Istoria neagră: trădarea lui Petru Rareș

După moartea crudului domnitor Ștefan cel tânăr, nepotul lui Ștefan cel Mare și fiul lui Bogdan cel Orb, la domnia Moldovei urmează Petru Rareș, un alt fiu natural, dar nelegitim, al lui Ștefan cel Mare. Petru Rareș, deși era o fire războinică și mândră, dorind să aibă gloria tatălui său, nu a reușut să-i calce pe urme. Un timp a fost aliatul principelui Transilvaniei, Ioan Zapolia, în a cărui luptă împotriva lui Ferdinand de Austria, și-a trimis în ajutor două armate din care: prima era condusă de vornicul Grozavu care a trecut prin Pasul Oituz, iar a doua armată era comandată de portarul de Suceava, Barbovski, care s-a deplasat prin Nordul Bucovinei. Lupta a avut loc în Țara Bârsei, la Feldioara, pe data de 22 iunie 1529 și s-a încheiat cu izbânda moldovenilor care au reușit să captureze toate armele inamicilor. Dorind să-i răsplătească ajutorul oferit în luptă, Ioan Zapolia îi oferi lui Petru Rareș mai multe orașe și sate din nordul Ardealului, printre care și orașul Bistrița, care avea o mare însemnătate comercială pentru acel timp, însă majoritatea locuitorilor acestui oraș erau sași, care țineau partea principelui Ferdinand și au refuzat să-i primească pe pârcălabii trimiși de către Petru Rareș.

Astfel, dorind să-și reintre în drepturi ca stăpânitor al ținuturilor oferite de aliatul său, Petru Rareș oraganizează o expediție în Țara Bârsei și apoi la Bistrița, dorind să-i supună prin amenințări cumplite pe sașii care îi erau potrivnici. Reușind în cele din urmă să-i domolească, îi sili să-i plătească tribut anual și să-l recunoască ca stăpânitor. Petru Rareș își dorea de asemenea să recapete Pocuția de la poloni, provincie pierdută de către Bogdan cel Orb. Drept urmare, profitând de războiul dintre Polonia și țarul Moscovei, cu care era aliat, năvăli cu o oaste în Pocuția, unde nobili ruteni i se supuseră și reuși,astfel, să recapete țara, până când dibaciul general polon Tarnovski își mobiliză armata la data de 22 august 1531 în marea bătălie de la Obertyn.

Deși armata moldovenească  era superioară ca număr, însă, neștiind să folosească tunurile din dotare, care își greșeau ținta, într-un ultim asalt, oastea lui Tarnovski reușește să înconjoare armatele moldovenilor,să confiște tunurile, și, intrând în panică, ostașii moldoveni se retrag, iar o mare parte dintre ei sunt uciși și luați ostateci. Astfel, Pocuția era pierdută definitiv. Fiindcă nu se mai putea sprijini pe alianța cu Ioan Zapolia care era aliat al turcilor și de care se temea datorită plângerilor făcute de poloni la curtea sultanului Soliman II, fiindcă le-a atacat țara, Petru Rareș ia decizia să se alieze  în secret cu Ferdinand al Austriei. În acest timp, Soliman II trimite în Ardeal ca reprezentant pe italianul Aloiso Gritti cu scopul de a supraveghea evenimentele în numele sultanului. Gritti sfârșește ucis de către Ștefan Mailat în complicitate cu moldovenii.

Considerând uciderea lui Gritti un act ostil, sultanul ia decizia să-l pedepsească exemplar pe Petru Rareș, împotriva căruia porni în persoană către Moldova, însoțit  de o oaste de 150.000 de oameni. Aflându-se într-o situație disperată, Petru Rareș, deoarece dinspre răsărit năvăleau tătarii, iar de la nord polonii în frunte cu căpitanul Tarnovski, iar domnul țării Românești se aliase cu turcii, în ultimul moment Petru Rareș încheie pace cu polonii și îi învinse pe tătari la Ștefănești, însă, în cele din urmă, cedă în fața puterii uriașe a sultanului și, trădat fiind de către boieri săi, care și ei se aliaseră cu turcii, s-a văzut silit să fugă în Ardeal unde a rătăcit șase zile prin munți, flămând și urmărit de dușmani.

În locul lui Petru Rareș, Soliman ia decizia de a-l pune în scaunul domniei Moldovei pe Ștefan, cel poreclit Lăcustă, fiul lui Alexandru, care era un alt fiu al lui Ștefan cel Mare, apoi, ca să-și întărească stăpânirea pe deplin asupra Moldovei, sultanul își instaură o garnizoană turcească, apoi despărți regiunea dintre Prut și Nistru și dintre Dunăre și Mare, apoi luă Buceagul pe care îl alipi Imperiului Otoman, așezând acolo, ca santinele, pe tătarii Nohai. Sultanul hotărî să transforme în raia turcească cetatea Tighinei de pe Nistru, pe care o numi BENDER(poartă). Nemulțumiți de noul domnitor, cel pe care îl porecliseră „Lăcustă”, deoarece, în timpul domniei lui, un val de lăcuste ivite de nicăieri, pustiiră lanurile de grâu, boierii moldoveni îl omorâră după doi ani de domnie și îl puseră domnitor pe Alexandru Cornea, fiul lui Bogdan III.

În acest timp, Petru Rareș se afla în cetatea Ciceiului împreună cu familia sa, asupra căreia, Ioan Zapolia trimise oaste să fie încojurată pentru a-l captura pe Rareș ca pedeapsă pentru trădare. Petru Rareș predă cetatea lui Zapolia, însă rămase acolo sub pază. Soția lui Petru Rareș, o femeie înțeleaptă, îi scrise o scrisoare sultanului Soliman prin care cerea îngăduință față de soțul său. Sultanul îi cere lui Petru Rareș să vină la Constantinopol să-i ceară iertare personal și să-i jure credință. Soliman primește supunerea lui Petru Rareș și îi oferă ajutor pentru reîntoarcerea în scaunul domniei Moldovei. Alexandru Cornea este înfrânt și ucis și Petru Rareș găsește prilejul oportun de a se răzbuna pe boierii care îl trădase în timpul primei lui domnii.Silit fiind să arate credință sultanului, Petru Rareș ascultă ordinul acestuia de a trece în Ardeal să lupte împotriva lui Ștefan Mailat, care este prins într-o cursă și predat turcilor. Din cauza avansării pericolului otoman spre Vest, principii germani hotărăsc să întreprindă o cruciadă împotriva acestora cu o armată imensă, în fruntea căruia îl puseseră comandant pe Ioachim de Brandenburg. Petru Rareș luă hotărârea să se alieze în taină acestei cruciade, obligându-se să o ajute cu 40.000 de ostași când aceasta va ajunge la porțile Moldovei.

Din păcate, armata cruciată a lui Ioachim de Brandeburg fusese frântă la Pesta și, astfel, toate speranțele domnitorului Petru Rareș de a ieși de sub autonomia otomană se spulberară. Dar el continuă luptele în Ardeal împotriva lui Ioan Zapolia, care recuperase stăpânirile ce-i aparținuseră odinioară. După moartea lui Zapolia îi succede la domnie fiul său minor, Ioan Sigismund, aflat sub protectoratul mamei sale, Izabela. În 1543 Petru Rareș plecă într-o altă expediție de recuperare a cetăților Ciceiului și cea de Baltă cu ajutorul secuilor care îi erau supuși. Aflând despre înaintarea lui Petru Rareș, Izabela dădu ordin ca cetățile să fie dărâmate. Astfel se încheie pacea la 1545, în urma căreia, Petru Rareș căpătă înapoi Rodna și Ciceiul cu cetățile distruse, renunțând la celălalte domenii din Transilvania. La doar un an se va stinge din viață și va fi îngropat la mînăstirea Probota ctitorită chiar de către el. Petru Rareș a fost un sprijin al culturii slavone și al literaturii istorice, fiind cel care l-a pus pe episcopul Macarie de la Roman să scrie în slavonă cronica Moldovei din vremea lui.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*