Studentul târgoviştean Ionuț Popescu, pasionat de arheologie a făcut o descoperire interesantă în timp ce se plimba pe malul râului Ialomiţa, în apropiere de localitatea Doicești, în luna august 2014. Acesta a văzut un colţ de mamut lung de aproape trei metri ieșind din aluviunile aflate în albia râului Ialomița („Ia – L – Om – Ița”, cu sens de „L – colțul, cotul, echerul, schimbarea de sens-de drum-de cale-saltul lui Pan (capra, ca și „Capul lui Ra” – Muntele Căpățânii) spre întâlnirea cu Gaya (Mama Vultureanca), ce va avea loc de Crăciun („cel cu craci”, Răscrucea de drum, unde se pune troița), va fi cea care va lua de la om „ița” (sau „firul vieții sale” – Geții de Aur primordiali).
Imediat cum Ionuț Popescu şi-a dat seama de importanţa descoperirii făcute, a sunat pe profesorul universitar Marian Cosac, de la Universitatea Valahia din Târgoviște. Studentul avea să declare după aceea: „Este o defensă de mamut, un fildeș de peste 10.000 de ani vechime. Mi-am dat seama ce ar putea fi la dimensiunile astea și l-am sunat de domnul profesor.”. Împreună cu mai multe cadre didactice de la universitatea sus amintită a început dezgroparea fildeşului. „Este visul oricărui arheolog să facă o astfel de descoperire. Va ajunge la muzeu”, avea să declare profesorul Marian Cosac. „E o descoperire importantă. Este o defensă de mamut, a doua descoperită în județul Dâmbovița. Faptul că am descoperit-o se datorează adâncirii Ialomiței. Din cauza construcției barajelor, albia Ialomiței s-a adâncit în ultimii 50 de ani. Nu este exclus ca pe viitor și alte rămășițe de animale preistorice să iasă la suprafață” a mai declarat George Murătureanu, lector la Universitatea Valahia din Târgoviște.
Doicești este o comună din județul Dâmbovița („Vița – o (ca ou, lăstar) – care va crește dintr-un dâmb – tumul”, ca symbol al Nemuririi, al reînvierii celui îngropat în tumul) aparținând de Muntenia și fiind formată doar din satul de reședință cu același nume. În Parcul Mateiaș din localitate se află ruinele curții brâncovenești. În imediata apropiere se află și Biserica Nașterea Maicii Domnului din Doicești, ctitorită în 1706 de voievodul Țării Românești Constantin Brâncoveanu. Denumirea de Doicești poate veni de la „doică”, dar poate veni și de la „Două cești” (Doi – cești), ca cele două jumătăți ale Oului Primordial (simbolul ceștii dacice). Poate fi și „Doi – de C – ești”, pentru că vor fi două pendulări ale planetei noastre (luată ca în balansuar, ca în leagăn, ca în scrânciob, belceu, țuțul, vârtiloi, huiț, dulap), două salturi ca peste două șei de munte (șa montană; „Hărăișa, hărăișa” – cum spun călușarii; Zeul Șaue, Zeița Ana-hâța (care se dă hâța; Ana – itis).
Fildeșul – defensa de aproape trei metri lungime – s-a dovedit a aparține lui Elephas Meridionalis (Mammuthus Meridionalis) și a avea o vârstă de 1.800.000 de ani. Mamutul meridional este o specie de mamut care a trăit în timpul Pleistocenului timpuriu. Acesta este unul dintre cei mai vechi reprezentanți ai mamuților, fiind strămoșul mamutului de stepă și al mamutului lânos. Piesa extrem de rară a fost ridicată de reprezentanţii Complexului Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, care au conservat și restaurat fildeşul. Mamuţii, ca vechi strămoși ai elefanților actuali, fac parte din ordinul Proboscidea al clasei Mammalia. Originea mamuţilor – așa cum spun cercetătorii evoluționiști -, din care au evoluat elefanţii actuali, este în Africa, iar procesul a avut loc în urmă cu circa 60 de milioane de ani. Atunci au apărut primele specii de mamuţi în Asia, după o migrare din Africa. Aceștia s-au adaptat la condiţiile de mediu destul de grele din perioadă glaciară de acum 80.000 de ani. Pentru a putea supravieţui, mamuţii migrau în Europa pe timp de iarnă, unde condiţiile erau ceva mai bune. Mamuţii au ajuns chiar şi în America de Nord prin istmul Bering, format acum trei milioane de ani, pe parcursul celorlalte ere glaciare. Istmul unea America de Nord cu Asia.
Înrudit cu Deinotheriumul şi Mastodontul, spre deosebire de elefanţii actuali, mamutul avea o blană de păr lung şi des, care se îngroşa pe abdomen şi în zona membrelor, astfel că putea rezista climei reci. Era înzestrat cu o pereche de colţi lungi şi cu o curbură pronunţată, cu care putea căuta prin zăpadă crengi şi lăstari. Capacitatea de adaptare la temperaturi scăzute se datora şi grăsimilor acumulate, mai ales în zona gâtului, pe timp de vară, când mamuţii se adunau în turme mari şi străbăteau distanţe întinse în căutarea hranei. Imaginea mamutului apare frecvent în picturile rupestre, deoarece acesta, prin enorma sa cantitate de carne şi grăsime, constituia o importantă sursă de hrană pentru omul primitiv. Pentru vânătoare, oamenii peşterilor se adunau în grupuri mari şi atrăgeau mamutul într-o capcană pregătită anterior, de obicei o groapă mascată de crengi. Dispariţia acestor exemplare din Europa, Asia şi America de Nord se datorează mai multor factori, dintre care amintim: vânătoarea excesivă și încălzirea globală, cea care a determinat sfârşitul ultimei ere glaciare Wurm, acum circa 10.000 de ani.
În luna octombrie 2014, a fost deschisă expoziţia „Descoperiri paleolitice în regiunea extracarpatică a României”, la „Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic” din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, aflat pe strada Stelea, la nr. 4. Artefactele ce au fost expuse aici provenit dintr-un nivel arheologic datat, prin metode absolute, în jurul vârstei de 20.000 de ani şi reprezintă un campament al vânătorilor gravetieni, din situl Poiana Cireşului – Piatra Neamţ. Situl Poiana Cireșului reprezintă, prin rezultatele obținute de-a lungul timpului, cea mai importantă așezare gravețiană din această parte a Europei (veche de peste 30.000 de ani). Animalele vânate atunci sunt reprezentate prin reni (care predomină covârşitor în spectrul faunistic descoperit în sit), bizoni, cerbi, cai etc. La loc de cinste în această expoziție, printre celelalte fosile și artefacte, a fost așezat și fildeşul de mamut descoperit la Doicești, în albia râului Ialomița, pe raza județului Dâmboviţa și scos la lumină de studenți și cadre didactice ale Universității Valahia din Târgoviște. (G.V.G.)
Lasă un răspuns