Sihastru…

SIHASTRU

Sunt doar un nor pe cerul lumii călător,
sunt firul dulce-al ierbii ce se-mpletește sub picior,
sunt apa ce curge în cascade și peste trupul meu se frânge,
sunt firul mititel de grâu și peștele ce-aleargă-n rău.

Sunt umbră albastră peste timp, sunt un sihastru.
M-am născut pentru a strălucii, pentru a apune
și pentru a revenii.
Mă nasc de mii și mii de ori, când e nevoie de comori
s-aduc cu mine strop de stea, să-ți arăt ce să faci cu ea.

În urma mea nu vreau doar noroi, vreau aer, soare, vis și ploi,
n-am plecat încă, sunt aici și pentru mari și pentru mici.
Așa cum am venit voi și pleca,
cu mâna stângă în pământ, cu dreapta tot în palma ta.

ÎNȚELEPȚILOR SFINȚI

Dau tribut degrabă stâncii
decat lumii care piere,
si-am să gust din plin amarul,
decât picurul de miere.

Dau tribut degrabă ploii
decât lumii trecatoare
ce strivește-n pumni lumina,
si a cerului cântare.

Dau tribut firului de iarbă
decât ființei care trece,
ce trăiește ca o umbră
intr-o societate rece.

Prefer zgomotul furtunii
decât firea omenirii,
strivesc în ghearele mele lantul
si deschid poarta iubirii.

Inima amar, saraca
bate-n pieptul vostru strâmt,
nici nu știți unde-i e locul,
nici că sunteți din pamânt.

Nici că pe creștetele voastre
ard alb aure de sfinti,
nu vedeți, vederea-i rece
dragii mei ignoranți, cuminti.

Am să plec,
Calatoria pentru mine e placere,
voi îmi dați din plin veninul,
cumparand a mea tacere.

N-am să tac,
desi a mea moarte
este scrisă sus în stele,
eu vă las pe mai departe
să vă zbateți în durere.

LA TINE GĂSESC FERICIREA

Cand vântul își plânge durerea
și ploaia își geme suspinul,
și cerul ascultă tacerea
și marea-și începe delirul,

Cand dorul sfâșie iubiri
și inima-ncepe să plangă ,
și lacrimi se scurg din priviri
iar jalea începe să franga,

Spre tine iubito mă-ndrept
la tine-mi găsesc fericirea
hai strânge-mă tare la piept
învată-mă ce e iubirea…