Taina singurei metope șterse de pe Columna lui Traian (Roma-Italia)

Ca minune a antichității, Columna lui Traian din Roma este o adevărată „carte – album” scrisă în piatră și dedicată celor două războaie daco – romane de acum 2000 de ani. Am fost acolo în vara anumul 2015 și am privit uimit aceste sculpturi ce au 2000 de ani, ca un autentic Badea Cârțan român. Printre secretele nedescifrate de pe Columna lui Traian putem menționa: moartea lui Decebal, eroismul dacilor din Sarmizegetusa, măcelul de la Tapae şi răpirea prinţesei dace. Scena morţii marelui rege Decebal a fost ilustrată pe Columna lui Traian de la Roma (Italia) în detaliu, iar sculptorii care au realizat-o au fost apreciaţi pentru măiestria de care au dat dovadă. Sinuciderea regelui dac se numără printre imaginile memorabile ale monumentului triumfal al Romei antice, alături de secvenţe la fel de dramatice, cum sunt cea a răpirii prinţesei dace (sora lui Decebal?) şi a luptelor încrâncenate de pe fortificațiile aflate la Sarmizegetusa Regia şi Tapae. Ridicată din ordinul împăratului Traian, pentru a comemora războaiele romanilor de cucerire a teritoriilor Daciei, Columna lui Traian oferă informaţii impresionante despre strămoşii noştri. Columna prezintă şi numeroase scene emoţionante.

Una dintre cele mai dramatice secvenţe este cea a morţii regelui Decebal, după cucerirea Sarmizegetusei de către armatele romane. Urmărit şi încolţit de legiunile romane, Decebal îşi curmă viaţa cu acel cuțit specific dacilor, tip sica, înainte de a cădea în mâinile duşmanilor. Scena CXLV (116) este descrisă astfel de cercetătorul Radu Vulpe, autor al volumului „Columna lui Traian”: „Opt călăreţi romani, cu coifuri, scuturi şi lănci, vin din stânga, pe două drumuri diferite. Mişcările lor sunt cu atât mai violente, cu cât sunt situaţi mai aproape de centrul scenei. Trei dintre ei ameninţă cu lăncile un pileat căzut la rădăcina unui stejar – personajul principal al scenei, regele dacilor. Încercarea de a se refugia dincolo de munţi i-a fost zadarnică. Duşmanii, informaţi asupra drumului ce-l alesese, l-au încercuit şi i-au tăiat calea: în dreapta stejarului – care, de data aceasta, nu închide scena – se văd doi călăreţi romani sosind de la dreapta spre stânga. Forţele romane implicate în acţiunea de capturare a lui Decebal sunt însemnate; cei 10 călăreţi care le reprezintă poartă pe scuturi emblemele a cel puţin 5 unităţi. Ele au lichidat garda regelui: doi pileaţi zac printre picioarele cailor, cu stânga încleştată pe scut, cu sabia curbă căzută din mână. Numai Decebal trebuia cruţat, pentru a împodobi, la Roma, alaiul triumfal al împăratului biruitor. Gestul comandantului roman care, aplecat mult pe gâtul calului, întinde mâna cu degetul mare întors în sus, îi promite celui înfrânt viaţa. Zadarnic! Înainte de a fi atins de mâinile urmăritorilor, Decebal, într-o atitudine maiestuoasă şi sfidătoare, îşi taie gâtul cu sabia-i curbă. Artistul Columnei l-a surprins în cădere, cu genunchiul stâng în pământ, cu mâna stângă, crispată pe marginea mantiei, atingând rădăcina stejarului. Piciorul drept a alunecat lângă scutul mare, bogat împodobit. Cu ultima privire îşi înfruntă duşmanii”, scrie Radu Vulpe, în „Columna lui Traian” (ciMEC, 2002). Următoarea scenă îi prezintă pe cei doi fii ai regelui dac, smulşi de lângă cadavrul acestuia, de soldaţii romani.

Trupul lui Decebal a fost decapitat, iar capul său a fost adus la Rainstorum, o localitate necunoscută (încă neidentificată pe teren; posibil Deva sau Rășinari) unde ar fi existat un castru roman, apoi a fost adus ca trofeu la Roma. A fost expus pe „Scările Gemonii“ de pe râpa Capitoliului, iar în final a fost aruncat în apele Tibrului, potrivit istoricilor. Imagini macabre sunt prezentate în mai multe scene de pe Columna lui Traian. Astfel, în Scena XXIV, care înfăţişează Bătălia de la Tapae, apar soldaţi din legiunile auxiliare romane ţinând în mâini două capete de daci, pe care le arată împăratului Traian. Alte scene prezintă soldaţi ai Daciei decapitaţi sau capete de daci înfipte în pari. Secvenţe ale tragediilor arată cât de crâncene au fost luptele dintre daci şi romani. Emoţionante sunt scenele care prezintă asediul final al romanilor asupra capitalei Daciei, Sarmizegetusa. Una dintre ele (CXVIII) prezintă un sol dac, îngenuncheat în faţa lui Traian, cerând îndurare, dar fiind refuzat de împăratul roman. În secvenţele următoare acesteia, dacii sunt ilustraţi dând foc clădirilor şi tunului de lemn din interiorul cetăţii, din dorinţa de a devasta aşezarea, înainte de a fi cucerită de romani. Un episod ciudat este înfăţişat în scenele CXX-CXXI (101-102), în care apărătorii cetăţii dace întind braţele pentru a primi vase din care sorb apă sau otravă. În aceeaşi scenă este prezentat un pileat întinzând mâinile spre cer. Dacii înfrânţi şi ucişi în luptă sunt alăturaţi tabloului tragic al asediului final asupra Sarmizegetusei.

Până în zilele noastre, cercetătorii au explicat unanim aceste dramatice scene drept aspecte ale unei sinucideri în masă a fruntaşilor daci, care ar bea otravă pentru a nu cădea vii în mâinile cuceritorilor romani. Numai că, în această interpretare, concepută sub obsesia doctrinei dispreţului de moarte, atât de lăudat de autorii antici la geto-daci, se neglija amănuntul esenţial că respectiva doctrină exalta nu sinuciderea în sine, ci moartea eroică în luptă”, afirma cercetătorul Radu Vulpe, în volumul său „Columna lui Traian”. O scenă aparte de pe Columna lui Traian prezintă episodul capturării surorii lui Decebal. În scena cu numărul XXX este ilustrat Traian, însoţit de doi adjutanţi, asistând la îmbarcarea pe o corabie a unei tinere femei dace, de rang înalt. Prizoniera este arătată ţinând un prunc la sân şi salutând de despărţire un grup de femei dace. Împăratul este înfăţişat acordându-i femeii o atenţie deosebită. „O dată acceptată interpretarea scenei XXX ca referindu-se la deportarea unei femei dace de rang deosebit, nu e decât foarte normal să ne gândim la identitatea acesteia cu sora lui Decebal, care a fost capturată de către Laberius Maximus”, informa Radu Vulpe. Potrivit istoricilor, momentul este semnificativ pentru modul în care au decurs tratativele de încheiere a primului război daco-roman, din vremea împăratului Traian. Poporul dac, afirma Radu Vulpe, nu i-ar fi iertat regelui său sacrificarea evitabilă a unui membru al familiei sale, de aceea, răpirea surorii lui Decebal a contribuit la acceptarea chiar a unei păci umilitoare pentru daci. „Traian cuceri munţii fortificaţi şi găsi între zidurile lor armele, maşinile de război şi steagul, care fuseseră mai înainte luate de la Fuscus. De aceea şi mai ales pentru că Maximus capturase în acelaşi timp şi pe sora lui Decebal, şi o cetate puternică, regele dac se arăta gata să consimtă la tot ceea ce i s-ar porunci, nu în intenţia de a se ţine de cuvânt, ci de a mai răsufla deocamdată“, informa istoricul antic Dio Cassius.

După scena sinuciderii marelui rege dac Decebal, următoarea scenă îi prezintă pe cei doi fii ai regelui, smulşi de lângă cadavrul acestuia, de soldaţii romani. Trupul lui Decebal, după cum am mai prezentat anterior, a fost decapitat, iar capul său (și mâna dreaptă) a fost dus ca trofeu la Roma. Aici a fost expus pe „Scările Gemonii“ de pe râpa Capitoliului, iar în final a fost aruncat în apele Tibrului, potrivit istoricilor.

Ciudat este faptul că relieful în care capul lui Decebal este prezentat pe scut sau pe o tavă a fost distrus prin ciocănire minuţioasă. Nu se mai văd decât contururile care sugerează despre ce este vorba: un castru, în interiorul căruia se vede un cort militar, în faţa căruia doi soldaţi romani prezintă unei mulţimi un scut pe care este aşezat un cap uman. Cine a distrus această scenă şi de ce? Cine putea ajunge la vârful Columnei cu ciocanul şi ce l-a determinat să șteargă această scenă? Căci nu este vorba despre o distrugere accidentală, nici produsă de eroziune din cauza intemperiilor. Este mâna cuiva care a vrut să dispară din istorie acest cumplit episod. Unii specialişti au oferit o interpretare total necredibilă: creştinii ar fi şters scena! În 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. Între 1589 şi 1590, în locul statuii lui Traian din vârful Columnei, dispărută încă din Antichitate, a fost pusă statuia Sfântului Petru. Se presupune că scena despre care vorbim a dispărut atunci, deoarece atingea sensibilitatea creştinilor. Pe Columnă însă apar reprezentări cel puţin la fel de macabre: soldaţi romani prezentând împăratului capete de daci, capete de daci înfipte în pari în faţa unui castru, un soldat ţinând în dinţi un cap de dac desprins de corp etc. Apoi, pentru secolul al XVI-lea, astfel de reprezentări nu erau macabre. Mai mult, creştinii erau familiarizaţi din Noul Testament cu imaginea Salomeei purtând tava cu capul Sfântului Ioan Botezătorul. Să fie vorba de apărarea memoriei lui Traian, prezentat ca un ucigaş, cum au sugerat alţi cercetători?”, se întreabă dr. Aurora Peţan, care a studiat această problemă în amănunt. Aflată la partea superioară a Columnei lui Traian, metopa respectivă nu este ușor accesibilă pentru cei ce au martelat-o.

Unii specialişti cred că creştinii ar fi şters scena mai târziu, deoarece, la începutul secolului al XVII-lea, când Ludovic al XVI-lea a comandat o copie a Columnei, artistul Pietro Santi Bartoli a executat copii de detaliu de pe scenele Columnei, iar secvenţa despre care vorbim apare în lucrarea sa. De altfel, un album cu reproducerile lui Bartoli a fost dăruit Bibliotecii Astra din Sibiu de către Badea Cârţan, care a adus în desaga sa de la Roma acest nepreţuit document pe care, ca şi în alte cazuri, cercetătorii continuă să-l ignore. „Cei care au atribuit gestul distrugerii creştinilor din secolul al XVI-lea nu au cunoscut suficient istoria Columnei. Între ei se numără şi cel mai mare expert al Columnei, Conrad Cichorius (sfârşitul sec. al XIX-lea). Poate vreunul dintre împăraţii Romei de origine dacică, despre care istoria noastră nu pomeneşte niciodată, a vrut să răzbune într-un fel soarta tragică a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai târziu, căci unele scrieri despre daci încă erau citate în secolul al VI-lea. Sau poate e doar o simplă răzbunare a sorţii… Oricum ar fi, important este că, de-a lungul vremii, durerea şi revolta pentru înrobirea Daciei au dăinuit, iar gestul ştergerii de pe Columnă a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovadă limpede în acest sens”, a mai declarat Aurora Peţan. Dacă avem în vedere legenda orală ce menționează faptul că, la moartea marelui rege Decebal (nume simbolic, preluat odată cu domnia, așa cum preoții sau călugării se rebotează: „Dece (Zece – IO) – Baal”) zece generali din armata sa geto-dacă și-au luat numele de Decebal, pentru ca numele său „să nu moară”, tot așa și prin martelarea (dispariția) scenei în care apare sângeroasa „ofrandă” cu capul și mâna dreaptă marelui rege, se asigură „șansă” nemuririi acestuia și îndepărtarea înjosirii de a fi prezentate pe o tipsie de argint, Senatului Roman, care le-a batjocorit, scuipându-le şi aruncându-le, după aceea, pe scările Gemonii (Scalae Gemoniae), de pe râpa Capitoliului, unde nefericiţii erau aruncaţi de pe „stânca tarpeană”, fiind expuşi publicului, iar apoi aruncați în fluviul Tibru, spre a fi astfel șterși din istorie!

Prin acestă „trecere în anonimat” a scenei respective de pe Columnă se asigură recuperarea onoarei marelui rege dac Decebal și trecerea sa în eternitate, pe valurile timpului curgător ce asigură nemurirea nemului nostru geto – dac milenar.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*