Deși în acte apare cu numele de Constantin Dumitru, toată suflarea piscană îl cunoaște ca Nea Mitică, olarul. De copil a strâns în mână clisa și a modelat-o, suflând apoi peste ea cu dragoste și drag; la început în joacă, iar mai apoi creând minunate articole pentru casele și gospodăriile românilor și străinilor de pretutindeni. Satul Piscu din județul Ilfov este un vechi sat de olari, unde de când se ştie, de sute de ani, meşteşugul olǎritului se transmitea în familie, „din tatǎ în fiu”, iar sǎtenii spun cǎ ei se culcau şi se sculau în ritmul cadențat al roţilor de olǎrit ce nu se mai opreau din învârtit. Vechea tradiţie a fost păstratǎ pânǎ în anii 80, când în sat încă se lucra la peste 120 de cuptoare, pentru cǎ aşa cum spune unul dintre sǎteni „era mândrie să fii olar, că erai meseriaş”. Dupǎ Revoluţie totul s-a schimbat. Libertatea și deschiderea granițelor către importuri străine ieftine au redus interesul pentru produsele autohtone. Oalele, strǎchinele, paharele olarilor noștri de la Piscu nu prea mai aveau cǎutare. Deși erau făcute cu suflet și meșteșug, le luau locul „chinezăriile” de pe vapoare. Olarii din Piscu au început să își piardă rostul, iar cuptoarele lor mândre ce stăteau mai tot timpul fierbinți, au început să cadă în ruină. Astăzi, după 30 de ani de la revoluție, nu mai știu sǎ mai lucreze lutul cu adevărat decât trei meşteri şi poate încă vreo doi, dar doar ocazional.
Nea Mitică, cum îl ştie toata lumea, atât în sat, cât şi prin târguri – specialişti din domeniul meştesugurilor tradiţionale, respectiv al ceramicii, colegi de breaslǎ şi nu numai -, este unul în ograda cǎruia s-a mai auzit până zilele trecute în continuare ritmul roţii de olǎrit. El s-a nǎscut în anul 1939, „cu ochii în lut”, după cum povesteşte chiar el, în comuna Ciolpani, sat Piscu, judeţul Ilfov. De mic a învǎţat de la tatǎl sǎu sǎ se joace cu lutul, sǎ-l frǎmânte si sǎ-i dea diferite forme. Cu trecerea anilor joaca s-a transformat într-o adevărată meserie, pe care mai apoi a ridicat-o la rangul de artă ; arta prelucrării lutului. A învǎţat tot ce trebuia sǎ ştie despre lut – de la alegerea locului de unde îşi ia pǎmântul, pânǎ la a duce la târg și vinde produsele pe care cu sârg le migǎleşte în atelierul său. Încet – încet, nea Mitică, gazdă bună de altfel, începe să ne împărtășească din secretele pe care numai el le mai știe. Astfel aflăm că Nea Mitică îşi ia pǎmâtul de lucru tocmai din Lunca Ialomiţei; știe el un loc. Pǎmântul sau „clisa”, cum îi spune meşterul, îl depozitează mai apoi într-un loc curat, unde îl udă bine cu apă, îl acoperă și îl lasă la macerat. Între timp îl mai amestecă cu apǎ, îl calcǎ cu cǎlcâiul sau malaxorul, atât cât ştie el cǎ trebuie ca sǎ devinǎ lut „adevărat”, apoi îl face bulgări mari în jur de 10 kg și îl bagă în folie la beci. Când se începe efectiv lucrul la roată, se scoate în atelier câte un bulgăr, se bate și se împarte în bulgări mai mici, după cum vrea să facă vasul (sau vasele) de mare (de mari). Nea Mitică şi la modelarea lutului ţine sǎ urmeaze tradiţia locului. Din mâinile sale ies vase ce aparţin ceramicii utilitare, pe care o foloseşte, de regulǎ, tot omul de rând din comunitatea sǎteascǎ: strǎchini, cǎni, borcane, ghivece, oale. Vasele, după uscare, le ornamentează simplu, cu desene florale sau geometrice. Stilul în care sunt modelate și ornamentate obiectele face parte tot din tradiția locului: sunt „de la Piscu” (oale de Pisc). Acestea au dimensiuni din cele mai diverse, de la cănuţele lipite între ele cu „mocirlă”, care devin solniţe, pânǎ la vase mari – ghivece, lăptării, ulcioare pentru diverse destinații. Mai lucrează, cum s-ar spune marginal, şi celebrele „figurine de Piscu”, tot din lut, zoomorfe sau antropomorfe: cai, cerbi, capre, măgari, boi, cu coarne mari sau mici, căţei, pisici, cocoşi, găini, curcani, iepuri şi câte altele – toate expresive, cu ochi mari şi figuri hâtre, cărora le ataşează un mic fluier, atent lucrat. Acestuia îi dă găuri cu un beţigaş fin și îi tot încercă sunetul, pe măsură ce se usucă. Şi acestea toate, după uscare, sunt ornamentate frumos. Atât vasele, cât şi figurinele se lasă la uscat, apoi după ce sunt uscate foarte bine, se vopsesc și se ornamentează. După ornare, acestea sunt arse în cuptor timp de 6 – 7 ore, și păzite cu grijă, până când, numai după semnele lui ştiute, oprește focul. În tot acest timp nea Mitică întreţine focul, mai slab sau mai tare, după cum îi ştie rostul. După ce se răcesc vasele, se scot din vatra cuptorului, se dau cu smalț și se bagă a doua oară la cuptor, cam 12 ore. În ultimii ani Nea Mitică îşi face singur și cuptoarele. Știindu-l lumea de meșter priceput, a fost chemat spre a ridica un cuptor de olar la Muzeul Ţăranului Român din București, împreună cu Gheorghe Mihai. Cuptorul lui este și astăzi admirat de turiști și vizitatori. De asemeni a construit un alt cuptor de olar în Piscu, la sediul Asociaţiei „Gaspar, Baltazar & Melchior”, un altul la sediul Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Ilfov din Voluntari şi un altul în propria ogradă. Nea Mitică a ridicat singur cuptoarele, urmând toate etapele specifice, de la trasarea cercului, căruia i se fixează centrul cu un ţăruş, trasarea perimetrului exterior şi săparea unei gropi de cca. 50 cm adâncime în interiorul conturului circular, pe fundul căreia se pune nisip, până la îngrădirea lui cu nuiele şi udarea întregului edificiu, gata de a primi vasele şi figurinele de lut.
Nea Mitică, dincolo de obiectele ce ies din mâinile sale neliniștite, a atras în preajma sa tineri şi copii de toate vârstele, cărora le împărtăşeşte din tainele sale de meșter. A fost în mijlocul acestora fie în cadrul proiectele „Lut Ars” (2007-2012) şi „Şcoala de vară”, fie la manifestările organizate de Muzeul Ţăranului Român sau de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” precum și la „Atelierele de Creație” organizate de C.J.C.P.C.T. Ilfov de-a lungul timpului. Constantin Dumitru, zis și Nea Mitică a fost prins în cadrul proiectul cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional „Bătături. Urme lăsate de meşteşuguri” iniţiat de un grup de tineri sociologi şi fotografi constituiţi în Asociația Culturală „Câte-n lună și-n mansardă“, derulat în perioada 15 august-15 noiembrie 2012, în sensul că a fost unul dintre meşterii ce a fost subiect şi obiect de cercetare în cadrul acestuia.
Filmul documentar „Cu ochii în lut”, semnat de Hadrian Gavriluțiu și produs de Marilena Ilieșiu, creat prin contribuția Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Ilfov, are în prim plan chiar pe Nea Mitică, cel care mai prelucrează încă lutul și ne dezvăluie secretele meșteșugului său, a unei tradiții pe cale de dispariție. Filmul a fost prezentat și în cadrul Festivalului „Astra Film Festival”, la Sibiu, în anul 2015. Pentru că Nea Mitică este unul dintre cei mai reprezentativi olari din zona Munteniei, care păstrează, duce mai departe şi transmite tinerilor şi copiilor arta olăritului şi specificul olăritului din Piscu, doamna Popa Anica, inspector de specialitate din cadrul Biroului de Cultură al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Ilfov a întocmit și avansat un dosar pentru ca lui Nea Mitică din Piscu să i se acorde titlul de Tezaur Uman Viu. Din păcate căile birocrație sunt destul de întortocheate, iar această numire întârzie. Până atunci, cu puținele puteri pe care le mai are, Constantin Dumitru, alis Nea Mitică, învață copii de la Școala de la Piscu tainele lutului și bogăția acestui pământ.
Lasă un răspuns