Doar un Dor…

Micul meu gând… Marelui Eminescu

Te-ai stins Luceafăr…! Prea de timpuriu!

Și s-a-ngropat cu tine, atâta  gingășie!

Făuritor al „Geniului pustiu”…

Al dragostei, cântată- n poezie!

 

Ai scris scrisori, ai scris povești…

Istoria ai scris-o-n poezie…!

Aș vrea să cred, că astăzi strălucești…

Adevărat Luceafăr, pe bolta cea pustie…!

 

Cu ochi senini în jos privești,

Iluminându-ţi de acolo glia…

Sau poate fruntea ţi-o-ncreţești …

Văzând cât a crescut nimicnicia!

 

Fir de nisip mă simt în vânt…

Roșesc, la gândul către tine…!

Când in modeste versuri eu te cânt

Știind că e puțin să îţi cinstesc mărețul nume!

 

Eminescu n-a murit!

La mulţi ani de nemurire,

Versului ce tu l-ai scris!

Cu eterna ta iubire,

Cale multor-ai deschis.

 

Să-ți trăiască amintirea,

Tot mai vie pe pãmânt!

Martor îți stă poezia,

Eminescu?! N-a murit!

 

E plecat acum departe

Scrie versuri printre stele!

De iubire are parte,

E Luceafăr printre ele!

 

Când privește-n jos la lume

Ochii i se umezesc,

De mult drag se încălzește,

Pentru cei ce se iubesc!

 

Dintr-un alt unghi, cănd privește,

La poporul oropsit,

Fruntea i se increţește

Că nu s-a schimbat… nimic!

 

A lăsat atâta zestre

Și nimic n-am învățat

Din a lui „File din poveste”,

Fie-i sufletul iertat!

 

A fost odată, Eminescu!

„A fost o dată ca-n povești”

A fost, dar nu mai este,

Născut pe plaiuri românești,

Născut, din „File din poveste”,

 

Un tânăr drag cum altul nu-i

Și nici n-o să mai fie,

Atât de drag poporului,

Un geniu-n poezie!

 

„Trecut-au anii”… Parcă ieri,

Scria lângă fereastră,

„Dacă iubești fără să speri,

Dorința, Floare-albastră”!

 

Și  de pe „Lacul”, singuratic,

„Aducând cântări mulțime”,

„Ce șoptesc atât de tainic”

Transmițând „Melancolie”.

 

O, „de ce nu-mi vii” tu iară,

Pentru o scurtă „Revedere”

„Pe aceeași ulicioară”

Leagănul viselor mele?!

 

Să te renaști de nicăieri,

Luceafăr enigmatic,

Același „Făt frumos din tei”

Cu chipul tău serafic!

 

„Cobori în jos luceafăr blând”

Din universul rece!

Căci tu ești viu la noi în gând

Iar,, vreme vine, vreme trece!”

 

„Sara pe deal”, în asfințit,

De-o „Vreo zgâtie de fată”,

Să-i fie visul împlinit,

Să te mai vadă înc-o dată!

 

„Pe lângă plopii fără soț”

Să treci ușor, agale,

„Se bate miezul” unei „nopți”

Dând curs venirii tale!

 

Din lumea ta îți este greu,

Din nou să te cobori,

Stai bine lângă Dumnezeu,

Nu printre muritori!

 

Ești mort și totuși pururi viu,

Luceafăr printre stele,

Tu, tatăl „Geniului pustiu”,

Și prunc în „Somnoroase păsărele”.

 

„De-or trece anii”, (trecător,

e totu-n astă viață),

Pot să „Mai am un singur dor”

Și-o singură „Speranță”:

 

Că un luceafăr bun și blând,

Al lumii pământene

De ne-a lăsat așa curând

Va scrie printre stele!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*