Sătenii bucovineni români nu se prea deosebesc de bucovinenii ucraineni, deoarece încă la 1772 românii în aceste zone erau majoritari. Mulţi dintre ‘ucrainenii’ localnici sunt români ucrainizaţi. Unii dintre ei poartă nume de familie – Pentescu, Florescu, Ursuleac, Moldovean, iar între români se întâlnesc nume ucrainene- Covalciuc, Semco… Marea majoritate a bucovinenilor, inclusiv a ucrainenilor sunt credincioşi ortodocşi şi se deosebesc doar de greco-catolicii din Galiţia vecină. Cred, că la New-York nu se prea cunosc realităţile şi istoria adevărată a Bucovinei, iar teama faţă de produsele din Ucraina a fost cauzată mai mult de cătasrofa din 1986 de la centrala atomică din Cernobyl, decăt de calitatea acestora.
Referitor la componenţa naţională a studenţilor şi cadrelor didactice în momentul trecerii de la statul sovietic la cel ucrainean independent aveam următorul tablou, care în linii generale nu s-a schimbat nici azi.
În ultimul an al statului sovietic (anul de studii 1991/1992) cota studenţilor români la Universitatea din Cernăuţi era de de 4,44 la sută (434 din 9.769).
Ca rezultat a tradiţionalei politici antiromâneşti, corpul profesional universitar a fost „ocrotit” de români – printre cei 603 de cadre universitare de atunci doar 16 erau români, cinci dintre ei fiind la Catedra de filologie şi clasică.
Componenţa naţională a cadrelor didactice de la Universitatea din Cernăuţi la acel moment era următoarea: Ucraineni – 465 sau 77,1 la sută, Ruşi – 102 sau 16,9 la sută, moldoveni – 9 sau 1,4 la sută, români – 7 sau 1,1 la sută, bieloruşi – 6 sau 0,9 la sută, evrei – 5 sau 0,8 la sută, bulgari, 2 sau 0,3 la sută şi 2 sau 0,3 la sută aparţineau altor etrnii.
Însă deja în anul următor – primul an de independenţă statală a Ucrainei cota studenţilor români de la Universitate a scăzut la 3,9 la sută. O situaţie analogică era şi la Institutul de Medicină – doar 4 conferenţiari români din 260, iar dintre studenţi – numai un procent era de origine română.
În acelaşi timp, 2/3 din absolvenţii şcolilor româneşti din regiune care-şi continuau studiile în Republica Moldova rămâneau acolo după absolvire, ceea ce scădea considerabil numărul românilor din regiune, şi, în special, al tinerilor specialişti.
În locul lor, foarte des în satele româneşti, mai ales în cele cu şcoli ucrainene, în calitate de tineri specialişti erau repartizaţi absolvenţii instituţiilor de învăţământ din Cernăuţi de origine ucraineană veniţi la studii din regiunile vecine.
După ce a intrat în vigoare Tratatul de bază dintre Ucraina şi România, se părea că nu se vor mai ivi probleme privind pregătirea cadrelor prin trimiterea la studii în ţară a tinerilor din partea detrunchiată a Arboroasei.
După anul 1997 absolvenţii şcolilor de cultură generală din regiunea Cernăuţi (o parte din ei) au plecat, totuşi, la învăţătură în România, dar în calea lor s-au ridicat mai multe piedici artificiale ca înainte. A apărut apoi o altă problemă – schimbarea vechilor paşapoarte.
Cercurile xenofoabe ucrainiene, care-și zic ‚naţionaliste’ din Cernăuţi au profitat de aceasta şi au pus la îndoială necesitatea trimiterii tinerilor noştri la învăţătură în Patria istorică. Deputaţii din noua „legislatură democratică” împreună cu „suporterii” săi susţin aceeaşi poziţie. Noii „democraţi” au apelat la aceleaşi argumente ca şi imediat după proclamarea Ucrainei ca stat independent:
a) Nu se respectă principiul de paritate, adică România trimite la studii în Ucraina mai puţini ucraineni – de parcă în România ar locui nu 66.883 de ucraineni, conform recensământului din 7 ianuarie 1992, iar conform recensământului din aprilie 2002 – 61.359 de ucraineni şi ruteni, ci 459.350, câţi români de-ai noştri vieţuiau în 1989 în Ucraina;
b) Trimiterea la studii ar presupune cheltuieli suplimentare (de parcă le-ar suporta Ucraina, şi nu România)
c) Între românii din regiunea Cernăuţi procentul persoanelor cu studii superioare ar fi mai mare decât al ucrainenilor.
d) Că tinerii români ce pleacă la studii în mod particular sau prin intermediul societăţilor ar încălca legea
Nu vom intra în discuţii privitor la aceste afirmaţii. Din propria noastră experienţă parlamentară cunoşteam a ce miroase stilul de muncă şi propagandistic al noilor „democraţi” – foşti absolvenţi ai Şcoliii Superioare de Partid. Ne vom pune, însă o întrebare: oare într-adevăr în raioanele cu populaţie românească ale regiunii Cernăuţi procentul persoanelor cu studii superioare era mai mare decât în cele cu populaţie majoritară ucraineană?
Conform datelor ultimului recensământ sovietic din 1989, din populaţia totală de 940.801 persoane, 721.051 de locuitori ai regiunii Cernăuţi depăşeau vârsta de 15 ani, şi anume la această categorie a şi fost înregistrat nivelul studiilor.
La 12 ianuarie 1989 din aceste 721.051 persoane, 50.051 aveau studii superioare, 8.278 – studii superioare incomplete, 101.745 – studii medii de specialitate.
Astfel, la 1000 de locuitori în medie pe regiune aveau studii superioare 76 persoane, superioare incomplete – 11, medii de specialitate – 141, medii generale – 315 şi medii incomplete – 199.
Este de remarcat încă un lucru – din cele 721.051 persoane în vârstă de peste 15 ani, 456.871 erau antrenate în câmpul muncii. Deci aici se găseau persoanele ce şi-au încheiat procesul de învăţământ.
Dintre aceste 456.871 persoane, la 1.000 de oameni reveneau 106 cu studii superioare, 11 – cu studii superioare incomplete, 194 – cu studii medii de specialitate, 417 – cu studii medii generale şi 169 – cu studii medii incomplete.
Deoarece în 1989 principalele etnii ale Bucovinei erau ucrainenii, românii (din nou, divizaţi artificial în români și moldoveni) şi ruşii, vom releva cum erau repartizaţi ei după munca fizică şi intelectuală:
a) Din numărul total al populaţiei adulte a regiunii, cu munca fizică erau ocupaţi: 73,8 la sută dintre ucraineni, 50,6 la sută dintre ruşi, 85,3 la sută dintre români şi 84,3 la sută dintre moldoveni;
b) Cu munca intelectuală: 26,2 la sută – de ucraineni, 49,4 la sută – de ruşi, 14,7 la sută – de români şi 15,7 la sută – de moldoveni.
După cum am putut observa, românii (chiar şi acei ce se declarau moldoveni) nu erau prea agreaţi în ceea ce priveşte studiile superioare şi munca intelectuală. Cei care aveau studii, în afară de profesorii, învăţătorii şi specialistii din agricultură, rămâneau la oraşe, neavând posibilitatea să-şi manifeste spiritul naţional. La sate, unde mai funcţiona limba română, intelectualii români, adica cei care aveau studii superioare şi studii medii de specialitate, rămâneau în urma celorlalte etnii.
Să vedem cum erau repartizate aceste date pe raioanele cu populaţie românească în anul 1989 – Hliboca (împreună cu Herţa), Noua-Suliţă şi Storojineţ în comparaţie cu cele cu populaţie ucraineană.
Dacă în medie pe regiunea Cernăuţi la 1.000 de locuitori reveneau 106 persoane cu studii superioare, în orasul Cernăuţi studii superioare aveau 215 persoane la mia de locuitori. În raioanele cu populaţie românească situaţia se prezenta astfel: Storojineţ – 53, Hliboca (împreună cu Herţa) – 55, Noua-Suliţă – 56. În raioanele cu populaţie ucraineană: Zastavna – 57 (cel mai scăzut nivel), Putila (unde predomină huţănimea) – 61, Chelmeneţ – 61, Hotin – 63, Vijniţa – 64, Secureni – 67, Chiţmani – 68.
După cum ne demonstrează aceste cifre, numărul persoanelor cu studii superioare este mai mic în raioanele cu populaţie românească, decât în cele cu populaţie ucraineană.
Mai mult decât atât, în raioanele româneşti este mai scăzut şi procentul persoanelor cu studii superioare incomplete (aici îi aflăm şi pe studenţii de naţionalitate română). Dacă la mia de locuitori ai regiunii media persoanelor cu studii superioare este de 11, atunci în orasul Cernăuţi e de 20, iar în raioanele ucrainene e, după cum urmează: Putila – 9, Chiţmani – 9, Hotin – 7, Secureni – 7, Chelmeneţ – 7, Zastavna – 6. În raioanele cu populaţie românească situaţia în această privinţă se prezintă astfel: 6 – în Hliboca, Herţa şi Storojineţ, 5 – în Noua-Suliţă.
Acelaşi tablou putea fi observat şi în domeniul învăţământului mediu de specialitate.
Media pe regiune la 1.000 de locuitori este de 194 persoane cu studii medii de specialitate.
În oraşul Cernăuţi această medie e de 259, în raioanele ucrainene, după cum urmează: Secureni – 205, Vijniţa – 198, Chelmeneţ – 191, Hotin – 190, Chiţmani – 172, Putila – 167, Zastavna – 153.
În raioanele cu populaţie românească acest număr este cel mai scăzut: Noua-Suliţă – 150, Storojineţ – 142, Hliboca şi Herţa – 132.
Pe de altă parte, în raioanele cu populaţie româneascâ este înregistrat cel mai mare număr de persoane care n-au avut posibilitatea să realizeze studii superioare, studii medii de specialitate şi studii medii generale.
Dacă în medie pe regiune la mia de locuitori reveneau 169 persoane cu studii medii incomplete, iar în orasul Cernăuţi – 93, atunci în raioanele ucrainene situaţia era următoarea: Secureni – 173, Vijniţa – 179, Hotin – 186, Zastavna – 196, Chelmeneţ -199, Chiţmani – 202, Putila – 206.
În raionale cu populaţie românească acest indiciu se prezenta astfel: Hliboca – 191 (număr mai mic datorită şcolii tehnico-profesionale din Hliboca şi şcolilor medii din satele ucrainizate Molodia, Ceahor, Corovia, Valea-Cosminului, Tureatca, Stârcea, Camenca etc.), Noua-Suliţă – 220, Storojineţ – 243.
Se poate, deci, observa că numărul românilor care au obţinut studii superioare incomplete, medii de specialitate este mult mai mic în comparaţie cu ucrainenii din regiunea Cernăuţi. În acelasi timp, numărul românilor din regiune care n-au obţinut studii medii generale este mult mai mare faţâ de ucraineni. Aceste ar părea să fie cifrele oficiale şi primile constatări bazate pe analiza acestor cifre.
Şi în stoparea asimilărilor mare importanţă are posibilitatea de a obţine studii medii în limba maternă şi posibilitatea de aşi continua studiile la facultate.
Rezumând datele privind viaţa culturală românească din nordul Bucovinei şi oraşul Cernăuţi din ultimii 15 ani putem constata următorele:
Până la căderea regimului comunist din Patria istorică, încă în condiţiile statului totalitar sovietic, în mai 1989, la Cernăuţi, sunt reluate tradiţiie Societăţii pentru Cultură şi Literatură în Bucovina, înfiinţate în 1862 – în baza cărora a fost constituită şi înregistrată Societatea pentru cultură românească (pe atunci moldo-română) „Mihai Eminescu” (preşedinte-fondator: membru de onoare al Academiei Române, Prof., Dr. Grigore Bostan, preşedinţi în exerciţiu – Ilie Zegrea, Alexandrina Cernov, Arcadie Opaiţ, Mircea Lutic). Abia peste un an apare organul Societăţii – Ziarul „Plai Românesc” (Redactor – poetul Vasile Tărăţeanu, azi – redactor la „Arcaşul”).
În 1990 sunt înfiinţate societăţile româneşti: Societatea cultural-bisericească „Mitropolitul Silvestru” (Preşedinte – părintele Mihai Ivasiuc), Asociaţia ştiinţifico-pedagogică Republicană ,,Aron Pumnul” (Preşedinte – doctor docent Aurel Constantinovici), Societatea foştilor deportaţi „Golgota” (Preşedinte — arhivistul Petre Grior), Societatea doamnelor române creştine şi democrate (Preşedintă d-na Victoria Ivasiuc), Alianţa Creştin-Democrată a Românilor din Ucraina (Preşedinte – medicul Constantin Olaru).
Pe parcurs s-au fondat: Clubul cultural sportiv „Dragoş-Vodă” (Preşedinte de onoare – Dr. Ion Popescu, Director administrativ – Mihai Dârda, Preşedinte în exerciţiu – Aurica Bojescu, Secretar responsabil – Petru Posteucă), Editura „Alexandru cel Bun” (Director – acad., Dr. Alexandrina Cernov), Liga tineretului „Junimea” (Preşedinte de onoare – Dr. Ion Popescu, Preşedinte-fondator – Liviu Rusu, Preşedinte în exerciţiu – Dumitru Mintencu, din februarie 2004 – Vitalie Zâgrea), Fundaţia „Casa Limbii Române” (Director – Vasile Tărâţeanu), Uniunea Scriitorilor (Preşedinte Ilie Zegrea), Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale (Preşedinte de onoare – Dr.Ion Popescu, Preşedinte în exerciţiu – Aurica Bojescu).
În 2004 este înregistrată oficial Uniunea Societaţilor Româneşti din regiunea Cernăuţi „Pentru integrarea europeană” (Preşedinte de onoare – Dr.Ion Popescu, secretar executiv – Aurica Bojescu), iar în 2005 – Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina” (Preşedinte al Consiliului Naţional şi Preşedinte al Comunităţii – Dr.Ion Popescu, Preşedinte al Senatului – Vasile Tărâţeanu, Secretar responsabil – Aurica Bojescu).
Au apărut publicaţiile – „Arcaşul” (redactor – Vasile Tărâţeanu), ziarul republican „Concordia” şi revista pentru copii „Făgurel” (redactor: Simion Gociu), revistele ştiinţifice „Glasul Bucovinei” (redactor: Dr. Alexandrina Cernov) şi „Ţara fagilor” (redactor: Dumitru Covalciuc), ziarele „Junimea” (redactor: Liviu Rusu) şi „Lumea-Світ” (redactor: Constantin Covalciuc).
În 2002 devine indepentent fostul ziar al autorităţilor, „primul şi cel mai rezistent în timp” ziar din Ucraina – „Zorile Bucovinei” (redactor: Nicolae Toma).
Tot atunci (2002), administraţia regională fondează ziarul „Svoboda slova” cu o „ediţie românească” – „Libertatea Cuvântului” (redactorul ediţiei româneşti: Romeo Crăciun), însă cu schimbarea guvernatorului din toamna anului 2003 şi acest ziar devine independent.
În 2003 a văzut lumina tiparului şi „revista lunară de cultură, opinie şi divertisment „Familia” (Preşedinte de onoare: Rizzo Franco, redactor-şef – Vasile Bâcu).
La 7 iunie 1992 are loc Primului Congres al Românilor Moldoveni din Regiunea Cernăuţi, în cadrul căruia a fost adoptat „Programul de dezvoltare naţional-culturală al românilor” (alcătuit în conformitate cu legislaţia ucraineană şi internaţională de către doctorandul (la acel moment) Ion Popescu şi redactat de preşedinta la acel timp a societăţii „Mihai Eminescu”, Conferenţiarul universitar, dr. Alexandrina Cernov (azi director la editura „Alexandru cel Bun”), şi care printre altele prevedea: „acordarea statutului de limbă oficială limbii române în localităţile populate de români…”, „asigurarea editării unor reviste ştiinţifice şi literare în limba română”, „editarea de anale ştiinţifice şi monografii în diferite domenii în limba română”, „inaugurarea unui centru de cercetări ştiinţifice de românologie”, „pregătirea cadrelor de specialişti în România, Republica Moldova şi în alte ţări”, „inaugurarea unei biblioteci româneşti”, „asigurarea pentru generaţia tânără a studiilor medii de specialitate şi superioare în limba română”, „deschiderea unei Universităţi româneşti”, „studierea limbii şi literaturii române în toate şcolile din localităţile româneşti, precum şi în cele cu populaţie mixtă”, „deschiderea a noi clase şi şcoli pentru români”, „asigurarea şcolilor româneşti cu manuale şi trecerea lor la programele pentru gimnaziile şi liceele din România…”, „ redeschiderea teatrului şi filarmonicii româneşti la Cernăuţi”, „organizarea unor festivaluri de muzică populară, uşoară şi clasică românească”, “garantarea reprezentării în Parlament şi organele executive centrale şi locale” etc.
Aceste revendicări, cu unele completări, au fost susţinute şi de cele 3 congrese ale intelectualităţii (1999, 2000, 2001)
În perioada 1994-2002 românii bucovineni prin persoana Dr.Ion Popescu au fost prezenţi în Parlamentul Ucrainei, în 1994-1998 – în Adunarea Parlamentară de colaborare economică din bazinul Mării Negre, iar în 1996-2002 – în AP a Consiliului Europei.
În 1998-2002 românii au avut 25 de deputaţi în Consiliul regional Cernăuţi, după 2002 – 18, însă, doar Vasile Tărâţeanu, Simion Gociu şi Aurica Bojescu continuă să reprezinte destoinic interesele românilor din zonă în Consiliul regional Cernăuţi (ceilalţi deputaţi de origine română reprezintă diferite partide sau administraţia de stat).
ACDR-ul face parte din Uniunea Federativă a Minorităţilor din Europa, iar preşedintele ei – Constantin Olaru este membru al Consiliului consultativ al liderilor societăţilor etnice de pe lângă Preşedintele Ucrainei. Din 2001 ACDR în regiunea Cernăuţi şi-a limitat activitatea doar la semnarea unor demersuri.
În regiunea Cernăuţi ultimul recensământ a înregistrat 181.780 de românofoni (114.555 de persoane s-au declarat români şi 67.225 – moldoveni) sau 19,78 la sută din populaţia regiunii (în 1989 – 19,67 la sută) – cu 3.056 persoane sau cu 1,65 la sută mai puţin decât în 1989.
Românii locuiau compact în suburbiile or.Cernăuţi (Horecea Urbană, Horecea Mănăstirii, Caliceanca, Clocucica, Roşa, Roşa Stânca, Ţeţina şi Mănăstirişte) şi în 105 de localităţi ale regiunii.
Într-un studiu, consacrat situaţiei ucrainenilor din România, candidatul în ştiinţe istorice Gheorghii Zabolotnyi semnala în mai 2004 că în regiunea Cernăuţi cei 185 mii de reprezentanţi ai populaţiei românofone aveau „14 societăţi naţional-culturale, 87 de şcoli cu predare în limba română, 18 şcoli mixte, 28 instituţii preşcolare, grupe româneşti la liceul pedagogic şi liceul de cultură, catedră de filologie română şi clasică la Universitatea Naţională „Yuiri Fedkovyci”, 13 organe de presă (inclusiv 2 cu statut republican), zilnic sunt transmise emisiuni radiofonice (15 minute) şi săptămânal emisiuni televizate (2 ore şi 10 minute) în limba română; în localităţile cu populaţie compactă românofonă funcţionează 74 instituţii de club, 80 de biblioteci circa 70 de colective artistice naţionale de amatori; anual se desfăşoară festivaluri folclorice; îşi desfăşoară activitatea 108 parohii ortodoxe româneşti aflate în subordonarea eparhiei (Mitropoliei Bucovinei şi Cernăuţului – n.n.) a Bisericii Ortodoxe Ucraine”.
În afară de numărul de şcoli, se pare, că cercetătorul reflecta un tablou obiectiv.
Noi vom adăuga 42 teatre de amatori, 63 colective de dansuri populare, 82 tarafuri de muzicanţi şi 114 de coruri, iar în cele 80 de biblioteci era un fond de catre de peste 200.000 exemplare.
În satele cu populaţie majoritară românească toate bisericile ortodoxe şi protestante au oficiat şi continuă să oficieze în limba română.
În anul 2000 românii din regiune aveu 86 de şcoli romăneşti (22 mii elevi) şi 6 mixte (1,8 mii elevi), în 2001 – 87 de şcoli cu predarea în limba română şi 5 mixte – 4 ucraineano-române şi 1 (la Mămăliga) ucraineano-ruso-română cu un contingent de peste 23 mii de elevi.
Conform datelor oficiale ale secţiei regionale de învăţământ, în anul şcolar 2001-2002 în regiunea Cernăuţi din cele 62 de şcoli primare (treapta I) cu 3.372 de elevi – 15 şcoli (24,2 la sută) cu 496 elevi (14,7 la sută) erau cu predare în limba română, din 120 de şcoli medii incomplete (treapta I-II) cu 16.227 elevi – 22 şcoli (18,33 la sută) şi 3.253 (20,05 la sută) elevi erau cu predare în limba română, iar din 267 şcoli medii generale (treapta I-III) cu 111.228 elevi – 46 (17,23 la sută) de şcoli cu 17.923 elevi (16,11 la sută) procesul de instruire era în limba lui Eminescu.
Din totalul de 449 de şcoli naţionale şi 130.887 de elevi în anul 2002 funcţionau în limba ucraineană 305 de şcoli cu 93.200 elevi, 83 de şcoli (18,49 la sută) cu 21.672 elevi (16,56 la sută) erau cu predare în limba română, în limba rusă funcţionau 1 şcoală primară cu 4 elevi (la Fântâna Albă raionul Hliboca) şi 1 de treapta I-III cu 227 elevi (la Beloùsovca raionul Secureni).
Se crea senzaţia că situaţia nu era deloc alarmantă. Dar să revinim la cifre.
Procentul elevilor instruiţi integral în limba română în anul 2002 era ceva mai mic (16,56 la sută) decât procentul populaţiei românofone din regiune (19,8 la sută).
În regiune mai funcţionau câteva şcoli mixte ucraineano-româneşti: 2 de treapta I-II cu 274 elevi şi 6 de treapta I-III cu 2.660 elevi, iar în satul Mămăliga (raionul Noua Suliţa) funcţiona o şcoală ucraineano-ruso-românească cu 517 elevi. Existau şi câteva şcoli mixte ucraineano-ruseşti – 1 cu 221 elevi de treapta I şi 5 cu 2.541 elevi de treapta I-III.
Conform aceleeaşi surse în regiunea Cernăuţi în primăvara anului 2002 funcţionau 6.204 clase cu 132.450 elevi, inclusiv: 4.973 de clase cu 106.048 elevi cu instruire în limba ucraneană, 1.177 clase (23,67 la sută) şi 23.584 de elevi (22,24 la sută) cu instruire în limba română şi 54 de clase şi 1.255 elevi cu instruirea în limba ucraineană. Este de remarcat faptul, că toţi copii handicapaţi –1.563 elevi erau instruiţi doar în limba ucraineană.
Putetem trage concluzia, că imediat după recensământul din decembrie 2001, la momentul lipsirii românilor de mandatul din Rada Supremă a Ucrainei, procentul elevilor care erau instruiţi sau studiau în limba română era mai mare decât cota populaţiei românofone din totalul populaţiei regiunii Cernăuţi.
Aceasta ne dădea o speranţă că cota nostră era mai mare decât cea din 1989, dearece încă în 19 localităţi cu populaţie românofonă (în care chiar şi în biserică la sfărşitul perioadei sovietice se mai oficia, iar în multe din ele se mai oficiază şi azi, în limba română) existau doar şcoli ucrainene iar limba maternă nici nu este studiată (Colincăuţi-Hotin – în 1989: 4.672 sau declarat moldoveni şi 21 români, Şişcăuţi-Secureni – 1.064 moldoveni şi 5 români, Cotileu-Noua Suliţa – 1.454 moldoveni şi 4 români, Valea-Cosminului-Hliboca – 907 moldoveni şi 138 români, Ceahor-Hliboca – 1.095 moldoveni şi 221 români ş.a.m.d.).
Situaţia a evoluat, însă, în altă direcţie – în 2004 şcoala românească din Camenca raionul Hliboca deja dispăruse. Şcolile cu predare în limba română din Forosna şi Boian din raionul Noua Suliţa, şcoala din Băhrineşti, raionul Hliboca, precum şi liceul românesc din oraşul Noua Suliţa se transformaseră în şcoli mixte. Pe cale de dispariţie era şi şcoala românească din Corovia.
După cum am putut constata pe parcursul cercetărilor din teren, mai predispuşi să se asimileze prin şcoală sunt, totuşi, cei din localităţile în care populaţia se declară a fi „moldovenii”.
Spre deosebire de Transcarpatia, procesului de asimilare prin şcoală în regiunea Cernăuţi, erau supuşi şi cei ce se considerau români.
De exemplu, în raionul Hliboca în satul Corceşti din 1.538 de persoane în 1989 1.385 s-au declarat români, 13 – moldoveni şi numai 102 ucraineni, în satul Tureatca – din 1.748 de locuitori 1.591 s-au declarat români, 7 – moldoveni şi 140 ucraineni etc. – biserica este românească, iar şcoala – ucraineană, iar limba română nici nu este studiată; în satul Volcineţii Vechi în 1989 din 1.972 de persone 879 s-au declarat români, 2 moldoveni, iar 1.060 – ucraineni, în Stârcea din 1.156 de locuitori 500 s-au declarat români, 2 – moldoveni, iar 631 – ucraineni, Gârbovăţ – din 933 de locuitori – 282 s-au declarat români, 7 – moldoveni, 634 – ucraineni, chiar în centrul raional Hliboca (raion cu populaţie majoritară românească) românii întrunesc 1.698 de persoane (încă 183 se declarase ca fiind moldoveni) din totalul de 9.532 de persoane etc.– în toate aceste localităţi deja şi şcoala şi biserica funcţionează doar în limba ucraineană, iar limba română azi aici nici nu se mai studiază.
Este de remarcat că la începutul puterii sovietice (în anii 40) în regiune funcţionau 114 şcoli cu predarea în limba română, iar la un moment dat, imediat după război, – chiar 124 .
(sfârșit)
Lasă un răspuns