Prezenţe cucuteniene la Galați

Expoziția „Prezenţe cucuteniene în nordul judeţului Galaţi” îşi propune să puncteze aspecte ale culturii materiale specifice culturii Cucuteni. Astfel, sunt prezentate descoperiri arheologice din siturile cercetate sistematic de la Bereşti şi Toflea, judeţul Galaţi; primul excavat de Ion T. Dragomir, iar al doilea de Marilena Florescu şi Mircea Nicu. Piesele reunite în cadrul acestei expoziţii fac parte din patrimoniul Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci şi din colecţia de arheologie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi. Teritoriul de astăzi al comunei Bereşti Meria (Jud. Galați) a fost locuit din cele mai vechi timpuri, aşa cum dovedesc descoperirile arheologice. Numeroase urme ale culturilor precucuteniene şi cucuteniene au fost descoperite pe dealurile din jurul satelor. Invaziile popoarelor migratoare par a fi pustiit dealurile Covurluiului, tânărul stat medieval Moldova, odată înfiinţat şi întărit, fiind nevoit să înceapă colonizarea zonei pentru a putea întări graniţele spre răsărit şi dinspre Dunăre. Mai mult decât strămoşii săi, Ştefan cel Mare va fi cel care, prin danii oferite celor ce s-au distins în luptele purtate sub steagul Moldovei, va genera înfiinţarea primelor sate pe teritoriul de astăzi al comunei Bereşti Meria.

Săpăturile arheologice efectuate în zonă au dus la descoperiri importante, unele aflate chiar în teritoriul administrativ al comunei, altele la limita acestuia, pe teritoriul oraşului Bereşti. Acest nume de „Berești” poate veni de la „berco” (fără coadă), dar și cu sens de „a răpi” (slav), așa cum avem „berilă” = individ cu condamnări numeroase și de lungă durată, care și-a petrecut viața prin mai multe închisori (dar tot va apare, precum ursul care iese din hibernare, sau ca zeul cel mare care reînvie periodic). „Borilă” este și un vânt de miazănoapte, care aduce și ploaie, iar „bere” = amar (precum viața). Acest nume este des întâlnit, sub forme ca: Berisov, Berilo, Berivoi, Berislav, Berko, Bera, Beran, Bereasca, Berescul, Berești, Borăscul, Bereș, Beareș, Beria, Berian, Berică, Bericică, Beriac, Bereiac, Beriu, Beriucă, Berincă, Beriga, Berilă, Berilo, Berilești, Berilescu, Bărilă, Beriuță, Beriu, Beariș, Berislăvești, Biroslăveni, Beribaș, Beribace. De cele mai multe ori se face trimitere la limba slavă, (deși se știe că Geții de Aur primordiali au ocupat toată Europa pe timpul lor, după cataclismul ce a sfârșit o lume) dar nu a încercat nimeni să facă o apropiere și de „bear” = urs (engl.), „confratele” nostru mamifer omnivor, cel care se retrage sub pământ periodic, precum Marele Zeu și apare după o lungă perioadă, ca „berilă”.  De aici avem și „SI – Beria” (Ursoaica care este cam Sisi = nebuna, ce în oglindă este Isis; are două fețe). Cea de a doua denumire a localității „Meria” vine de la „meriu”, „mieriu”, de culoarea mierii = palid, anemic, cu fața ca de aur (semn al măștilor mortuare de aur), aparent „mort”. Aici mărturii ale culturii Cucuteni au fost descoperite frecvent, în profilurile arheologice de pe boturile de deal, la Bereşti, Pleşa, Puricani, Aldeşti. Printre artefactele de patrimoniu descoperite aici trebuie să menționăm „Hora de la Berești”. Muzeul de Istorie Galaţi deţine o bogată şi interesantă colecţie de artefacte preistorice, multe dintre ele provenind din cercetările sistematice efectuate în siturile eneolitice de la Bereşti, Suceveni, Stoicani, Folteşti şi altele. Alături de vase ceramice, plastică antropomorfă şi zoomorfă, unelte litice, descoperite în aceste situri, în colecţia muzeului gălăţean regăsim şi resturi faunistice, alături de care se remarcă numeroase obiecte din materii dure animale, artefacte finite, eboşe, deşeuri, materii prime etc. Aceste artefacte au fost descoperite atât în complexe închise, cât şi în stratul de cultură, contribuind, prin datele pe care le pun la dispoziţie prin studiu specializat, la o mai bună înţelegere a paleotehnologiei şi a relaţiei comunităţilor respective cu mediul natural în care vieţuiau. Loturile de artefacte din materii dure animale identificate în colecţia Muzeului de Istorie Galaţi) provin din staţiunile eneolitice de la Bereşti, cu cele două puncte: „Dealul Bâzanului” şi „Dealul Bulgarului” (cultura Cucuteni-Ariuşd, faza A3), Stoicani, punctul „Cetăţuia” şi Suceveni, punctul „Stoborăni” (aspectul cultural Stoicani-Aldeni). Cercetările efectuate de arheologul Ion T. Dragomir au avut loc în a doua jumătate a secolului trecut, începând cu anul 1960 în punctul Bereşti -„Dealul Bâzanului”, în anul 1968 la Suceveni -„Cetăţuia” şi în 1980 în punctul Bereşti-„Dealul Bulgarului”. Situl de la Berești – „Dealul Bâzanului” („bâzan” = muscă, „care bâzâie”) – oferă analizei de faţă un număr de 24 artefacte din materii dure animale, descoperite ca urmare a cercetările arheologice efectuate în anii 1960-1965, de către fostul director al Muzeului de Istorie Galaţi, arheologul Ion T. Dragomir. Acest sit aparţine culturii Cucuteni-Ariuşd, faza A3 (cca 3500-3300 î.Hr.) şi este situat la aproximativ 2 km est-nord-est de actualul oraş Bereşti, în apropierea drumului care duce de la Bereşti spre Săseni-Puricani-Aldeşti. Staţiunea a fost identificată, încă din anul 1939, de către prof. M. Petrescu-Dîmboviţa, care a cercetat regiunea din sudul Moldovei (Petrescu-Dîmboviţa 1940).

Cercetările arheologice au dus la descoperirea unor locuinţe eneolitice, pe o suprafaţă de circa 150 m2, specifice culturii Cucuteni, faza A. Aceste urme eneolitice au apărut într-un nivel gros de circa 0,25 – 0,75 m, în pământul cafeniu-închis, pe întreaga suprafaţă cercetată. Aici s-au descoperit platforme de lut ars ce ating 10 – 15 cm grosime, vetre, râşniţe, unelte de piatră şi os, oase de animale, cochilii de melci şi valve de scoici, ceramică corodată şi pictată, specifică culturii Cucuteni, faza A. Au fost cercetate două locuinţe cucuteniene (Locuinţa I şi Locuinţa II) şi un număr de patru gropi menajere, din care a fost recoltat un bogat material (Dragomir 1967, 42). Cantitativ, ceramica pictată, specifică acestei epoci, deţine locul principal în cadrul inventarul complexelor cercetate, dar nu lipsesc nici uneltele, confecţionate din materiale litice, os, corn şi lut ars. Au fost descoperite trei fragmente de râşniţe de mână şi două frecătoare de piatră, un topor, numeroase aşchii, lame şi un răzuitor de silex, precum şi o dăltiţă de corn de cerb, multe coarne de cerb, colţi de mistreţ, oase cu urme de prelucrare, fragmente de fusaiole ş.a. (Dragomir 1967, 43). Din repertoriul descoperirilor de la Bereşti-„Dealul Bâzanului” nu lipsesc piesele de artă, plastica cucuteniană fiind reprezentată prin câteva fragmente de figurine antropomorfe feminine, împodobite cu motive meandrice incizate şi pictură roşie. Locuirea de pe „Dealul Bâzanului” a continuat şi în următoarele etape istorice, fapt confirmat de numeroasele artefacte şi complexe de locuire descoperite cu prilejul unor cercetări de suprafaţă, dar şi în săpături. Astfel au apărut urme de locuire aparţinând epocii bronzului şi primei epoci a fierului (Hallstatt), din zona celor patru gropi cucuteniene, notate a, b, c, d, fiind prelevate fragmente ceramice specifice epocilor menţionate, precum şi un vârf de săgeată de bronz de „tip scitic” (Dragomir 1967, 46).

Un lot de artefacte din materii dure animale, în număr de 79, provine dintr-un alt important sit arheologic din zona oraşului Bereşti, judeţul Galaţi, şi anume cel plasat pe „Dealul Bulgarului” (bulgăr, bulgărime (se ocupă cu cultivarea zarzavaturilor, cu bulgării de pământ = bucată compactă, solidă (de obicei de formă sferică) de pămînt sau dintr-o materie oarecare (planeta noastră, după amestecarea ei de către cataclysm; bila de gunoi împinsă de Scarabeul egiptean, în care își depune și ouălele), bulgărie, bulgariu (piele tăbăcită), cu sens și de cocoloș, surducă, bruș, drob, grunz, zgrunț, zgrunțur, bolovan, bulz, bulgă). Prin schimbarea lui „b” cu „v”, avem din „bulgar”, „vulgar”, ca „întoarcere la izvoare” după cataclysm (Nașterea din Nou), întoarcerea la pământ, la amestecul de compost ce se va crea prin căderea cerurilor pe pământ). Acest sit a fost sesizat perieghetic de către fostul director al Muzeului de Istorie Galaţi, Ion T. Dragomir, încă din anul 1960 (Dragomir 1967, 48). Situl menţionat aparţine culturii Cucuteni-Ariuşd, faza A3 (cca 3500-3300 î.Hr.). El a fost afectat de lucrările de terasare şi plantare a viţei de vie; a fost cercetat în patru campanii succesive, între anii 1980 şi 1983 (Dragomir 1983a, 70-81); se află în partea de nord-vest a oraşului Bereşti, în imediata apropiere a drumului ce duce de la Bereşti la Pleşa-Bârlad. La baza promontoriului, pe care se află situl, curge pârâul Chineja, care adună din această zonă mai multe izvoare. Existenţa apei, a pădurilor, precum şi amplasarea într-un punct apărat prin configuraţia terenului au reprezentat condiţii naturale deosebit de prielnice pentru dezvoltarea unei aşezări importante a comunităţilor eneolitice cucuteniene. În cele patru campanii de cercetare sistematică a sitului au fost deschise cinci secţiuni cu dimensiuni de 50 m/2 m (S1, S2, S3), de 15/2 m (S4) şi 10m/3 m (S5), precum şi două casete de 10 m/5 m (Caseta A, Caseta C) şi o a treia de 11/6 m (Caseta B). În toate suprafeţele cercetate, stratul de cultură eneolitic, având o grosime de circa 0,40 m, a fost surprins la o adâncime relativ mică, la – 0,30m – 0,40m, fapt datorat intenselor lucrări agricole de pe acest promontoriu. Toate suprafeţele cercetate au avut un important potenţial arheologic, fiind surprinse două locuinţe cucuteniene, trei bordeie şi gropi menajere din aceeaşi perioadă, toate având un bogat inventar. Surprinsă în S1/1980, locuinţa 1 s-a dovedit a fi cea mai bogată în inventar arheologic, pentru dezvelirea ei în întregime fiind necesară deschiderea secţiunilor 2 şi 3. Sub pereţii căzuţi ai acestei locuinţe au fost descoperite atât numeroase fragmente ceramice pictate, plastică antopomorfă şi zoomorfă, unelte litice şi de os, cât şi cea mai importantă reprezentare plastică din acest sit, şi anume binecunoscuta deja „Horă de la Bereşti” (Dragomir 1987, 289-299).

Alături de locuinţa 1, la Bereşti-„Dealul Bulgarului” au mai fost cercetate trei bordeie, o altă locuinţă rectangulară şi gropi menajere. Pe parcursul cercetării au fost evidenţiate urme de vetre, fragmente de plăci de lut ars perforate, ce proveneau de la grătarul unui cuptor de ars ceramică, unelte litice şi de os, material arheozoologic. Evident că ceramica, descoperită în cadrul aşezării eneolitice cucuteniene de pe „Dealul Bulgarului”, ocupă primul loc din punct de vedere cantitativ, ca dealtfel în majoritatea aşezărilor ce aparţin acestei culturi. Această categorie de artefacte este reprezentată prin fragmente ceramice cucuteniene cu pictură tricromă bine conservată, o ceramică de bună calitate, sau de uz comun, realizată într-o mare diversitate de forme şi motive ornamentale. Motivele ornamentale redate prin pictura tricromă cu alb, roşu şi negru sunt reprezentate prioritar de spirale simple şi în formă de „S“ (Lumea, la două capete; cele două sensuri ale Forței Vieții în materie) sau de binecunoscutele meandre, dispuse sub forma unor registre etajate. Nota caracteristică a întregii ceramici pictate cucuteniene din aşezarea de pe „Dealul Bulgarului”, ca de altfel şi din aşezarea Bereşti – „Dealul Bâzanului”, situată pe raza aceleiaşi localităţi, este reprezentată de banda îngustă, spiralică (Dragomir 1983a, 77). O mare diversitate relevă şi plastica antropomorfă şi zoomorfă descoperită atât în locuinţe, bordeie, cât şi în unele gropi menajere (sau gropi ritualice?), sau în stratul de cultură eneolitic. Plastica antropomorfă este prezentă în special prin diferite figurine feminine, ornamentate şi neornamentate, decorul fiind ilustrat de motive spiralice şi menadrice, adânc incizate, ce acoperă în întregime suprafaţa statuetelor. Plastica zoomorfă este reprezentată de protome animaliere, de bovine şi de ovine, aplicate pe unele vase ceramice cucuteniene, probabil de caracter ritual (Dragomir 1983a, 79-80). Prin cercetarea sitului de la Bereşti – „Dealul Bulgarului” a fost descoperită şi o gamă variată de unelte de piatră şi os, precum şi un bogat material arheozoologic. Astfel, de sub dărâmăturile locuinţei 1 au fost recuperate topoare litice (de marnă), lame şi aşchii de silex de Prut, vârfuri de săgeţi din silex, unelte de os, precum săpăligi, plantatoare, împungătoare, spatule şi altele (Dragomir 1983a, 74). Tot în locuinţa 1, spre centrul acesteia, au fost găsite numeroase oase de cerb, mistreţ, aflate în curs de prelucrare.

Cea de a doua locație reprezentată în această expoziție este așezarea cucuteniană de pe Dealul Tănăsoaia (Tănase, Atanasie, Tanasia, vine de la „T – Ana” („Tu = Tana” („tană” = pâclă, ceață, învăluita), unde „T” este „Tatăl”, iar „Ana” este Mama Mamei), unde „T – nas – e” (îi crește nasul pentru că este mincinos; tot spune „mor, mor” precum ursul, dar nu moare niciodată, ci revine de sub pământ ca ursul) , din satul Toflea („a tufli”=a-și pune pălăria pe cap brusc (a întorce lumea cu susul în jos brusc; a-i pune capacul; „T – tuflit” („dat cu flit”), când cade Stâlpul ce ține cerul (Stâlpul get, Coloana lui T) și cade Piatra Cerului de sus (partea de sus a lui T)); „a tufli” mai are înțeles de „a ascunde ceva repede, a băga la cap, a face să dispară,  a băga mult cu de-a sila în gură, a înfunda, a îndesa”), din jud. Galaţi. Cercetările arheologice efectuate între anii 1970 – 1974 de către prof. Marilena Florescu şi prof. Mircea Nicu, în zona satului Toflea jud. Galaţi au avut ca rezultat descoperirea unei aşezări pe pantele dealului Tănăsoaia. Conform informaţiilor menţionate în carnetele de şantier, aşezarea se găseşte pe un martor de eroziune din terasa superioară a pârâului Boului. În urma activităţii de periegheză s-a constatat că, resturile de locuire s-ar întinde pe o suprafaţă de cel mult 10 ha. Din această suprafaţă s-a cercetat doar zona de vest, care prezintă o prelungire a dealului Tănăsoaia. Aici au fost semnalate resturi aparţinând unui număr de şase locuinţe, din care au fost cercetate doar cinci. Analizând datele menţionate de cercetători, reiese faptul că această zonă a fost intens locuită, aspect menţionat şi prof. Radu Vulpe. De altfel, platformele locuinţelor de suprafaţă au fost deranjate de resturi ale unor aşezări mai timpurii aparţinând epocii bronzului – cultura Monteoru care, la rândul lor au fost acoperite cu urme de locuire hallstattiană târzie precum şi fragmente ceramice aparţinând sec III – IV d.Hr. Lunga perioadă de locuire a fost influenţată şi de mediul oferit de natură, sursa de apă, solul fertil propice agriculturii – economia de producţie, şi un relief geografic care oferea perspectiva privind apărarea aşezării. Starea de conservare mediocră a fost influenţată de factorii climatici şi geografici, în zonă având loc probabil alunecări de teren. Locuinţele au fost construite pe schelete de lemn – platforma pe bârne groase de 7 -11 cm aşezate perpendicular pe axul locuinţei fiind îmbinate cu bârne mai subţiri aşezate paralel cu axul. Grosimea podinei ajungea şi la 20 cm observându-se câte două – trei straturi de lipitură datorită multiplelor refaceri. Materia primă folosită a fost pământul galben nisipos, pleavă şi nisip. Pentru pereţii subțiri, care ajungeau la grosimea de doi centimetri s-a folosit lutul galben, nuiele, paie şi frunze. Suprafeţele locuinţelor diferă, două din ele fiind prevăzute şi cu câte două sau trei încăperi. Fiecare locuinţă a fost prevăzută cu instalaţii de foc – vetre care aveau formă rectangulară sau ovală. Construite direct pe pământ, podina fiind întreruptă în dreptul lor, nu au fost concepute cu gardină. Ca poziţie au fost descoperite atât în centrul locuinţelor, cât şi în zona de N-V. Inventarul locuinţelor este cel întâlnit în toate aşezările cucuteniene. S-a constatat că elementele de cultură materială – cel osteologic, litic, plastica zoomorfă au avut o evoluţie mai lentă fiind în neconcordanţă cu evoluţia aspectului artistic al ceramicii. Aceasta evoluează de la decorul incizat la cel pictat în stil bicrom şi policrom. Aceeaşi evoluţie s-a constatat şi în plastica antropomorfă totul ţinând de imaginaţia artistului de dorinţa de reprezentare a formelor umane şi de unele canoane – reguli ale aspectului magico – religios. Analizând din punct de vedere al formei şi decorului ceramic – elemente definitorii şi distincte ale acestei culturii, putem încadra aşezarea de pe dealul Tănăsoaia în faza A2 a culturii Cucuteni. La Toflea se află situl cel mai sudic al Culturii Cucuteni, descoperit până în present.

Expoziția „Prezenţe cucuteniene în nordul judeţului Galaţi” a avut vernisajul joi, 22 decembrie 2016, la Secția Muzeului de Istorie „Paul Păltânea” Galați, din Str. Domnească, nr. 25. Ea este deschisă în perioada decembrie 2016 – februarie 2017 și își propune să puncteze unele aspecte ale culturii materiale specifice culturii Cucuteni (5500 î.Hr – 2750 î.Hr.), prezentându-ne descoperiri arheologice din siturile cercetate sistematic de la Bereşti şi Toflea, din judeţul Galaţi. Piesele vechi de 5000 – 7000 de ani, reunite în cadrul acestei expoziţii fac parte din patrimoniul Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci şi din colecţia de arheologie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.  Program de vizitare pentru doritori este următorul: miercuri – duminică: 9.00 – 17.00. Sunteți așteptați… (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*