Cu Donald Trump, viitorul Americii şi al lumii devine imprevizibil

Prin anii 1990, în primii ani după evenimentele din decembrie, m-a şocat o vitrină la Librăria „Sadoveanu” de pe Bulevardul Magheru: se făcea reclamă cărţii Cum să faci avere de Donald Trump. Am cumpărat-o imediat. Iată, pe noi, nişte sărăntoci, ne învaţă cineva bogat cum să faci avere, ne vinde secretele lui! Atunci am luat prima oară contact cu acest nume, cu acest om de afaceri american. Sfaturile sale despre cum să faci avere mă siderau, păreau din altă lume, de pe altă planetă. Cum să faci avere fără să furi, prin muncă cinstită?, asta nu înţelegeam, fiindcă la noi, toţi care au făcut avere s-au dovedit hoţi şi au ajuns după gratii. Însă nu cunoşteam America. Poate că acolo e altfel, mi-am zis, e altă planetă?! Şi aşa s-a dovedit că este. După ce am început să merg în America, m-am convins că ea este o ţară a muncii, a unei dictaturi a legii, a sistemului capitalist.

Şi de la prima mea vizită în Statele Unite, am dorit să văd Atlantic City, fiindcă este un oraş făcut de Donald Trump, un oraş al cazinourilor, care concurează pe coasta de Est oraşul Las Vegas. Apoi, în cel mai mare miracol arhitectonic al lumii, Manhattan, m-au uimit celebrele Trump Towers. În turnul de pe 725 Fifth Avenue, mă simt ca acasă, îl ştiu pe de rost, am fost de sute de ori în el. În acest turn am cunoscut-o pe Ivanka Trump, fiica miliardarului, care are acolo un shop de bijuterii. Iar prin holul acestui turn ajungi în Niketown, cel mai fantastic centru de materiale sportive. De ce din Trump Tower intri în Niketown? E întâmplător? Aşa cum l-aţi văzut la alegeri, dezlănţuit şi acaparator, aşa este Trump în America. Acaparator. I-am mai citit apoi o carte scoasă la începutul acestui an, în care îşi expune averea, în care face nişte dezvăluiri de senzaţie, cum voi arăta cu alt prilej. Apoi i-am urmărit o emisiune TV, care era superspectaculoasă, el reuşind să devină cel mai popular showman.

Iar când şi-a anunţat candidatura la preşedinţia SUA, am rămas oarecum descumpănit, fiindcă politica e un lucru grav, nu un show de televiziune. Plus că el e un om de afaceri, nu un politician. Eu devenisem cucerit de politica înţeleaptă, marcat culturală şi pur raţională a lui Obama. Dar Trump m-a contrazis, a venit să-mi demonstreze că mă înşel, că politica lui Obama e falsă şi că America, pentru a deveni din nou mare, cum o vede Trump, trebuie să scape de Obama şi de Hillary Clinton, contra-candidata democrată la preşedinţie, pe care mereu a sfidat-o şi a jignit-o în toate felurile.

Şi iată că a scăpat! A ajuns să fie al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Sigur, mi-ar fi plăcut să aflu că America va continua politica aşezată a lui Obama, că va continua toate succesele democratice impuse de regimul Obama, mizam total pe Hillary Clinton, ca un prelungitor al acestei politici. Dar iată că m-am înşelat. Miliardarul a învins democraţia. Ia mai terminaţi, domnilor, cu prostia asta, democraţia, ce-i aia?! Toate previziunile au fost infirmate. De fapt, prin Trump preşedinte, s-a demonstrat că trăim într-o lume imprevizibilă, să nu spun periculoasă. La urma urmei, nu Trump a câştigat, ci America, imaginea pe care o avem despre America. Adică americanii s-au dovedit ce sunt: atipici, rebeli, noncomformişti. De fapt, voiam să văd cum trec americanii acest examen al alegerilor, acum, îmi ziceam, americanii sunt invitaţi să dea un mare examen, în ce direcţie vor să se îndrepte, spre un viitor democrat, un fel de comunism fără comunişti, sau unul imperialist, bazat pe forţă şi pe sfidarea celorlalţi?

Într-un fel, când îl ascultam pe Trump, îmi plăcea acest elan şocant al lui de a fi împotriva curentului. Nu am fost şi eu aşa toată viaţa? Da, dar una este în plan estetic şi cu totul alta în plan politic. America, pentru a fi mare, pentru a fi America, trebuie să fie imperialistă. Prin Trump, a învins imperialismul. Nu cred că mai există nicăieri în lume, la ora actuală, o asemenea situaţie evidentă, care să concureze America. Poate Anglia, cu brexit-ul, care parcă a anunţat ce aveau să aleagă şi americanii. Ciudat cum s-au mobilizat toţi rebelii să învingă maşina bine pusă la punct a sistemului democrat! Iată, avem acum un US-exit, prin care America se desparte de toată lumea. Prin acest vot, americanii au ieşit din rândul lumii ordonate, civilizate, disciplinate, ca în UE, al unui dialog consacrat. Noi suntem altfel, domnilor, nu ca voi, noi avem regulile noastre! Vom impune regulile noastre şi veţi juca aşa cum vrem noi! Ceea ce era pace, devine acum beligerant, periculos.

*

Această răsturnare de reguli este, indiscutabil, un mare şoc pentru civilizaţia americană, pentru toate libertăţile şi pentru tot ce s-a câştigat în regimul Obama, cum este fantasticul Obamacare. Toate marile vedete americane au dat-o ca învingătoare sigură pe Hillary. Cine nu a mers cu Hillary? Tot New York-ul ziceam, toţi oamenii pe care-i cunosc erau încântaţi de politica promisă de Hillary. Dar iată că America nu este New York şi în spatele normalităţii se află anormalitatea, disperata dorinţă de schimbare, se află şocul, ceea ce este atipic, radical.

Prin Trump, America a dovedit că rămâne o ţară imperialistă. Dacă Trump îşi aplică toate aberaţiile din campania electorală, precum zidul pe care vrea să-l ridice la graniţa cu Mexicul, precum expluzarea imediată a zece milioane de imigranţi sau precum raderea de pe faţa pământului a Statului Islamic, fără îndoială, nu vom avea pace, ci război.

Desigur, Trump are umor, şi să sperăm că nu va luat în serios tot ce a spus, deşi el a fost votat tocmai pentru acest ton scandalos, beligerant. El a răscolit instinctele atavice ale oamenilor, a ştiut să atingă coarda sensibilă, orgoliul băştinaşilor ameninţaţi de instaurarea masivă a imigranţilor pe teritoriul lor, cucerit cu puşca. Poate Congresul american să stopeze excesele unui om, fie el şi preşedinte? Fiindcă America nu poate fi condus de un om, ci de un sistem, iar mecanismul democratic, să sperăm că va funcţiona. Dar dacă Trump continuă ca un buldozer, el va arunca totul în aer, orice regulă. Indiscutabil, va începe o nouă era în America şi în lume.

I-am ascultat discursurile lui Donald Trump. Sunt formidabile. Fulminante, incendiare, marcate de o dicţie impecabilă, de prestanţa unui star hollywoodian, focare clare de revoltă. Aşa nu se mai poate! E nevoie de o schimbare radicală! Asta era ideea. Şi era imposibil să rămâi pasiv, să nu te răscolească. El e primul imperialist american care vorbeşte despre sistemul corupt american, despre corupţia din guvern, despre senatorii corupţi. Sigur că am rămas uimit, fiindcă mă întrebam, dar el cum a ajuns oare să fie bilionar în dolari? În ce sistem? Nu în cel impus de oameni ca el, unde exploatarea se face la sânge? Sau doar prin muncă cinstită?! Dar atunci de ce De Niro l-a acuzat că nu-şi plăteşte taxele?! Într-o prezenţă publică memorabilă, De Niro l-a numit Porc şi Ruşinea Americii!

Să fie Trump atât de antipatic oamenilor de cultură, artiştilor în general? În cartea pe care am scris-o despre trupa Indiggo, Indiggo Twins (Ed. SimArt, 2009), există o fotografie a fetelor mele cu Donald Trump, pe care o puteţi vedea şi pe Internet. El le-admirat cum cântă şi le-a spus că le susţine financiar cu o sumă ameţitoare, să vină la el şi să-i aducă un proiect. Ele s-au speriat şi nu s-au dus, însă povestea acestei fotografii merită un comentariu aparte. Dar acesta este Trump, are o atitudine de Mecena, deşi nu se cunosc cazuri de artişti pe care i-a ajutat. Pare băşcălios, aparent neserios. Iubeşte el cu adevărat cultura? Atunci de unde opoziţia aceasta masivă a cântăreţilor, a tuturor oamenilor de bine, cum se spune, împotriva lui? De ce Lady Gaga a declarat că e un „impostor politic”, de ce Madonna, Jay-Z, Beyoncé şi alte zeci de straruri au cântat pentru a o susţine pe Hillary? Toţi vedeau în ea lumea rezonabilă în care trebuiau să se desfăşoare viaţa lor artistică. Şi iată că a învins Satana, cred unii. Cred că vor călca pe praf de puşcă. America lui Trump va deveni o ţară imprevizibilă, stipulează toţi democraţii, oricum, dintr-o ţară serioasă, unită, aşezată pe cale democratică, pe linia Obama, va deveni o ţară nesigură, dezbinată, fiindcă Trump a aruncat în aer sistemul actual, el a declarat că va restructura tot ce există, va reface din temelii politica internă şi externă a Statelor Unite. Va face o Americă Mare, zice el, aşa cum a fost!? Adică o Americă mccarthystă, rooseveltiană, American Dream, nu a spus, nu ştim la ce fel de Americă Mare se referă. Oricum, el a aruncat în aer toate conceptele tradiţionale, tot cursul istoriei. El cere ca America să fie un singur popor, fără emigranţi, sfidând astfel modelul evreiesc al Ţării Făgăduinţei, al Ţării Imigranţilor. Aruncă astfel în aer şi politica celui mare mare ziar american, „The New York Times”, care i-a fost ostil în campanie. Toate forţele actuale erau împotriva lui. În frunte cu zonele culturale ale Americii, New York şi California. Adică partea vizibilă a Aisbergului american. Dar iată că poporul american, partea nevăzută a Aisbergului, masa marginalizaţilor, masa tăcută, care de fapt fierbea, şi-a spus cuvântul la vot. Le va da satisfacţie Donald Trump acestor dezmoşteniţi? Va dinamiza el structurile anchilozate? În problemele fierbinţi lansate, va negocia sau va fi radical, aşa, ca în campanie? Va fi îmblânzit ursul polar de peştii democraţi, sau ursul îi va înghiţi? Problema este cum va reuşi mecanismul american, un sistem deja format, să stăpânească o realitate ieşită din ţâţâni, respectiv excesele lui Donald Trump, sau poate că excesele lui vor fi regula?!

Acest moment istoric ieşit din comun merită studiat, analizat, este o lecţie din care aveam numai de învăţat. America rămâne o ţară dinamică. Dinamica curăţirii, a împrospătării, este viaţa ei.