În zece ani Italia va fi musulmană! Va avea Vaticanul soarta Bizanțului?

Chiar dacă agenții islamizării Europei s-au străduit să adoarmă vigilența europenilor pretinzând că Europa trebuie să primească imigranți africani și arabi fără limite, sub pretextul crizei din Siria, că acest lucru nu reprezintă și nici nu va reprezenta vreo problemă pentru Uniunea Europeană, realitatea este una dramatică. Oricât de mult s-au străduit aceștia să cenzureze presa pentru a nu lăsa faptele reprobabile ale așa-zișilor refugiați să ajungă la cunoștința publică, adevărul e tot mai limpede pentru toți. Din ce în ce mai mulți oameni au înțeles pericolul islamizării Europei care a început în anii 60-70 ai secolului trecut și care continuă acum cu agresivitate. Din păcate, mulți dorm încă, așa cum semnalează fără menajamente și un înalt prelat al Bisericii Catolice.

Astfel, o figură importantă a Bisericii Catolice, Arhiepiscopul italian Carlo Liberati, a făcut declarații cu adevărat șocante, pentru presa italiană. Iată un fragment din spusele acestuia:”În zece ani vom fi cu toții musulmani din cauza prostiei noastre. Italia și Europa trăiesc într-un mod păgân și ateu, se fac legi care merg împotriva lui Dumnezeu. Acestă decadență morală și religioasă favorizează islamul. Avem o credință creștină slabă. Biserica din zilele noastre nu funcționează bine și seminariile sunt goale. […] Avem nevoie de o viață creștină autentică. […] În plus, ei au copii, iar noi nu avem. Suntem în plin declin. […] Noi îi ajutăm, fără întârziere, pe cei care care vin din afară și uităm de mulți italieni săraci și bătrâni care mănâncă din coșul de gunoi. […] Sunt un protestatar. Dacă nu aș fi preot, aș fi acolo, demonstrând în piețe. Care este scopul atâtor migranți care, în loc să ne mulțumească pentru mâncarea pe care le-o dăm, o aruncă și […] chiar organizează revolte? […] Oferirea de bani migranților nu este doar un lucru greșit, ci și dăunător din punct de vedere moral pentru că astfel le încurajăm comportamentul și ei se vor obișnui cu asta. […] Uneori cred că acest lucru contibuie la crearea de rețele de cerșetori”, a spus acesta, criticând și Biserica Catolică pentru că le oferă bani imigranților. Italia, una dintre țările care au grave probleme sociale din cauza imigranților veniți din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, a primit doar în ultimii 2 ani 330.000 de imigranți, depășind cifra critică de 2 milioane de musulmani aflați pe teritoriul său!!! Și ca să înțelegeți cu ce se confruntă, imaginați-vă cum deja credincioșii musulmani au ocupat la propriu capitala Italiei, făcându-și rugăciunile chiar lângă Coloseum și Arcul lui Constantin, în semn de protest că nu li se satisfac solicitările. Printre altele, cer și construirea unui mare număr de moschei pe teritoriul Italiei.

„Ce a fost în capul lui Merkel când, în vara lui 2015, i-a chemat pe imigranți să dea buluc, promițându-le că Germania îi primește pe toți la pieptul ei generos? Ce a fost în capetele lui Hollande, Renzi, Juncker și compania când, într-un hei-rup sinucigaș, au lăsat jos frontierele Europei în fața năvalei musulmane? Primul cuvânt care îți vine în minte – prostie, cu diversele sale variațiuni clinice -, oricât de răcoritor ar fi pentru europeanul de rând, nu stă în picioare. Este practic imposibil ca serviciile de informații să nu-și fi avertizat guvernele că revărsarea de imigranți asupra Europei, într-un număr atât de mare – 1,2 milioane înregistrați oficial – va aduce cu sine un val de nenorociri: terorism, criminalitate, tulburări sociale, dezechilibre economice, scandaluri. Nici Umanismul nu este un motiv ce poate fi luat în serios, în ciuda propagandei isterice a presei „mainstream”, încurajată de guverne. Mai întâi, că deschiderea vraiște a granițelor a permis ca în Europa să pătrundă o mulțime de imigranți fără nici o legătură cu zonele de conflict. În 2015, numărul celor care au depus solicitări de azil în U.E., proveniți din Kosovo, Albania, Pakistan, Eritreea, Nigeria și Iran, a fost mai mare decât cel al sirienilor. Motivul imigrației lor a fost evident unul economic. Apoi, despre ce „umanism” poate fi vorba, când presupusul bine făcut străinilor amenință să fie o catastrofă pentru cetățenii tăi?  Devine deci limpede că liderii europeni au avut alte rațiuni, pe care le-au considerat profitabile, în ciuda uriașelor costuri despre care în mod cert fuseseră avertizați.

S-a vorbit despre infuzia de forță de muncă ieftină pentru multinaționale, menită să reducă presiunea șomajului asupra salariilor. Și acest motiv este pueril: imigranții beneficiază de ajutoare sociale atât de mari, încât doar proștii și teroriștii muncesc. Ultimii, pentru a pune mai ușor la cale atentatele, așa cum a făcut Yassin Salhi în iunie 2015, când a încercat să arunce în aer uzina de chimicale din Isère, dar nu a reușit decât să-i taie capul patronului său și să-l atârne de un gard. În plus, nici patronii nu dau din pinteni să-i angajeze pe imigranți. După masacrele de la Nisa și Berlin, apelul Angelei Merkel către companiile de transporturi germane de a-i angaja pe imigranți ca șoferi pare de un umor mai negru decât steagul ISIS. Și, totuși, ce se ascunde în spatele deschiderii zăgazurilor în fața talazului islamic, care amenință să măture bătrâna civilizație a Europei? O știre pe nedrept ignorată ar putea oferi răspunsul la această întrebare. Într-o ședință cu mai mulți membri ai guvernului de la Berlin, ministrul Justiției, Heiko Maas, a propus […] o serie de măsuri uluitoare pentru „combaterea terorismului”. Printre ele, dreptul poliției de a sălta persoanele considerate suspecte de „periclitarea securității publice” și a le ține în arest pe termen nelimitat, fără hotărâre judecătorească. De asemenea, posibilitatea monitorizării „suspecților” prin montarea de dispozitive de supraveghere electronică la glezne, tot fără hotărâre judecătorească. În plus, nici de dovezi nu este nevoie. Vor fi suficiente indiciile și bănuielile. Aceste propuneri urmează să fie definitivate într-o întâlnire a lui Maas cu colegul său de la Interne, Thomas de Maizière, dar simplul fapt că ministrul Justiției propune ocolirea instanței de judecată într-o acțiune de forță este de o gravitate extremă.

În trecut, Angela Merkel și imitatorii ei europeni, Hollande și Juncker, s-au burzuluit la guvernele de la Budapesta, Varșovia sau Praga acuzându-i de derapaje totalitare pentru lucruri care, prin contrast cu ce fac ei, par adevărate mizilicuri. Acum, Berlinul este cel care dă startul la abuzuri. Și încă ce abuzuri! Până și comuniștii se străduiau să păstreze aparențele de democrație, având grijă să-și acopere săltările cu duba în miez de noapte cu un mandat de arestare, chiar dacă de cele mai multe ori era emis în alb și ante-semnat de un magistrat de paie. Dacă regimul Merkel instituie măsurile anunțate, ele vor da lovitura de grație unei democrații care și așa umbla de o vreme cu capul spart. La opt decenii după Hitler și la aproape trei după Honecker, dictatura se va întoarce în Germania. Mai mult, cum Berlinul este capitala de facto a U.E., flagelul amenință să se răspândească în toată Europa. Este evident că Angela Merkel se află sub presiunea opiniei publice  […]. Vreme de 18 luni, ea a interpretat rolul de „Mumă a refugiaților”, care o numeau cu duioșie „Mutti”, dar, pentru germanii băștinași devenise Ciumă. Cum cei din urmă sunt (încă) mult mai numeroși decât primii, nimic nu pare mai logic decât această răsucire spectaculoasă a cancelarei pe câlcâiele cizmelor, pentru a da satisfacție celor numeroși. Neamțul de rând, inclusiv imigrantul vechi de două-trei generații, s-a săturat până-n gât de noii venetici. El este gata să salute orice măsură de forță împotriva celor care îi amenință stilul de viață, liniștea și nivelul de trai. Dacă berea și wurștiul tihnite de anțărț trebuie răscumpărate printr-un abuz, fie! Iar Merkel știe asta foarte bine. Doar ea i-a adus la disperare! Am putea crede că totul este doar o strategie electorală menită să recâștige simpatia germanilor, dacă propunerile dictatoriale ale ministrului german de Justiție ar fi picat din senin, Însă ele au fost deja  precedate de alte abuzuri grosolane, tot pe fondul crizei imigranților. Cum ar fi, de exemplu, controlul sever asupra presei germane și cenzurarea ei ca în vremurile bune ale lui taica Goebbels.

În februarie 2016, Wolfgang Herles, fost director al redacției din Bonn a televiziunii ZDF dezvăluia că „suntem în întregime prizonieri ai agendei clasei politice” și că „subiectele pe care trebuie să le abordăm sunt stabilite de guvern”. Herles a detaliat mecanismele prin care ordinele redacționale ajung de la guvern la redacții, subliniind că „nimănui nu îi este permis să spună ceva negativ despre refugiați”, iar temele abordate „trebuie să fie pe placul doamnei Merkel”. Cocoloșirea guvernamentală a imigranților […] se transformă astăzi în reprimarea lor. Abuzul își schimbă doar semnul matematic. …Guvernul de la Berlin se plânge de un „val de știri false”, în spatele cărora s-ar afla Vladimir Putin și care ar avea ca scop influențarea alegerilor. […] Modelul american „anti-Trump” a prins repede în Europa. Nu de pomană, la ultima sa vizită pe continentul nostru, […], Obama a numit-o pe Merkel „urmașa” sa.

Pentru ca Angela să nu împărtășească soarta amară a lui Hillary, Berlinul a avertizat că este gata să intervină brutal pe internet și în presă. Același ministru al Justiției, Heiko Maas, anunța la sfârșitul lui decembrie: „Defăimarea și bârfele dușmănoase nu sunt acoperite de libertatea de exprimare”. Cine stabilește dacă este vorba de „defăimare” sau de „adevăr”, cine judecă dacă bârfele sunt „dușmănoase”, noua stea a politicii berlineze nu a catadicsit să explice. Dar ce mai înseamnă libertatea de expresie în Germania, când, de luni bune, poliția operează descinderi la abonații Facebook și ai altor rețele sociale, acuzându-i de postări rasiste sau xenofobe? Atenție, însă! Poliția nu îi calcă pe musulmanii radicalizați, care caută pe internet cum se fabrică o bombă artizanală și corespondează cu rețelele salafiste oploșite în jurul moscheilor, așa cum a făcut nederanjat de nimeni Anis Amri, autorul masacrului de la Berlin, ci pe germanii exasperați că nu mai pot merge pe stradă fără să fie agresați de bandele de imigranți și atunci înjură pe Facebook.

Pe iulie 2016, de pildă, Biroul Federal al Poliției Criminale a realizat o vastă operațiune în 14 landuri germane împotriva a numeroși utilizatori de Facebook, Twitter etc. Au fost efectuate 60 de percheziții și s-au deschis 40 de dosare penale. Acum șase luni, în Germania nu aveai voie să spui nimic rău de imigranți. Curând, ei vor fi săltați de pe stradă fără mandat. Orice pretext – pro sau anti-imigranți – este bun pentru a strânge zgarda. Dacă ne uităm și la vecinii Germaniei, vedem că statul de drept se află sub asalt în întreg Occidentul. Franța se află în stare de urgență din 14 noiembrie 2015. Belgia se află în „stare de excepție” din ianuarie 2015, mai multe drepturi și libertăți fiind suspendate, iar pe 1 decembrie 2016,  într-o apatie generală a opiniei publice, Parlamentul belgian a modificat Codul Penal în domeniul „represiunii terorismului”, permițând „incriminarea intenției” și împingând astfel justiția în domeniul subiectivismului și telepatiei. Deci, al arbitrariului. În mai puțin de doi ani, Occidentul a uitat cum este să trăiești în pace. A uitat ce înseamnă libertate. Prea sunt multe semnalele care arată că declanșarea crizei imigranților în 2014 coincide cu un asalt de o brutalitate fără precedent al autorităților la adresa statului de drept în întreaga Europă (să ne amintim și insistența agresivă cu care S.R.I. a încercat să impună în România așa-numitele „legi Big Brother”, de asemenea sub pretextul imigranților), pentru a exclude că totul nu a fost decât o colosală manevră de diversiune. O stratagemă care în manualele K.G.B. se numește „maskirovka”: momești inamicul cu o țintă falsă pentru a-l face să se descopere și a-l lovi devastator. Scopul acestei diversiuni istorice nu poate fi decât accelerarea integrării și edificarea Statelor Unite ale Europei, visul de aur al întregii birocrații. Fără Brexit, Trump sau alte accidente de parcurs, provocate de votul poporului stupid. Însă neo-kaghebiștii bruxellezi i-au depășit în ingeniozitate pe strămoșii lor din Piața Lubianka: în războiul perfid Stat contra Popor, cel din urmă ajunge să-i ceară celui dintâi să-l lovească, convins fiind că i se face un bine. Sinistrul sindrom al încrederii Victimei în Călău. Orwell s-a înșelat cu numai 33 de ani”.

„Cu excepția celor din serviciile secrete europene, puțini știu însă
că Statul Islamic are un cartier general și în Europa, la Bruxelles, în cartierul Molenbeek, la nici doi kilometri de sediul Uniunii Europene. De aici au plecat cei 8 teroriști, care au ucis […], la Paris, 132 de oameni și aici s-a refugiat vestitul Salah Abdeslam – singurul  terorist care a scăpat. De altfel, imediat dupa Bataclan, Sindicatul Polițiștilor Francezi (S.P.F.) a pus degetul pe rană, cerând  ca Molenbeek să fie plasat sub tutelă europeană, deoarece este, spunea comunicatul, „cartierul general al Statului Islamic în Uniunea Europeană.” Constatare corectă, dar propunerea nu constituia decât un paliativ, dacă nu era pusă sub supraveghere și Belgia țară care a furnizat, raportat la numărul populației, cel mai mare număr de jihadiști, Statului Islamic și Europei. Însă a pune Belgia sub monitorizarea U.E., în scopul eradicării terorismului islamic, este același lucru cu a pune o gașcă de nebuni, for tutelar la un ospiciu. Pentru că Belgia nu a făcut altceva de-a lungul timpului, decât să aplice cu consecvență politica U.E. în materie de imigrație musulmană, multiculturalism și comunitarism etnic și religios. Imigrația masivă și necontrolată a fost promovată și încurajată de sus, de la nivel guvernamental, Belgia cunoscând în ultimii 15 de ani un adevărat șoc imigrațional, social și cultural, peste 1 milion de musulmani intrând într-o țară cu 10 milioane de locuitori. Așa se explică de ce, la ora actuală, aproape jumătate din populația Bruxelles-ului este formată din musulmani. Regruparea familiilor (circa 50% din imigrație), căsătoriile false, legalizarea clandestinilor, dobândirea cetățeniei pe baza unei simple dovezi de reședință, generozitatea sistemului de ajutoare sociale (sute de jihadiști au continuat să beneficieze de ele, în timp ce ucideau în solda Statului Islamic, în Siria și Irak!), au transformat cartierele Molenbeek, Forest, Schaerbeek, Jette, Ixeles, Saint Josse și Saint Gilles în teritorii ale Islamului, care seamănă azi mai mult cu Kandahar sau Mogadiscio, decât cu niște localități europene. Adevărate laboratoare, în care politica de ingineria socială promovată de socialiștii și ecologistii belgieni și-a definit utopia și și-a proclamat falimentul.

Ani de zile, politicienii, presa și intelectualitatea belgiană au cultivat mitul “traiului împreună” și al “diversității multiculturale”, Bruxelles-ul și casbah-urile sale fiind evocate ca exemple de urmat, cu toate că puținele voci raționale vorbeau despre „Mollahbeek” și calificau Bruxelles-ul drept un Waterloo al politicii de stânga. Molenbeek – Saint- Jean l-a avut primar, timp de 20 de ani, pe socialistul Philippe Moureaux, timp în care și-a pierdut nu numai numele incorect politic, „Saint Jean”, ci și pe toți locuitorii de origine belgiană. A devenit astfel o “no go zone”, un pământ al islamului, populat în totalitate de magrebieni și turci – noul „proletariat” și electorat al lui Philippe Moreaux și al Partidului Socialist. Vestit pentru inițierea și susținerea legii „contra rasismului și xenofobiei” (1981), lege adoptată în perioada când era ministru al Justiției și reformelor instituționale, odată ajuns primar, Philippe Moreaux a finanțat asociațiile musulmane și constructia de moschei (50 numai în Molenbeek), a pus la dispoziția școlilor coranice (madrassa) locațiile publice și a promovat pe listele electorale ale socialiștilor atât predicatori ai islamului salafist, cât și oamenii de încredere ai traficanților de droguri. Mohamed Abdeslam, fratele mai mare al lui Salah Abdeslam, s-a numărat printre membri cabinetului său. Urmându-i exemplul, Partidul Socialist își editează azi manifestele electorale în urdu, arabă și turcă, iar la nivelul Bruxelles-ului peste jumătate din candidații săi sunt musulmani.

În 2010, Moureaux a divorțat, iar în 2011, la 72 de ani, s-a căsătorit cu marocana Latifa Benaicha (35 de ani), o colaboratoare a ministrului bruxellez, Charles Picque. Așa a adevenit Molenbeek, dintr-o zonă urbană model, un cartier în întregime musulman, un fief al islamului radical și o placă turnantă a traficului de droguri. Un Afganistan în miniatură. Sub conducerea socialiștilor și a ecologiștilor, celelalte cartiere i-au urmat exemplul, în aplauzele unanime ale establishmentului politic și indiferența abulică a belgienilor. Totul s-a întâmplat, repet, la câțiva pași de sediul Uniunii Europene, într-o țară ce a trimis-o în Parlamentul european pe Mahinur Ozdemir, nu numai prima deputată europeană cu hijab, ci și o mare suporteră a dictatorului islamist, Recep Erdogan. O țară al cărui ministru de interne a tratat plecarea jihadiștilor belgieni în Siria și Irak dintr-un unghi umanitar, prezentându-i drept victime ale societății, când ei erau doar niște teroriști periculoși, și care a facilitat reîntoarcerea din Siria a unui jihadist, pentru ca soția acestuia „să poată naște în condiții bune”!

O țară ca un ospiciu. În aceste condiții, era normal ca Bruxelles-ul – dopat fiind cu un drog letal, obținut prin sinteza dintre negarea realității și multiculturalism să „sărbătorească”, în genunchi, reîntoarcerea de la jihadul din Franța a fiului său iubit, Salah Abdeslam. Zile întregi metroul nu a circulat, iar creșele, grădinițele, școlile și universitățile au rămas închise. La fel și marile centre comerciale, sălile de sport, piscinele, sălile de cinema, teatrele și muzeele. Întâi s-a anulat meciul de fotbal cu Spania, după aia etapa de campionat, iar când s-au anulat sărbătorile Crăciunului și ale Anului Nou, bruxellezii, care au stat mult timp închiși în case, s-au gândit că se vor revanșa postind de Ramadan. S-au înregistrat pierderi economice imposibil de calculat. Bruxelles-ul a fost umilit, dar era fericit: Islamul dobândise o mare victorie. De aia nu s-a înregistrat nici cel mai mic semn de mânie sau de revoltă, iar sentimentul de indignare a lipsit cu desăvârșire. Chiar și atunci când Salah Abdeslam a scăpat, iar, de urmărirea poliției, pentru ca aceasta nu are voie să facă percheziții în timpul nopții; nici chiar atunci când este vorba de terorism! Marți după amiază, în casbah-ul Forest din Bruxelles, o operațiune mixtă a polițistilor belgieni și francezi a fost întâmpinată de gloanțele teroriștilor islamiști. Era a suta operațiune de acest fel, din ultimele 4 luni. Patru politiști au fost răniți ușor, iar islamistul algerian Mohamed Belkaid – aflat ilegal pe teritoriul Belgiei, dar condamnat pentru furt în 2014 – a fost ucis de un lunetist. Alți doi teroriști au scăpat! S-au găsit arme, muniție și un steag al Statului Islamic lângă cadavrul lui Mohamed Belkaid. Primul ministru, Charles Michel, a cerut miercuri belgienilor, deși nu era nevoie, “să-și păstreze calmul și sângele rece”. Într-o vineri, după 126 de zile de urmărire, Salah Abdeslam a fost prins, după un puternic schimb de focuri, într-un apartament dintr-un imobil situat chiar în mijlocul Molenbeek-ului – cartier în care a crescut și a locuit. La aflarea veștii capturării eroului local, tineri musulmani, toți locuitori ai cartierului și adepți ai Statului Islamic, au atacat cu pietre forțele de poliție! În condițiile în care Comisia Europeană, Angela Merkel, lideri europeni marcanți, precum și oligarhia media și patronală sprijină necondiționat invazia imigrațională, considerând-o o șansă pentru Europa, deși aceasta a intrat sub tutela Islamului. Mulți europeni își manifestă ingrijorarea, neștiind ce le rezervă viitorul. Pentru cei curioși și nelămuriți, un singur sfat: cine vrea să cunoască viitorul Europei, nu are decât să se uite atent la prezentul Bruxelles-ului”.

„Elitele” UE au declarat război Creștinismului, în numele Secularismului, dar încurajează Islamul în numele Multiculturalismului. Câțiva dintre cei mai importanți intelectuali europeni – printre care filosoful britanic Roger Scruton, fostul ministru polonez al Educației Ryzsard Legutko, filosoful german Robert Spaermann și profesorul francez Rémy Brague de la Sorbona (pe care îi vom regăsi în textul integral al Declarației…) – au dat publicității „Declarația de la Paris”. În acest excepțional document, ei resping „falsitatea unei Creștinătăți a drepturilor omului” și „utopica, pseudo-religioasa cruciadă pentru o lume fără granițe”. În schimb, ei fac apel la o Europă bazată pe „rădăcinile creștine”, inspirată din „tradiția clasică” și care să respingă multiculturalismul. „Patronii falsei Europe sunt vrăjiți de superstiția că progresul este inevitabil. Ei cred că Istoria este de partea lor, iar această credință îi face să aibă un aer superior și disprețuitor, incapabili să recunoască defectele lumii post-naționale, post-culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei ignoră adevăratele izvoare ale decenței umane pe care pretind că o prețuiesc – ca și noi. Ei ignoră, ba chiar repudiază rădăcinile creștine ale Europei. În același timp, își iau infinite precauții pentru a nu-i ofensa pe musulmani, despre care își imaginează că vor adopta cu voioșie concepțiile lor seculare, multiculturale”.

În 2007, ca răspuns la criza culturală a continentului, Papa Benedict afirma că Europa „se îndoiește astăzi de propria sa identitate”, amintește Gatestone Institute. După zece ani, în 2017, Europa trece la următorul nivel: crearea unei identități post-creștine și pro-islamice. Într-adevăr, astăzi, clădirile și expozițiile europene eludează creștinismul și se orientează spre islam. Parlamentul European a inaugurat recent la Bruxelles „Casa istoriei europene”, care a costat 56 de milioane de euro. Ideea muzeului a fost de a crea o poveste a perioadei postbelice în jurul mesajului pro-U.E. de unitate. Clădirea este un splendid exemplu de Art Deco. Însă, așa cum arată profesorul universitar olandez Arnold Huijgen, ea este din punct de vedere cultural „goală”. „Revoluția franceză pare a fi momentul nașterii Europei, tot ce a precedat-o având rezervat un spațiu minimal. Codul Napoleonian și filosofia lui Karl Marx au primit însă un spațiu generos, iar sclavia și colonialismul sunt prezentate drept cele mai întunecate părți ale culturii europene […] Însă lucrul cel mai remarcabil despre această Casă este că parcă în Europa nu a existat niciodată vreo religie, nu a existat niciun impact religios asupra continentului […] După cum nu ar fi existat niciun secularism european care a luptat împotriva religiei creștine; pur și simplu ignoră orice aspect religios al vieții”.

Birocrația de la Bruxelles a mers până acolo încât ignoră influența creștină a steagului său oficial, cele 12 stele care simbolizează idealurile de unitate, solidaritate și armonie între popoarele Europei. Steagul a fost creat de designerul catolic francez Arséne Heitz, care s-a inspirar din iconografia Fecioarei Maria. Însă explicația oficială a Uniunii Europene a steagului nu pomenește nimic de rădăcinile sale creștine. Departamentul Monetar și Economic al Comisiei Europene i-a ordonat și Slovaciei să își modifice monedele sale comemorative Euro, eliminându-i pe Sfinții Chiril și Metodiu. Iar printre cele 75.000 de cuvinte ale draftului (astăzi abandonat) al proiectului de Constituție europeană, nici măcar unul nu se referă la creștinism. Ministrul de Interne german Thomas de Maizière din guvernul și partidul zis Creștin-Democrat al Angelei Merkel sugera recent că sărbătorile musulmane ar trebui oficializate. „În locuri unde sunt mulți musulmani, de ce să nu ne gândim la introducerea unor zile libere oficiale”, se întreba el. „Supunerea merge din ce în ce mai departe”, a comentat Erika Steinbach, influenta fostă președintă a Federației Expulzaților – germani expulzați din diferite țări est europene în timpul și după Al Doilea Război Mondial. Propunerea lui de Maizière demonstrează că atunci când este vorba despre islam, secularismul oficial „post-creștin” pur și simplu nu se aplică. […] la Bruxelles a fost găzduită o expoziție finanțată de U.E., cu numele de „Islamul este și istoria noastră!”. Expoziția vrea să ilustreze impactul islamului în Europa. O explicație oficială afirmă: „Evidența istorică arătată de această expoziție – realitatea unei vechi prezențe musulmane în Europa și complexa interacțiune a celor două civilizații care au luptat una cu alta, dar s-au și întrepătruns – susține un efort educativ și politic: a-i ajuta pe europenii musulmani și ne-musulmani să-și înțeleagă mai bine rădăcinile culturale și să prețuiască cetățenia comună”. Isabelle Benoit, istoric care a participat la conceperea expoziției, a declarat pentru A.P.: „Vrem să le arătăm clar europenilor că islamul este parte a civilizației europene și că nu este un import de dată recentă, ci are rădăcini vechi de 13 secole”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Aliații au evitat să bombardeze Bruxelles-ul, pentru că acesta era gândit ca locul de unde va începe renașterea Europei. Dacă „elita” europeană continuă să repudieze cultura sa creștină, acest oraș ar putea deveni, dimpotrivă, mormântul Europei.

„BBC News: „Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce ştie mai bine ca să „submineze omogenitatea națională”, spune șeful pentru migrație al O.N.U., Peter Sutherland, care este şi membru al Grupului Bilderberg. Ce vreți mai mult? V-o spune chiar şeful O.N.U. pentru imigrație că se urmărește distrugerea populațiilor autohtone din Europa printr-o imigrație masivă care să producă un amestec etnic forțat. Dacă cineva mai avea dubii iată că acum poate afla adevărul chiar de la şeful O.N.U. pentru imigrație care este citat chiar de BBC News. U.E. ar trebui să „facă tot posibilul pentru a submina omogenitatea” statelor sale membre, a declarat reprezentantul special al O.N.U. pentru migrație. Peter Sutherland le-a spus colegilor săi că prosperitatea viitoare a multor state din U.E. depinde de faptul dacă ele vor fi într-adevăr capabile să devină state multiculturale. De asemenea, el a sugerat că politica de imigrare restrictivă a guvernului britanic şi a celorlate ţări din U.E. nu a avut şi nu are nici o bază în dreptul internațional şi că guvernul britanic ca şi celelate ţări din U.E. ar trebui să fie mult mai deschise când vine vorba să primească mult mai mulți imigranți. El a fost chestionat de comisia din Camera Lorzilor care investighează migrația globală. Dl. Sutherland, care este și preşedinte non-executiv al Goldman Sachs International şi fost preşedinte al gigantului petrolier BP, conduce Forumul mondial privind migrația și dezvoltarea, care reunește reprezentanți ai 160 de națiuni.

Forumul face schimb de idei politice pentru a facilita migrația internațională. El a declarat pentru Camera Lorzilor în fața comisiei pentru migrație că „migrația e necesară ca dinamică esențială pentru creșterea economică, în unele țări din U.E., oricât de dificil ar fi de a explica acest lucru cetățenilor acelor state”.

O populație nativă în curs de îmbătrânire sau în scădere în țări precum Germania sau state din sudul UE este „argumentul cheie pentru dezvoltarea statelor multiculturale, și, am ezitat dacă sau nu să utilizez cuvântul „state multiculturale”, deoarece oamenii l-au atacat.”, a adăugat el. „Este imposibil să ia în considerare faptul că gradul de omogenitate se poate păstra, şi poate supraviețui, deoarece statele trebuie să devină state mai deschise la imigrare, şi în ceea ce privește oamenii care le populează. La fel cum a și demonstrat Regatul Unit”. Reprezentantul special al O.N.U. privind migrația a fost, de asemenea, chestionat despre ceea ce ar trebui să facă U.E. cu privire la problema ridicată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E.), că ratele de ocupare în rândul migranților au fost mai mari în S.U.A. și Australia decât în țările U.E. El a spus comisiei: „Statele Unite ale Americii, sau Australia și Noua Zeelandă, sunt societăți de migranți și, prin urmare, ei îi integrează mai ușor pe cei din alte medii decât o facem noi înșine. Statele din Europa încă întrețin un sentiment de omogenitate și de diferență fată de alții. Prin urmare UE trebuie să lupte împotriva acestui lucru. Asta este exact ceea ce, în opinia noastră, ar trebui să facă Uniunea Europeană: Uniunea Europeană ar trebui să facă tot posibilul pentru a submina omogenitatea etnică a statelor ei”. Dl. Sutherland a susținut recent, într-o conferință la London School of Economics, acolo unde el este președinte, că a existat „o schimbare în problema imigrației şi-anume că nu statele selectează migranții ci imigranții selectează statele” și că prin urmare capacitatea U.E. de a concura la un „nivel mondial” pentru a atrage imigranți e pusă la încercare.

În discuțiile de la comisia Lorzilor, el a cerut statelor membre ale U.E. să colaboreze mai îndeaproape cu privire la politica de migrație și a pledat pentru o abordare globală a problemei – criticând şi încercarea guvernului britanic de a reduce migrația netă de la nivelul actual de „zeci de mii pe an prin restricții de viză”. Dl. Sutherland, care a participat la întâlnirile grupului Bilderberg , o organizație de rețele internaționale de nivel superior de multe ori criticată pentru presupusul ei secret, a cerut statelor UE să se oprească direcționarea în funcție de migranți „cu înaltă calificare”, argumentând că „la indivizi, nivelul cel mai de bază ar trebui să aibă  libertatea de alegere”, dacă să vină și să studieze sau să lucreze într-o altă țară.

Dl. Sutherland şi-a informat, de asemenea, colegii cu privire la planurile pentru următoarea conferință anuală a Forumului Global Migrație și Dezvoltare, adăugând: „Marea Britanie a fost angajată foarte constructiv în tot acest proces de la început.” Întrebat apoi cât de mult cei din Marea Britanie au contribuit la costurile de funcționare ale forumului în cei șase ani de existență, el a spus că a fost o sumă relativ mică de „zeci de mii de lire”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*