Mihai Eminescu, fără tăgadă, este cea mai emblematică personalitate a literaturii românești și unul dintre foarte puținii poeți geniali ai lumii. Născut pe plaiurile Moldave, la Ipotești-Botoșani, în data de 15 ianuarie 1850, într-o familie numeroasă cu 11 copii, Mihai Eminovici pe numele său real, fiul Ralucăi și al lui Gheorghe Eminovici, își face studiile primare la Cernăuți între anii 1858-1866. În acest interval își începe activitatea literară, scriind prima poezie întitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”. Acest prim poem îi fusese dedicat mentorului său, Aron Pumnul, cu ocazia trecerii în neființă. Aron Pumnul a fost directorul revistei Familia și lui îi revine meritul de a-i fi descoperit lui Eminescu talentul literar.
Debutează în revista lui Iosif Vulcan cu poezia „De-aș avea”… La solicitarea lui Iosif Vulcan, Mihai Eminovici își schimbă numele în Eminescu. Între anii 1869 și 1872 studiază filozofia și dreptul la Viena, acolo unde o întâlnește pe marea iubire a vieții lui, Veronica Micle. Mihai Eminescu a cochetat și cu teatrul, având rolul de copist și sufleor la Teatru Național unde îl întâlnește pe Ion Luca Caragiale, de care s-a legat printr-o prietenie care avea să se transforme ulterior în dușmănie. Mihai Eminescu și I.L. Caragiale au împărtășit pasiunea pentru teatru și rolul de colegi la ziarul „Timpul”, perioadă în care au început să apară animozitățile între cei doi, datorită temperamentului diferit cât și a unei presupuse idile avute de către Caragiale cu Veronica Micle. I.L. Caragiale îi datora lui Eminescu primirea în rândul redacției ziarului Timpul, alături de un alt reputat scriitor, Ion Slavici.
Mihai Eminescu a deținut funcția de revizor școlar, director al Bibliotecii Centrale și redactor la ziarul Curierul de Iași, pe parcursul anilor 1874-187. Cu ocazia frecventării ședințelor Societății Literare Junimea, se va face remarcat de către Titu Maiorescu prin scrierile sale, pe care acesta le va folosi pentru reconfigurarea noii direcții în literatura română. Tot în această perioadă îl va întâlni pe Ion Creangă, cu care se va împrieteni și pe care îl va încuraja să-și publice manuscrisele. La inițiativa lui Titu Maiorescu, devine redactor, apoi redactor-șef la ziarul Timpul în București, timp de șapte ani, publicație foarte importantă care aparținea Partidului Conservator. În ziarul Timpul, Eminescu a publicat peste 300 de articole care dezbăteau problemele politico-sociale. Deși a trăit doar 39 de ani, Eminescu a construit o operă literară grandioasă și excepțională. Vreme de un secol, manuscrisele sale, reprezentând 60 de caiete, au fost reproduse, editate și publicate succesiv.
Înițiativa publicării scrierilor lui Eminescu i-a aparținut lui Titu Maiorescu și acest demers s-a efectuat prima dată în 1883, apoi în 1902, când Maiorescu donează manuscrisele lui Eminescu Academiei Române care se îngrijește de redactarea și publicarea lor. Tot la îndemnul lui Maiorescu, marele poet își completează studiile la Berlin între anii 1872-1874 studiind istorie, limba sanscrită, etnografie, mitologie și filozofie. În perioada 1880-1884, Eminescu scrie cele mai importante poezii de referință, primele patru scrisori, Doina, Împărat și Proletar, Sara pe deal, La steaua, apoi finalizează poemul Luceafărul pe care îl începuse în 1873. Singura carte publicată în cursul vieții poetului a fost volumul numit „Poesii” apărut la 21 decembrie 1883 .
În creația sa literară, Mihai Eminescu a avut ca surse de inspirație: dragostea, istoria, natura, cosmosul, filozofia… Pe lângă poezie a scris și proză, din care reamintim: Sărmanul Dionis, Cezara, Geniul pustiu. Valoarea operei eminesciene este inestimabilă până la momentul actual, iar geniul său poetic nu a putut fi egalat niciodată. Activitatea literară a lui Eminescu s-a intersectat cu cea politică. Deși avea funcția de redactor la o publicație care era aservită politicului, fiind un bun cunoscător al substraturilor puterii ale acelei vremi, Eminescu critica sistemul, denunțând avizii de putere, corupții și pe toți cei care lucrau împotriva interesului național. Mihai Eminescu a fost un militant patriot de mare anvergură și, din această poziție, afiliat fiind la organizații revoluționare, a activat pentru apărarea drepturilor românilor aflați sub ocupație austro-ungară și rusă, devenind un indezirabil al sistemului, fiind urmărit și persecutat în permanență de către serviciile secrete.
A fost destituit din funcția de redactor al ziarului Timpul chiar de către Titu Maiorescu, care a dispus internarea poetului într-un ospiciu de boli mintale, acolo unde și-a găsit sfârșitul, care i-a fost grăbit la comandă politică. Se știa despre orientarea filo-germană a lui Maiorescu și despre conexiunile sale cu adversarii unității statale a românilor. Printre multitudinea de calități pe care le avea Eminescu, se număra și cea de vizionar, dovadă că unele dintre creațiile sale străbat timpul viitor redând fidel realitățile trecute și actuale. Eminescu a avut calitatea de om integru moral, fiind mai presus de toate, tributar adevărului și dreptății, destestând calea compromisurilor murdare. Spiritul său justițiar și devotamentul pentru cauza neamului i-au trasat destinul într-un punct fatal care a culminat cu sacrificiul suprem. Fiind un idealist și un incoruptibil sub orice aspect, Poetul Națiunii a dus lupta până la capăt și a crezut cu tărie în victoria celor asupriți. Steaua lui Eminescu luminează asupra românității în toată măreția. El este simbol al culturii, al spiritualității și al tradiției noastre, dincolo de vremuri.
Steaua stelelor…
Steaua stelelelor cea vie
Luminează vastul cer
Și ne-aprinde o făclie
În zborul vieții efemer.
Steaua stelelor măiastră
Și-a trimis lumina pură
Să lumine la fereastră,
Dându-ne a sa căldură.
Steaua stelelor cea sfântă,
Ce străbate-n univers.
Auziți, cum doina-i cântă!
Și-a scris nemurirea-n vers.
Steaua stelelor fără de preț
Ne-a trimis raza de dor.
Dintre toți, cel mai măreț,
Domnul cel nemuritor.
Steaua stelelor, divină:
Eminescu – om și zeu,
Să-i fie odihna lină
Să ne mângâie mereu.
Steaua stelelor, făr-semănare,
Călăuză peste vremi,
Îți aduc ție-nchinare
Și aștept ca să mă chemi.
Nu inteleg.Aron Pumnul si revista Familia.Ce-i asta?”Familia”era o revista a lui Iosif Vulcan la Oradea.Aron Pumnul a fost profesorul lui Eminescu in clasele primare la Cernaut,in casa caruia a stat si in chirie tinarul Fat-Frumos al neamului romanesc.Aron Pumnul a fost mugurele de flacara nationala,care la aprins in mod genial pe Mihai Eminescu trimitandu-l in eternitate,Iosif Vulcan i-a deschis pentru prima data poarta catre infinit,iar poporul roman i-a asternut la picioare”corola de minuni a lumii”.