
care te ascunzi printre culori și o faci pe înțeleptul,
Lasă să treacă urgia, nu mă bag, zici,
nu e treaba mea,
proștii cu proștii,
nu cred în nici o schimbare,
tra-la-la și tot așa,
În timp ce pe Fifth Avenue văd parada
Scriitorilor și Artiștilor români,
Îl văd pe Eminescu în frunte, ca la Putna,
ducând pe umeri
Lupa Capitolina,
îi văd pe pașoptiști,
îl văd pe Cuza întors din exil,
și pe Bălcescu,
și pe Cantemir,
îi văd pe Grigorescu și Tonitza,
pe Aman, Luchian și Andreescu,
pe Baba și Ciobanu,
pe Creangă și Caragiale,
pe Iorga și Arghezi,
pe Radu Gyr și Pamfil Şeicaru,
pe Pan și Anton Pann,
pe Bendis și Orfeu,
pe Simțion și Urmuz,
pe însuși Pepelea și nobilul Pascaly
ducându-i trena divei Aristizza Romanescu,
pe Neculce și Bărnuțiu,
îi văd pe toți încinși cu brâuri tricolore
și cântând „Deșteaptă-te, române”.
Brâncuși și Enescu încheie acest lung șir de umbre care se întinde de la Saint Patrick’s Cathedral și până dincolo de Metropolitan…
Îi pierd cu privirile în zare
ca pe niște sclipiri ale Empireului.
Pe ei îi cheamă Inocentopia,
țara curată și purificată.
Purificarea țării trebuie să înceapă cu voi,
Cei din cavouri de vampe și vampiri,
Unde jucați barbut,
Pe ploconeli și-un iudaic sărut,
Şi cu voi, cei din cavoul lui Academos,
de unde nu mai vine nici un comunicat,
fiindcă monstru-i osificat.
Totul acolo e mort, înțepenit.
Ţara are nevoie de noi condeie,
de noi muzicieni,
de noi artiști care s-o purifice.
E timpul, artiști, ieșiți afară din cavouri!
Fiți în fruntea marii purificări,
Altfel morți veți fi pe veci,
căci morți sunt cei muriți.
Nimic nu e mai cumplit ca amorțirea unui scriitor, a unui pictor fără crezământ, a unui fluieraș fără legământ.
Ieșiți afară din cavouri,
Ţara are nevoie ACUM de voi,
Să scape de strigoi!
Dacă și voi sunteți strigoi,
La ștreang cu voi!
Vor veni noi scriitori, noi artiști,
Îi văd, vin cu mâinile întinse spre noi, spre cei din Utopia purificării,
Din Civitas Innocentiae,
Din matcă,
Vin să se adape la Izvorul lui Eminescu
Şi să strige: Afară cu strigoii!
Afară cu amartaloii!
Plecați în Infernul din care ați venit!
În Styx cu voi!
Noi cântăm speranța,
ESPERANZA,
Unei noi lumi posibile!
(Parada se încheie cu o stare de enthousiasmos, o horă largă cât toată fața dodoloață a țării, un dans în cerc, cu strigături și pancarte, pe care scrie „Make Romania Great Again!”)
Lasă un răspuns