Sunt exilat în propria mea țară
Iar timpul nu-mi dă pace să rămîn,
Pe crestele Carpaților scoboară
Revolta strânsă într-un gând hain.
.
Ne-au luat din toate unii,aerul adie
Copiii se nasc singuri uitați prin alte zări,
La coborârea serii voci tainice sub glie
Bocesc în toiul nopții cu ascunse lăcrimări.
.
Stăm hămesiți cu grija atâtor neputințe
Pe fețe de copile e însingurare azi,
De atâta așteptare se risipesc dorințe
Strivite șovăielnic sub cetine de brazi.
.
La răsăritul zilei e rece-n țara mea
Bătrâni-s fără vlagă de atâta însingurare,
Stă la o poartă maica sperând că va vedea
Venind fiul acasă din marea îndepărtare.
.
Cu ochii larg deschiși,cu fața încremenită
Oftatul nu-și ascunde neîncetat privind,
Apoi cu toată grija pășește necăjita
Aprinde o lumină,e seara de colind.
Lasă un răspuns