Suflet de mamă (de Nicolae Danciu)

(după povestioara părintelui Antonie)

Era de-acuma elev și-nvăța destul de bine,

Dar când se țineau ședințe, îi era tare rușine

Că mămica lui sărmana nu avea un ochi defel

Și colegii răi din clasă râdeau tot timpul de el.

 

Și el, pentru-nfățișare, a ajuns să o urască

Și-i spune ca pe niciunde să nu îl mai însoțească,

Ea și-ar fi trimis bărbatul să stea-n preajma celui mic,

Dar durerea-i și mai mare, că nu mai are tătic.

 

Ce rană în piept de mamă, ce amar simțea în gură

Când își vedea copilașul c-o privea cu-atâta ură,

L-a vegheat mai mult din umbră, să nu-l mai facă de râs,

Iară când a ajuns mare, a lăsat-o și s-a dus.

 

A plecat în țări străine, de ea nu vrea să mai știe,

Pe acolo s-a-nsurat, de-acolo și-a-luat soție.

Și-a făcut o stare bună, are un băiat și-o fată

Și-a uitat complet de mamă, de femeia mutilată.

 

Între timp, buna măicuță, măcinată de mult dor

A plecat în lumea largă să-l caute pe fecior,

Zece ani a stâns bănuți și acum și-a lăsat satul

Și-a plecat să își mai vadă măcar o dată băiatul.

 

La ușă, după mult timp, a sunat de două ori,

Băiatul cum a văzut-o, a repezit-o pe scări,

Cum ai îndrăznit să vii, vrei să fac acum prăpăd?

Tu îmi sperii copilașii, pleacă să nu te mai văd!

 

S-a-ntors cu inima arsă, n-a mai apucat-o somnul,

De durere și mult chin s-a mutat curând la Domnul,

Băiatul nici n-a știut că mama lui a murit

Și-apoi chiar de-ar fi aflat, sigur nu ar fi venit.

 

A venit într-un târziu, după mulți ani stați pe-afară,

Să-și vadă colegi, profesori, a venit direct la școală,

De mama lui n-a-ntrebat, de fapt nici nu vrea s-audă,

Dar femeia de serviciu era cu dumneaei rudă.

 

Îl știa de mic femeia, a mers la el și i-a zis,

„Mama ta ce e la Domnul ți-a lăsat plicu-ăsta scris”,

L-a citit și deodată la față s-a și albit

Și își spune pentru sine cu glas stins de om spășit:

 

„Doamne, am un suflet orb în necurata mea tină,

Cum am putut să mă port cu cea ce mi-a dat lumină!”

A ieșit și a deschis o fereastră de pe hol

Și privea parcă niciunde, se uita așa în gol…

 

Și-acum că v-am prezentat

faptele, vi le-am descris,

Haideți să vă și citesc, punctat,

Pe bilet ce era scris:

 

„Scumpul meu, îți spun să știi, că aproape am plecat,

De ce-am fost așa urâtă încât tu m-ai renegat,

Erai mic, cu tatăl tău, într-un impact sângeros,

El s-a prăpădit sărmanul, tu-ai rămas cu un ochi scos.

 

Nu puteam să mi te las, mutilat ca să trăiești,

Ți-am donat unul din ochi și-uite cât de frumos ești!

De știam deznodământul, nu aș fi dat înapoi,

Dacă ar fi fost nevoie, ți-aș fi dat și pe-amândoi!

 

Eu, să știi că te-am iertat, că doar ești copilul meu

Și l-am rugat să te ierte și pe Bunul Dumnezeu,

Ca pe ochi eu te-am iubit, scumpul meu și drag băiat,

Asta e și nu te mint, adevăru-adevărat!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*