Balaurul bondoc de la Sebeș (jud. Alba) – cel mai complet schelet de dinozaur din Europa

Balaurul bondoc. Așa se cheamă noua specie de dinozaur descoperită după analizarea unui schelet scos dintr-un complex fosilifer de la Sebeş (jud. Alba). Acesta a fost unul dintre cei mai teribili prădători ai vremii sale. Muşchii foarte puternici ai membrelor posterioare şi ghearele excelente pentru a înşfăca şi a sfâşia hrana fac cercetătorii să declare noul dinozaur, „botezat” româneşte „balaurul bondoc”, cel mai teribil prădător de uscat de acum 70 de milioane de ani. Zoltan Csiki, de la Laboratorul de Paleontologie al Universităţii din Bucureşti, co-autor al studiului care anunţa descoperirea, publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences”, revistă săptămânală a Academiei de Ştiinţe din Statele Unite, menționează: „În apropierea localităţii Sebeş Glod, din judeţul Alba, există şi alte resturi de fosile în straturile respective, inclusiv dinozauri şi reptile zburătoare (pterozauri), iar în regiunea mai largă (zona Sebeş – Alba Iulia), se cunosc deja foarte multe fosile de animale şi plante, care permit reconstituirea unui întreg ecosistem”.

De ce „balaurul bondoc”? – pentru că este evident o specie nouă, de aceea poartă și un nume unic. Era în mare parte asemănător velociraptorilor, cunoscuţi din seria de filme artistice „Jurassic Park”, dar cu o constituţie ceva mai robustă a părţii posterioare a corpului. Lungimea animalului se poate estima la aproximativ 2-2.2 m, iar greutatea la circa 30-40 de kg. Ce avantaje avea aceste dinozaur, faţă de restul prădătorilor vremii? Putea fi o victimă a acestora sau era capabil să se apere şi chiar să îi atace? Chiar dacă există semne că existau şi alţi prădători în acea comunitate, ele sunt mult mai puţin cunoscute (în afară de crocodili, dar care erau totuși legați de zonele acvatice), şi oricum nu erau nici ele mai mari decât acest „Balaur”. Deci acest „Balaur” era unul dintre prădătorii cei mai teribili din această regiune. Studiind fosilele acestui animal împreună cu colegii din Statele Unite, paleontologii noștri au înțeles foarte repede că semnalmentele (caracteristicile) acestui animal nu se regăsesc la niciun alt dionozaur cunoscut anterior. Scheletul a fost expus în institutul unde s-a aflat în custodie, respectiv la Societatea Muzeului Ardelean, de la Cluj Napoca. Balaurul bondoc a trăit în ultima parte a perioadei cretacice, respectiv în timpul Maastrichtianului (acum 72-67 milioane de ani). La nivel mondial, sunt foarte multe specii contemporane acestuia. În România, aşa-zişii dinozauri pitici din Haţeg (sau Transilvania) sunt contemporani cu acesta, cum ar fi „Zalmoxes”, „Telmatosaurus”, „Magyarosaurus” sau „Struthiosaurus”. Această specie se deplasa pe două picioare, asemănător majorităţii dinozaurilor prădători. Acest lucru este evident inclusiv din scheletul parţial conservat pe care îl cunoaştem. Scheletul a fost descoperit şi excavat de către geologul şi paleontologul clujean, co-autor al studiului, Matyas Vremir, iar la studiul lui au mai participat doi cercetători americani, de asemenea co-autori – Steve Brusatte şi Mark Norell, de la American Museum of Natural History. Alături de ei, de mare ajutor au fost Akiko Shinya, care a preparat bună parte din schelet, şi Mick Ellison, care a realizat fotografiile.

Balaurul bondoc este un gen de dinozaur dromaeosaurid theropod de la sfârșitul Cretacicului (circa acum 70 milioane de ani) ce a trăit pe teritoriul actualei Românii. A fost descoperit și descris în august 2010, primind numele unei creaturi mitice românești, respectiv „balaur”. Este cunoscut dintr-un singur schelet parțial, reprezentând specia Balaur bondoc, numele provenind de la construcția oaselor, care erau mai scurte și mai grele decât cele ale altor membrii ai familiei. Spre deosebire de dinozaurii cu care este înrudit, avea câte două gheare sub formă de seceră la toate labele, cu gheare mari retractabile la primul și al doilea deget. A fost descris ca „o variantă musculoasă a prădătorului Velociraptor”. Un studiu publicat în 2015, susține că „Balaurul bondoc” ar fi fost o pasăre nezburătoare primitivă, specia fiind mult mai apropiată de „Jeholornis”, „Sapeornis” și „Archaeopteryx”, decât de „Velociraptor”. Fosilele acestui dinozaur au fost găsite în septembrie 2009 la 2,5 kilometri nord de Sebeș, județul Alba de geologul și paleontologul clujean Mátyás Vremir (n. 1971) de la Societatea Muzeului Ardelean și a primit denumirea parțială SbG/A-Sk1.

Toate acestea au putut avea loc, pentru că demult, Ardealul nostru era o insulă. Acest lucru se petrecea în timpul cunoscut drept maastrichtian (în urmă cu circa 65-70 de milioane de ani), adică în ultima perioadă a cretacicului târziu. Insula făcea parte, foarte posibil, dintr-un arhipelag situat în Marea Tetis – ulterior, transformată în Mediterana- , între megacontinentele Gonwana şi Laurasia. Era cald şi umed, dar se trăia bine. Cercetările unor paleontologi reputaţi, realizate în Bazinul Haţeg, leagăn celebru în toată lumea al ordinului dinozaurienilor, atestă faptul că aici vieţuiau dinozauri carnivori, ierbivori, pterozauri (reptile zburătoare), ecosistemul mai cuprinzând ţestoase, amfibieni, şerpi, crocodili. Conform unei teorii în vogă, curioasele vietăţi dispărute au ajuns pe aceste meleaguri făcând trecerea pe poduri naturale ce uneau insulele, iar adaptarea la spaţiul mic a dus la transformarea lor, în virtutea „regulii insulei” (zonă izolată), dinozaurii scăzând în talie. Nu era chiar armonie între ei, însă nici acum, la zeci de milioane de ani distanţă, fiinţe considerabil mai evoluate decât sauropodele titanosauride nu trăiesc în deplină pace pe Terra. Totul a durat până acum 65 de milioane de ani, când, cunoaşteţi teoria, reptilele mezozoice au dispărut după ce un asteroid a lovit năprasnic planeta albastră. Acestor lucruri în general ştiute li s-a adăugat dezvăluirea legată de balaurul bondoc. Descoperirea e cu atât mai însemnată din punct de vedere ştiinţific cu cât scheletul dinozaurului e cel mai complet găsit în Europa, al cărui actual teritoriu era în urmă cu zeci de milioane de ani acoperit în cea mai mare parte de apă. La sugestia savanţilor români, el a fost botezat „balaurul bondoc”, iar traducerea în engleză „Stocky dragon” a intrat deja în limbajul internaţional de specialitate din domeniul paleontologiei. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*