A fost, odată, Eminescu!
„A fost o dată ca-n povești”
A fost, dar nu mai este,
Născut pe plaiuri românești,
Născut, din „File din poveste”,
Un tânăr drag cum altul nu-i
Și nici n-o să mai fie,
Atât de drag poporului,
Un geniu-n poezie!
„Trecut-au anii”… Parcă ieri,
Scria lângă fereastră,
„Dacă iubești fără să speri”,
„Dorința”, „Floare-albastră”!
Și de pe „Lacul”, singuratic,
„Aducând cântări mulțime”,
„Ce șoptesc atât de tainic”
Transmițând „Melancolie”.
O… „de ce nu-mi vii” tu iară,
Pentru o scurtă „Revedere”
„Pe aceeași ulicioară”
Leagănul viselor mele?!
Să te renaști de nicăieri,
Luceafăr enigmatic,
Același „Făt frumos din tei”
Cu chipul tău serafic!
„Cobori în jos luceafăr blând”
Din universul rece!
Căci tu ești viu la noi în gând
Iar,, vreme vine, vreme trece!”
„Sara pe deal”, în asfințit,
De-o „Vre o zgâtie de fată”,
Să-i fie visul împlinit,
Să te mai vadă înc-o dată!
„Pe lângă plopii fără soț”
Să treci ușor, agale,
„Se bate miezul” unei „nopți”
Dând curs venirii tale!
Din lumea ta îți este greu,
Din nou să te cobori,
Stai bine lângă Dumnezeu,
Nu printre muritori!
Ești mort și totuși pururi viu,
Luceafăr printre stele,
Tu, tatăl „Geniului pustiu”,
Și prunc în „Somnoroase păsărele”.
„De-or trece anii”, (trecător,
e totu-n astă viață),
Pot să „Mai am un singur dor”
Și-o singură „Speranță”:
Că un luceafăr bun și blând,
Al lumii pământene
De ne-a lăsat așa curând
Va scrie printre stele!
*
Eminescu n-a murit!
La mulţi ani de nemurire,
Versului ce tu l-ai scris!
Cu eterna ta iubire,
Cale multor-ai deschis.
Să-ți trăiască amintirea,
Tot mai vie pe pãmânt!
Martor îți stă poezia,
Eminescu?! N-a murit!
E plecat acum departe
Scrie versuri printre stele!
De iubire are parte,
E Luceafăr printre ele!
Când privește- n jos la lume
Ochii i se umezesc,
De mult drag se încălzește,
Pentru cei ce se iubesc!
Dintr-un alt unghi, cănd privește,
La poporul oropsit,
Fruntea i se increţește
Că nu s-a schimbat …nimic!
A lăsat atâta zestre
Și nimic n-am învățat
Din a lui „File din poveste”,
Fie-i sufletul iertat!
Lasă un răspuns