Castrul roman de la Orheiu Bistriței

Castrul roman de la Orheiu Bistriței (jud. Bistrița-Năsăud) a fost un castru auxiliar, ridicat cu zid de piatră. El se afla în salba de apărarea a Daciei Porolissensis, având legătură directă cu castrul roman de la Livezile. A fost ridicat în secolele II – III și avea în vecinătatea sa și o așezare romană civilă. Ruinele sale impresionează încă prin dimensiunile mari pe care le-a avut. Castrul roman de la Orheiul Bistriţei se află în satul omonim, din comuna Cetate. Localitatea se află în apropiere de oraşul Bistriţa Năsăud şi este accesibilă prin drumul naţional DN173. Acest castru a început să fie documentat de cercetătorii saşi la mijlocul secolului al XIX-lea, însă există informaţii conform cărora anumite obiecte, precum o inscripţie fragmentară şi monede, au fost descoperite în localitate la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ruinele ce se observă astăzi au făcut parte dintr-o aşezare romană amenajată în jurul secolelor II-III, constituită din garnizoana Cohortei I Hispanorum militaria, Cohorta I Alpinorum, Cohorta I Ubiorum, Ala Illyricorum.

Aşezarea romană avea dimensiunile de 203 mp lungime şi 144 mp lăţime, ceea ce însemna aprox. trei hectare. Tipul castrului este de tip auxiliar, iar pereţii fortificaţiilor au fost înălţaţi din piatră, cu grosime de 1,3 metri. Impresionant este faptul că, în timpul săpăturilor arheologice, aici s-au găsit monede de bronz din vremea mai multor împăraţi: Traian, Alexandru Sever, Septimius Severus, Antonius Pius, Caracalla și Lucius Verus. Castrul roman a fost aşezat pe un loc plan, pe malul stâng al râului, la marginea de vest a localităţii. Astăzi, o mare parte din aşezarea antică a fost acoperită de case, grădini, biserica evanghelică şi clădirea şcolii. De asemenea, partea sud-vestică este acoperită în întregime de cimitirul evanghelic. La faţa locului, castrul este greu de identificat. Acest lucru se datorează și faptului că de-a lungul timpului, din locul acesta s-a scos piatră pentru construcţiile locale, precum biserica evanghelică, casa parohială, şcoala, diverse case şi gospodării. Ulterior s-au făcut şi plantări de pomi fructiferi şi legume, care au dus la dispariţia castrului.

Poziţia strategia a castrului era una extrem de importantă şi de aceea aceste locuri merită a fi descoperite de turişti. Chiar dacă astăzi există doar mici bombări ale terenului ce indică prezenţa castrului, acestea pot dezvălui lucruri interesante pasionaţilor de istorie. În anul 1959, în urma săpăturilor arheologice efectuate, a fost descoperit drumul roman care ducea la castrul roman dinspre vest, drum care se află la o distanţă de albia Budacului, pe teritoriul satului Jeha. Între anii 1959-1960, a fost scos la iveală complet un cuptor de ars cărămizi în formă de potcoavă, care se afla pe partea dreaptă a văii Budacului, la aproximativ 600 de m spre NV de castru. Cele mai multe obiecte descoperite pe teritoriul castrului au fost obiecte sau fragmente de ceramică, ceşti şi oale neornamentale, ce datează din sec. al II-lea, precum şi unelte arme, cuie, piroane, chei de bronz etc. În urma săpăturilor arheologice realizate până în prezent, s-au analizat următoarele elemente constitutive ale castrului roman: clădirea comandamentului (principia), pretoriu, şanţurile de apărare, berma, zidul de incintă şi agger-ul castrului, urmând ca celelalte, precum, drumurile interioare, porţile, turnurile de curtină, bastioanele de colţuri, etc. să fie şi ele analizate.

Pe teritoriul acestui județ au fost descoperite vestigii materiale din Paleoliticul superior (40.000-10.000 î.Hr.), la Mintiu şi Cepari (unelte din piatră şi silex). Mai frecvente sunt, însă, urmele de locuire din Neolitic (mileniile 5 – 4 î.Hr.), identificate în arealul localităţilor Bistriţa, Slătiniţa, Archiud, Năsăud, Şintereag, Coldău, Chiochiş ş.a., unde s-au găsit resturi ceramice, unelte din piatră şi silex (topoare, lame, buzdugane), vetre de foc etc. Începutul celei de-a doua Epoci a fierului (450 î. Hr. – sec. 1 d. Hr.), denumită Epoca La Tene, caracterizată prin dezvoltarea meşteşugurilor şi a comerţului, precum şi prin afirmarea elementului autohton dac pe meleagurile judeţului Bistriţa-Năsăud, este marcată printr-o serie de descoperiri de aşezări şi locuinţe omeneşti cu inventare bogate la Bistriţa, Sânmihaiu de Câmpie, Archiud, Sărăţel, Ardan, Feleac, Arcalia ş.a. Urmele stăpânirii romane au fost identificate în apropierea graniţei de Nord a Daciei, apărată de castrele de la Ilişua, Orheiu Bistriţei, Livezile ş.a. În urma celor două războaie de cucerire a Daciei de către romani în anii 101-102 şi, respectiv, 105-106, o parte a Daciei a fost transformată în provincie romană. Potrivit descoperirilor arheologice, în această zonă a Transilvaniei, graniţa Imperiului Roman era fixată pe linia Căşeiu (jud. Cluj) – Ilişua – Spermezeu – Zagra – Năsăud – Livezile – Orheiu Bistriţei – Domneşti – Monor şi Brâncoveneşti (jud. Mureş), astfel că o bună parte din teritoriul actualului judeţ Bistriţa-Năsăud a rămas în afara acestei graniţe, continuând să aparţină dacilor liberi, cei care vor și elibera în decursul timpului Dacia de romani. Dacă zidurile castrului antic nu mai pot fi reconstituite, se poate ridica totuși o machetă în cadrul unui muzeu local în care să fie expuse și materialele descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din acest castru. Chiar dacă sunt romane – având totuși 2000 de ani – , să nu uităm că doar prin studiul acestora ne vom da seama cât de mult și-a dorit marele Imperiu Roman să aibă în stăpânire aceste meleaguri și ce investiții a făcut pentru aceasta, chiar dacă într-un final a trebuit să se retragă și să lase totul în urmă spre a fi preluat de dacii liberi, cei care vor crea aici nouă împărăție, cea a geților ce și-au spus goți (schimbarea de nume = schimbare de destin). Goții nu au deaface în nici un fel cu triburile germanice; de aceea chiar imperiul roman în inscripțiile ce menționează războaiele pe care le-a avut, separă victoriile contra goților de cele asupra germanilor. Așa zisele popoare migratoare din primele valuri ce s-au pus în mișcare nu au venit aici spre a ocupa Dacia, ci spre a o elibera de romani. Apoi au pornit marșul spre Roma să împlinească jurământul făcut lui Decebal cu sute de ani înainte (din „Anuarele daco-geţilor” întocmite de contele Carlo Troja).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*