Noul Teatru Coquette – după premiul din Bulgaria, acum în turneu prin Germania

Apărut în peisajul teatral bucureștean din anul 2014 la inițiativa Ruxandrei Bălașu – actriță absolventă a Universității Spiru Haret și a lui Ingrid Bonța – regizor, cu susținerea artistului vizual Daniel  Divrician, Teatrul Coquette este un spațiu independent recent apărut pe harta culturală a Bucureștiului (9 martie 2014). Dedicat teatrului independent, dar deschis si experimentelor și evenimentelor culturale diverse: expoziții de artă, concerte, performance-uri, cursuri și ateliere, Teatrul Coquette și-a propus să funcționeze ca platformă de întâlnire, comunicare și lansare pentru artiștii independenți. Situat într-o clădire interbelică de pe Calea Călărași (nr. 94), spațiul păstrează ambianța unui teatru clasic, generosul hol de primire găzduind un pian, tablouri semnate de Daniel Divrician, marionete, scaune fanteziste și alte elemente abracadabrante. Toate aceste obiecte par a te întâmpina deja cu promisiunea dezvăluirii unor istorii și povești, insuflând locului intimitate și căldură. Din dorința de a stimula curiozitatea unei game cât mai diverse de spectatori față de vocile tinere și autentice din zona teatrului independent, repertoriul teatrului include atât spectacole pentru adulți pornind de cele mai multe ori de la texte contemporane,  dar și pentru copii, inspirate din povesti clasice. De asemenea, din repertoriul dedicat copiilor fac parte și spectacole în limba germană și engleză.

Ruxandra Anca Bălașu a urmat cursurile Liceului „Dinu Lippati” din București, apoi, în perioada 2004-2008 a fost studentă la Facultatea de Teatru a Universtății Spiru Haret, la clasa Profesoarei universitare Sanda Manu. După ce a susținut lucrarea de licență a urcat pe numeroase scene – de stat sau independente – bucureștene și nu numai (Teatrul Montage, Teatrul Țăndărică, Teatrul Nottara, Teatrul de Artă, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, Teatrul Pygmalion). Observând efervescența existent în sânul teatrului independent bucureștean, a hotărât împreună cu persoane dragi ei – Ingrid Bonța (regizor) și cu susținerea artistului vizual Daniel  Divrician – să înființeze un teatru. Astfel a apărut în peisajul cultural al capitalei noastre Teatrul Coquette, un teatru cu suflet și dichis în București. A chemat foști colegi de la Facultatea de Teatru a Universtății Spiru Haret (Celina Nițu, Ovidiu Ușvat, Ciprian Nemeșiu, Alexa Istrate, Mihai Căpățână, Monica Petcu, Alexandru Mandu, Cristian Dumitru, Alexandra Gabriela Niță, Iulia Cârnaru etc.), dar și mulți alți tineri actori și regizori, creând un colectiv efervescent și dornic de spectacol, de comunicare cu Măria sa, Publicul. Printre marile reușite ale acestei tinere companii teatrale se numără și „Premiul pentru cel mai bun spectacol străin”, primit la Festivalul Internațional „Nova Drama” ce a avut loc la Shumen, în Bulgaria, pentru spectacolul „Colonelul și păsările” de Hristo Boicev. Acest festival a sărbătorit în anul 2016 cea de a 50 – a ediție, la care a fost invitat și Teatrul Coquette, iar cu descătușarea și pofta lor de a juca, actorii români i-au cucerit pe cei din juriu și astfel s-au întors cu premiul acasă. A urmat Festivalul Umorului Constatin Tănase 2016, de la Vaslui, unde actrița Celina Nițu – absolventă și ea a Universității Spiru Haret și membră a trupei Coquette – a luat „Diploma de Excelență pentru cea mai bună interpretare feminină”.

Acum Bucureștiul se află sub semnul marelui FNT (Festivalul Național de Teatru), dar după ce FNT își va închide porțile, între 3 și 6 noiembrie producțiile teatrelor independente din toată țara vin la București, în cadrul „FNTi #4” (Festival Național de Teatru Independent). Teatrul Coquette va participa și el la acest festival cu treispectacole ale unor tineri artiști care au ceva de spus și care au curajul să o spună în niște spectacole speciale: Radu Câmpean, Dorin Eugen Ionescu, Alina Misoc, alături de producția Teatrului Coquette, „Magnolii și cianura”, de Olga Delia Mateescu.

Acum actorii acestui teatru se află în primul lor turneu european. Da! Pentru că Teatrul Coquette duce peste granițe „florile de suflet” pe care le-a creat în atmosfera magică a scenei. În perioada 3–7 noiembrie 2016 au jucat pentru românii din Germania spectacolul „Valsul hazardului” (cu subtitrare în limba germană), ce a avut patru reprezentații în Munchen, Heidelberg, Stuttgart și Frankfurt. Serile au început întotdeauna cu spectacolul „Prințesa și bobul de mazăre”, dedicat copiilor, iar apoi, după o pauză, a urmat reprezentația cu Valsul hazardului. Vor urma acum, după întoarcea în țară, „ca într-un vals” pregătirile pentru participarea la Festivalul de Teatru de la Delhi India) din 1 – 21 februarie 2017. Și totuși…aici nu este vorba de hazard, ci de talent și dorință de exprimare artistică. Iar tu, bucureșteanule, dacă te simți într-una din zile blazat, sau fără chef, caută Teatrul Coquette. Vino să te simți aici ca în La belle epoque și să te bucuri de spectacole de teatru, concerte, expoziții de calitate! Sincere felicitări Ruxandrei Bălașu, cea care dovedește clare calități și de manager, nu numai de actriță!!! La mai mare și cât mai Coquette! (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*