Ba să atârnați! Căci acolo vă este locul!

Ar fi trebuit să le spună se atârne în locul cârpelor secuiești încă din clipa în care s-au adunat să semneze mizerabila rezoluție de „aliniere” a proiectelor privind autonomia! Ba, ar fi trebuit să le bată cu pumnul Justiției câteva cuie de ușa unei pușcării, să se atârne acolo… Și nu în sensul figurativ pe care l-a dat vorbelor lui…

De fapt, premierul a venit cam târziu cu avertismentul lui: „dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag”… Dar măcar a făcut un lucru pe care politicienii români îl fentează de ani de zile: i-a pus la punct. Pentru că toate jivinele iredentiste trebuiau agățate pe lângă bețele de care își fluturau cârpele secuiești de multă vreme. De fapt, nu atârnate „pe lângă”, ci în locul cârpelor, bine înfipte în „catarg”, să simtă gustul „secuiesc” pe cerul gurii!

Adică ei ne pot amenința „cu arma în mână” de ani buni, iar noi nu avem voie să spunem nimic? Cât de nevolnici în „piepturile” de altădată am ajuns dacă răbdăm așa ceva? Compania de aviație ungurească low-cost vine și ne trasează momentul dispariției companiei noastre naționale, Tarom… „Grofii” ne iau pământurile, felurite firme cu susținere financiară budapesteană ne „absorb” rând pe rând brandurile de țară, an de an se „varsă” pe față milioane de euro pentru, nu cumpărarea, ci de-a dreptul deromânizarea Transilvaniei, iar noi încă tăcem?!

Acum, s-au strâns aceste jivine politice să semneze sub nasul nostru o rezoluție pentru autonomie și tot noi ar trebui să stăm cu fruntea plecată?!…

Ne-au mâzgălit Centenarul din prima zi… S-au înfipt pe post de „organizatori” ai evenimentelor dedicate lor (!) în Centenarul nostru, iar noi nu avem voie să spunem nimic? Da, poate au un pic de dreptate… Nu ar trebui să spunem nimic despre ei! Ci să dăm de-a dreptul cu ei de pereți, să le băgăm bețele secuiești pe post de țepe, iar cârpa din față de pernă, folosită ca „flamură”, să le-o punem acolo unde vor ei să ne pună pumnul dreptății și a reprezentării noastre.

Premierul Mihai Tudose nu a greșit în nici o virgulă cu declarația lui! Pentru că așa trebuie să vorbească un ROMÂN! Și așa ar trebui să ne glăsuim cu toți dreptul de a ne apăra Centenarul! Iar ceea ce a spus Premierul României ar trebui să fie un îndemn la deșteptare! A venit timpul să-i punem la punct pe toți aceia care vor să ne vadă țara sfărâmată.

Pentru rezoluția pe care au semnat-o, partidele maghiare ar trebui desființate de facto! Iar „artizanii” ar trebui deferiți Justiției și dați afară din orice formă de plată pe seama bugetelor Statului Român, nu să le dăm salarii și indemnizații din banii noștri pentru ca ei să pună la cale ruperea țării!

Ce așteptăm? Ca aceleași partide să se întrunească, poate chiar de 1 Decembrie 2018, să semneze o altă rezoluție prin care să declare autonomia ținutului secuiesc?!

Trebuie să ieșim din această stare de nepăsare. Trebuie să ieșim din spațiul revoltelor nefinalizate, al revoltelor „virtuale”, nu neapărat pentru a schimba cârpele din vârful bețelor secuiești cu capetele de porc ale acelora care râmă în jurul nostru, ci pentru a ne spune punctul de vedere. Suntem Români! Iar aici este țara noastră!

De aceea, trebuie să fim alături de cei ce ne (mai) apără ceea ce noi am lăsat la libera discreție a mâncătorilor de „kurtoskalacs”.

Suntem în Anul Centenarului! Să ne purtăm pe măsura demnității înaintașilor! Poate așa ne vom regăsi și noi demnitatea! Să ne afișăm simbolurile naționale de zi de zi!

Nu trebuie să așteptăm 1 Decembrie pentru a pune tricolorul la geamuri, în curți, la mașini! Nu avem nevoie de „logouri” pentru a ne afișa Centenarul la câte o manifestare. Logoul nostru este însuși TRICOLORUL. Să-l ridicăm peste tot! Să-l afișăm în toate ziarele și revistele pe întâia pagină. Și este, da, o provocare, căci așa îi vom vedea și pe cei vânduți… Să le arătăm acestor mârlani politici îmbâcsiți de mucegaiul iredentist, cine este stăpân aici!

Trebuie revizuită de urgență legea cetățeniei pentru ca toți aceia care aduc atingere, prin acte semnate din funcții publice, nu prin vorbe, nu cu discursuri (căci una este libertatea de exprimare, alta este trădarea prin acte semnate), să-și piardă cetățenia și toate drepturile. Altfel, nu vom pune la punct aceste stârpituri profitoare. Dați-i afară din Parlament, din administrațiile locale pe toți aceia care atacă statul, țara care le plătește lefurile.

Trebuie să ne apărăm noi între noi, românii, pentru a putea apăra țara! Căci atacurile nu vor înceta… Probabil, premierul va fi reclamat la CNDC! Probabil va fi făcut vinovat și transformat în arcul declanșator al atacurilor iredentiste ce vor urma (deja, preșuri de presă îl cataloghează drept vinovat, de parcă vorbele lui au declanșat semnarea rezoluției autonomiștilor, ciornă semnată de aceștia cu multe zile înaintea discursului lui!).

Dar noi suntem aici, avem șansa de a fi contemporani cu Anul Centenarului dintr-un motiv! Poate încă nu am realizat, dar în fiecare dintre noi poate sta un rost pentru apărarea Țării.

Să fim, dară, dacă nu la înălțimea, măcar pe sfertul a ceea ce au clădit înaintașii!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*