Exponatul lunii martie 2017 la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva face parte tot din colecția secției de la Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) a acestui muzeu, fiind vorba despre un relief din marmură reprezentându-l pe zeul Silvanus, veche divinitate romană protectoare a pădurilor şi câmpurilor, care a evoluat, odată cu dezvoltarea agriculturii, de la o divinitate de rang inferior la una foarte importantă în Italia şi în mare parte a Imperiului roman. Și în Dacia, Silvanus a fost un zeu popular, cultul său fiind documentat cu precădere în Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, unde este posibil să i se fi ridicat un templu. Relieful de marmură a fost descoperit în campania din vara anului 1976, între sanctuarul zeilor Aesculapius şi Hygia şi zidul de nord al oraşului.
Piesa, căreia îi lipseşte colţul din stânga jos, are dimensiunile 17 × 32 × 3,3 cm și redă zece personaje. În partea din stânga („de-a stânga tatălui!”), zeul Silvanus este figurat frontal, bărbos şi pletos, cu căciulă frigiană (cu vârful întors), tunică scurtă şi „chlamys” (mantie), prins pe umărul drept cu o fibulă. El ține cosorul (cuțit cu vârful întors, ca o mică seceră) în mâna dreaptă adusă la piept, iar în cea stângă un toiag lung. Silvanele (fecioarele, preotesele, cele care deservesc zeul) ocupă cea mai mare parte a reliefului. În număr de nouă (aici avem o „Eneadă” (denumire de nouă lucruri asemănătoare, sau de nouă personaje), ce se încheie cu „Cel de al zece-lea” (IO, Zece, Dece), ele sunt figurate cvasi-identic: întoarse uşor spre dreapta lor, purtând „chiton” (rochia) lung, prins sub piept şi ţinând în mâna stângă o cunună (probabil din spice de grâu). Pe bordura inferioară a plăcuţei a fost inscripţionat textul: „[M(arcus)? Av]r(elius) Valens dec(urio) col(oniae) ex [v]oto posuit” adică „Marcus? Aurelius Valens decurion al coloniei a pus acest dar”. Silvanus (zeu din mitologia romană; derivat din „Sili”-nebunatic, incontrolabil; este „în van” să încerci a înțelege), zeu arhaic, considerat protector al vegetației sălbatice, mai ales al dumbrăvilor și pădurilor (pădurile sfinte, intangibile). Era închipuit ca o ființă bestială, cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap (pregătit pentru saltul spre hierogamia sacră cu Mama Gaya Vultureanca, ce urmează). Mai târziu a fost confundat cu Faunus, aceasta fiind una dintre cele mai vechi divinități italice. Era considerat drept protectorul muncilor agricole, al turmelor și al păstorilor (al naturii), la fel cu zeul Pan din mitologia greacă. Mai tîrziu, Faunus și-a pierdut din caracterul său divin și a ajuns să fie considerat drept unul dintre primii regi ai Latiumului, urmașul regelui Picus și tatăl lui Latinus. Natura divină a lui Faunus a persistat totuși: figura sa a fost multiplicată, cu timpul, sub forma a numeroși fauni. Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor, își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul). Pan avea o înfățișare ciudată, jumătate de om și jumătate de animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pândea nimfele, și adeseori îl întovărășea pe zeul Dionysus (cel născut de două ori, cel sfâșiat de titani), din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus, dar și cu Lupercus (lat. „cel care apără de lupi”), zeu italic străvechi, protector al turmelor.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 martie 2017, această deosebită reprezentare a zeului Silvanus, la categoria „Exponatul lunii”. Piesa poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Lasă un răspuns