Acest succint material îl dorim a fi un act de comemorare, de aducere în conştiinţa noastră, a celor de astăzi, a personalităţii marelui Episcop al Oradiei, Dr. Nicolae Popoviciu, acum la împlinirea a 80 de ani de la alegerea şi întronizarea sa ca Episcop Eparhiot al Oradiei. Ştiut fiind faptul că biografia sa este arhicunoscută, am ţinut să punem accent aici pe câteva momente din vasta şi bogata sa activitate pastoral-misionară din timpul celor patrusprezece ani de arhierie ai săi ca arhipăstor asupra acestor meleaguri ai perioadei dintre anii 1936-1950.
Noul Episcop al Oradiei încă din primele zile de după investirea sa în această treaptă a purces la drum alcătuindu-şi un program foarte riguros şi foarte sistematic în acelaşi timp în vederea rezolvării şi soluţionării diferitelor probleme de natură bisericească din cuprinsul eparhiei pe care a luat-o sub mantia arhierească a oblăduirii sale. Aşa a purces la drum începând cu un consiliu eparhial în cadrul căruia s-a consultat cu toţi membrii acestui înalt for bisericesc discutând diferitele probleme ale eparhiei şi soluţionarea lor şi implicându-i pe toţi colaboratorii săi în rezolvarea acestor probleme. Încă din primele zile a pornit în lungul şi latul eparhiei făcând foarte multe vizite canonice pe la diferite parohii pentru a constata la faţa locului şi pe viu problemele cu care se confruntă preoţii parohi şi păstoriţii lor. Peste tot tânărul ierarh a împărtăşit cuvânt de învăţătură şi de mângâiere a sfătuit şi încurajat şi a luat aminte la toate cele spuse de către cei cu care s-a întâlnit şi întreţinut. Episcopia în care a venit ca ierarh eparhiot Pressfinţitul Părinte Episcop Nicolae avea foarte multă nevoie de o persoană ca el, tânăr şi dinamic, pentru a simţi prezenţa ierarhului în diferitele probleme, structuri şi teritorii ale ei şi pentru ca această prezenţă să fie realmente eficientă, cu urmări pozitive.
Dacă ar fi să dăm exemple concrete din activitatea sa pastoral – misionară, ne oprim pentru început la sfinţirea temeliei şi aşezarea pietrei fundamentale la Biserica Ortodoxă Română din comuna Sântandrei care a avut loc duminică 5 iulie 1936.
O altă pagină din bogata agendă pastoral – misionară a Preasfinţitului Părinte Episcop Nicolae Popoviciu a fost sfinţirea temeliei şi aşezarea pietrei fundamentale la Biserica Ortodoxă Română şi la cazarma „Dacia” din localitatea Marghita care s-a desfăşurat în ziua de duminică 14 iulie 1936, la care, alături de Prea Sfinţitul au participat D-l Ioan Băncilă prefectul judeţului, P.C. Păr. Protopop Vasile Popoviciu, consilierul eparhial Ioan Evuţianu şi diaconul Cornel Moga. Au fost întâmpinaţi de către primarul oraşului Gheorghe Heghier, iar la cazarma „Dacia” au fost întâmpinaţi de către Lt. Ing. Gheorghe Ceocea şi de către lt. Col. Ghiorghiu împreună cu alţi ofiţeri şi militari.
La reşedinţa episcopală Episcopul Nicolae Popoviciu primea zilnic foarte multe audienţe, în cadrul cărora asculta doleanţele şi sugestiile multor clerici şi a multor mireni. Convoca consiliul eparhial şi permanenţa eparhială ori de câte ori era nevoie, consulta, elabora şi semna foarte multe acte şi documente eparhiale pentru diferite probleme din diferite ramuri şi domenii cum ar fi: domeniul învăţământului teologic, aproba diferite acţiuni şi manifestări culturale, implicându-se şi participând personal la ele, la buna organizare şi funcţionare a lor. De asemeni redacta, emitea şi aproba diferite acte şi documente chiriarhale de natură bisericească. Toate aceste activităţi şi acţiuni ale Preasfinţitului erau transparente şi erau ştiute de către oricine era interesat de problemele bisericii, deoarece ele erau consemnate în scris în revista eparhială ,,Legea Românească” şi în alte publicaţii ale vremii.
Tânărul vlădică se ocupa foarte îndeaproape de problemele tinerilor, mai ales de cele ale tinerilor seminarişti, teologi şi preoţi. De asemenea se ocupa îndeaproape, cercetându-i şi sfătuindu-i, de membrii asociaţiei „Oastea Domnului”, de membrii Asociaţiei Studenţilor Ortodocşi, de Asociaţia Femeilor Ortodoxe, participând la diferitele lor acţiuni şi activităţi şi binecuvântând lucrarea acestora. Tânărul ierarh avea largi orizonturi, perspective şi preocupări culturale, fiind foarte deschis tuturor acţiunilor şi activităţilor de acest gen şi participând la toate acestea ori de câte ori avea ocazia şi timpul îi permitea. De fapt el însuşi a ajuns până la urmă un mare om de cultură, un distins teolog şi cărturar.
Arhiereul Nicolae a iniţiat o colaborare foarte fructuoasă cu toate instituţiile şi organismele locale şi centrale, câştigându-şi în foarte scurt timp toată aprecierea şi preţuirea tuturor factorilor de decizie. De aceea, putem spune cu toată convingerea şi certitudinea că Biserica Ortodoxă de pe aceste meleaguri a intrat într-un real progres spiritual, cultural, social şi material. Preasfinţitul a ştiut să-i implice pe toţi oamenii de bună credinţă şi doritori de bine, fie ei clerici sau mireni, în diferitele activităţi şi acţiuni ale Bisericii, făcându-i astfel utili spre slujirea Lui Dumnezeu şi a oamenilor din Biserica Sa, aducându-le astfel reale satisfacţii şi împliniri duhovniceşti. Ca bun păstor al turmei sale duhovniceşti episcopul Nicolae se afla adesea în mijlocul credincioşilor şi a păstorilor lor duhovniceşti, slujindu-le cu timp şi fără timp. În ziua de duminică 23 august 1936 a participat la sfinţirea temeliei sfintei biserici din comuna Marţihaz, unde a fost însoţit de către un sobor de preoţi din care a făcut parte: păr. Ioan Evuţianu consilier eparhial, părinţii: Popa Terentie din Mădăras, Miron Popovici din Ciumeghiu şi Emil Ilie din Ghiorac.
Deodată cu venirea Preasfinţitului Părinte Episcop Nicolae Popoviciu în eparhie el a conştientizat că este o problemă de mare importanţă a face să se construiască biserici de zid, în locul celor de lemn, dar mai mare şi mai importantă este problema de a zidi şi cimenta sufletul credincioşilor în dreapta şi sfânta credinţă străbună. Dacă pentru zidirea de biserici punctul de greutate a rămas şi azi pe umărul credincioşilor, zidirea şi cimentarea sufletelor însă este în sarcina preoţilor şi mai ales a episcopului. Mare merit au credincioşii pentru zidirea materială dar neînchipuit mai mare este meritul aceluia care sfinţeşte zidirea materială, care întăreşte şi ţine vie Biserica lui Iisus Hristos. Aşa de pildă Preasfinţitul Nicolae însoţit de părintele consilier Ioan Evuţianu şi de diaconul Aurel Tripon s-a deplasat duminică 30 august la Calea Mare spre a sărbători împreună cu credincioşii şi de a binecuvânta bisericuţa de lemn de aici. Tot în aceiaşi zi a sfinţit temelia bisericii din localitatea Mierlău; apoi clopotele din Sânnicolaul Român, care a avut loc pe data de 6 septembrie; apoi a vizitat biserica şi credincioşii din localitatea Roit.
O mare misiune pe care o avea de împlinit episcopul Nicolae era aceea a realizării şi înfăptuirii dorinţei credincioşilor din Oradea în frunte cu înaintaşul lui – Episcopul Roman Ciorogariu – de a ridica la Oradea o catedrală episcopală care să se numească Biserica cu Soare – fiind o replică la Biserica cu Lună existentă deja. Vom reda mai jos, în acest sens, crâmpeie din cuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Nicolae Popoviciu la deschiderea adunării eparhiale în ziua de 30 mai 1937: „Zidirea catedralei episcopale a format în anul acesta, şi va forma şi în cei viitori, grija noastră de căpetenie. S-au scurs 153 ani de când credincioşii bisericii noastre din loc şi-au mulţumit trebuinţele lor sufleteşti la altarul celor două biserici venerabile: din Velenţa şi Oradea, biserici devenite istorice pentru duhul de mare jertfă şi de neclintită credinţă, ce stau la temelia lor şi pentru mângâierile nepreţuite, pe care l-au revărsat multe decenii de-a rândul în sufletele necăjite ale Românilor asupriţi. Zilele fericite ale libertăţii noastre naţionale au adus cu ele atât de profunde transformări, de natură demografică şi naţională, în structura populaţiei din oraşul Oradea, încât ridicarea unui nou Sion ortodox este o poruncă mare şi neprecupeţitoare a clipelor de faţă. Nu numai sub raportul trebuinţelor strict bisericeşti şi de cult, ci şi sub acela al demnităţii şi al prestigiului nostru române, aici la graniţa de vest a ţării, privită chestiunea catedralei – necesitatea zidirii ei se impune cu puterea irezistibilă a unui imperativ de cel mai superior ordin. De aceea nu am lăsat să mai treacă pe lângă noi nici un ceas nefolosit pentru lucrările începutului. În anul acesta am fixat definitiv şi am asigurat-o după cum era de astfel şi firesc – locul, pe care se va zidi viitoarea catedrală, lăsând să fie înscris dreptul de proprietate al Episcopiei noastre asupra lui la Cartea Funciară. Consiliul Eparhial având în vedere o serie întreagă de motive, de natură duhovnicească şi românească, s-a decis pentru terenul, din apropiata vecinătate a reşedinţei episcopale pe care este clădită astăzi Casa Naţională, dimpreună cu întreg Parcul Traian din faţa Palatului Prefecturii, al Tribunalului, al Băncii Naţionale şi al celorlalte instituţii publice din apropiere. Urmează să depunem de acum înainte cu toţii, în mod chibzuit, toate sforţările pentru adunarea şi sporirea fondurilor de construcţie, ca lucrările de zidire ale catedralei să poată începe cu un ceas mai devreme.
În circulara adresată tuturor oficiilor parohiale şi protopopeşti, cateheţilor şi profesorilor de religie din eparhie din luna septembrie 1936, Episcopul Nicolae subliniază importanţa Bisericii şi a şcolii şi rolul celor doi apostoli ai neamului – preotul şi învăţătorul care au misiunea de a catehiza şi învăţa tinerii ţării noastre contribuind la ,,opera de educaţie religioasă-morală-creştină şi naţională a generaţiei tinere care este pivotul tuturor năzuinţelor noastre româneşti”, de aceea sunt foarte importanţi atât preotul cât şi învăţătorul şi catehetul, atât la ţară cât şi la oraş pentru realizarea acestui nobil deziderat.
Ca o dovadă şi ca un exemplu viu în acest sens redăm în cele ce urmează un articol din revista Legea Românească numit foarte simplu şi foarte sugestiv: Preasfinţia Sa Episcopul Nicolae în mijlocul şcolarilor care spune următoarele: ,,Între preocupările principale ale Preasfinţitului Episcop Nicolae, chiar de la luarea conducerii acestei eparhii a fost grija de creştere şi educaţia tineretului şcolar. Încă de la începutul anului şcolar 1936/1937 Preasfinţia Sa a adunat în biserica catedrală la o Sfântă Liturghie pe toţi elevii şcolilor secundare din localitate împreună cu profesorii lor ortodocşi să le pună la suflet dorinţele morale creştineşti şi naţionale, dorinţe care riguros împlinite pregătesc generaţia de azi la îndatoririle de mâine. De atunci şi până azi în şcoală şi în biserică preoţii-profesori de religie au împrăştiat necontenit sămânţa învăţăturilor creştine între elevii şcolilor religioase de toate categoriile.
Preasfinţia Sa dorind să se convingă, întrucât sămânţa aruncată de profesorii şcolilor a ajuns să prindă rădăcini, să crească şi să aducă roade, a vizitat la finele anului, la examenele de religie cele mai principale şcoli din Oradea cu mai mulţi elevi ortodocşi: liceul Emanuil Gojdu, Şcoala Normală de fete şi Şcoala Normală de băieţi. Mare a fost bucuria Preasfinţiei Sale, când a văzut cu ochii, că elevii ortodocşi de la şcolile amintite, ca spicele pline stau gata pentru seceriş. Examenul de religie a fost un seceriş bogat. Întreg materialul de învăţământ religios: Istoria Biblică, Viaţa Lui Iisus, Istoria Bisericească Universală şi Naţională, Dogmatica, Morala, Apologetica cu noţiuni de filozofie a religiei, totul a fost un întreg, o materie bine asimilată şi bine armonizată cu tradiţiile neamului, tradiţii care au fost în stare, prin toate vitregiile, să ne păstreze limba românească, legea şi credinţa strămoşească.
Aceste constatări au determinat pe Preasfinţia Sa Episcopul Nicolae să se bucure sufleteşte în mijlocul şcolarilor, să adreseze tuturor cuvinte de laudă: pe cei distinşi să-i premieze, pe profesorii de religie Păr. Dr. Mauriciu Cătana, protopopul Ioan Bonaţiu şi Dr. Dimitrie Bodea să-i felicite pentru ostenelile depuse la înfrumuseţarea sufletului şi vieţii sufleteşti a tineretului şcolăresc, iar conducătorilor şcolilor, D-lor directori: Teodor Neş, de la liceul Emanuil Gojdu, D-nei Directoare Adriana Ciorogariu de la Şcoala Normală de fete şi D-lui A. Mavrodin de la Şcoala Normală de băieţi care sunt motorul tuturor înfăptuirilor bune de la aceste focare de cultură românească, să le exprime admiraţia şi să le binecuvânteze munca pusă în slujba adevăratei culturi a neamului românesc. La examenele de religie, pe lângă Preasfinţia Sa şi însoţitorilor Preasfinţiei Sale, Părintele consilier Ioan Evuţianu şi Părintele diacon Ioan Dinu, au luat parte toţi profesorii ortodocşi de la sus numitele şcoli. În sufletul şcolarilor examenul de religie prezidat de Preasfinţia Sa Episcopul Nicolae a rămas înscris ca o pagină de frumoasă aducere aminte, iar în ceea ce priveşte educaţia tineretului şcolar această vizită a Preasfinţiei Sale a însemnat un pas înainte !’”.
În activitatea sa Preasfinţitul Episcop Nicolae a avut o deschidere reală, ecumenică şi faţă de alte biserici, şi faţă de alte persoane de altă confesiune şi de altă naţie. Aşa se face că Preasfinţitul a făcut parte din diferite delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române, şi a condus diverse delegaţii ale episcopiei Oradiei în vizitarea a diferitelor biserici surori unde a prezentat şi reprezentat Biserica Ortodoxă Română şi învăţătura ortodoxă cu tot ce are ea specific. De asemenea a şi primit foarte multe delegaţii a diferitelor biserici din diferite părţi ale lumii care au venit cu scopul de a ne cunoaşte la faţa locului în diferite aspecte şi moduri ale învăţăturii şi comportamentului acestui popor. Dacă ar fi să dăm un exemplu, ar fi potrivit să îl dăm pe acela în care un grup de oaspeţi englezi în călătorii de studii prin România vizitează Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei şi pe Preasfinţitul nostru Episcop Nicolae. La 24 iunie au sosit în ţară doi oaspeţi din Anglia: Profesorii Victor Sheorburn şi Robert Nelson care au întreprins o călătorie de studii mai ales asupra monahismului ortodox şi a vieţii bisericeşti de azi. În Moldova, în Bucovina, la Nistru şi pe la mănăstirile din Oltenia au cules bogate informaţii din trecutul monahismului şi a vieţii religioase a neamului nostru. În Transilvania, călătorii englezi n-au avut de cercetat mănăstiri ortodoxe, dar i-au interesat mult viaţa religioasă a poporului, activitatea clerului şi raportul Bisericii cu întreaga viaţă a neamului.
La Oradea, la o episcopie tânără au aflat realizări mari. I-a impresionat mult spiritul de jertfă românesc din Bihor. În puţinele parohii unde au ajuns, au văzut cu ochii bisericuţa veche de lemn, trecutul nostru bisericesc, şi îndată lângă ea, biserica nouă de zid, modern lucrată, care reprezintă starea noastră de libertate şi de progres de azi. Oaspeţii englezi au vizitat şi casele ţăranilor români şi traiul lor, convingându-se că ţăranul român e încă sărac, dar e bun, harnic, inteligent, calităţi care în curând îl vor ridica pe o treaptă mai înaltă şi socială şi economică. Au rămas convinşi că Biserica Ortodoxă Naţională e chemată şi în prezent şi în viitor a avea un rol hotărâtor asupra destinelor ţării şi ale neamului. Se aşteaptă să se înceapă un curent de cunoaştere şi de înţelegere a stărilor şi situaţilor reciproce din cele două biserici .
Un mare eveniment al cărui organizator, susţinător şi participant direct a fost Preasfinţitul Părinte Episcop Nicolae este Adunarea Asociaţiei Clerului ,,Andrei Şaguna” , care a avut loc la 27 Octombrie în sala de şedinţe a episcopiei ortodoxe, sub preşedinţia P.S. Sale. Au participat peste 80 preoţi din eparhie. Scopul acestei asociaţii este apărarea prestigiului şi intereselor bisericii; promovarea culturii teologice şi a vieţii morale între membrii clerului; îndrumarea vieţii religioase în popor, cultivarea simţului de colegialitate între preoţi şi ocrotirea intereselor lor. Adunării i-a premers oficierea Sfintei Liturghii şi chemarea Sfântului Duh. Adunarea a fost deschisă de preşedintele ei activ P.C. Sa Cornel Mager, care parantează moartea episcopul Roman şi reliefează personalitatea noului episcop Dr. N. Popovici. Vorbeşte apoi de cea mai mare plagă a lumii, de comunism. Biserica însă e singura instituţie care poate pune stavilă acesteia pentru că toate problemele vieţii găsesc soluţionare în Evanghelia Lui Iisus Hristos.
P.S. Sa Episcop Nicolae, luând cuvântul, spune între altele:
Cu mult dor am aşteptat, de la venirea mea ca episcop în Oradea, clipa de faţă. Am aşteptat să văd pe iubita mea preoţime din Oradea, slujitoarea altarelor, prin care se lucrează mântuirea vremelnică şi veşnică a neamului. Episcopia noastră se găseşte azi, sub toate raporturile în fază embrionară, căci nu de mult a fost chemată la viaţă. Pentru a întări o eparhie se cer veacuri şi decenii. Episcopia noastră trăieşte vremuri apocaliptice. Toţi şi toate au semnalat primejdia comunismului. Mijloace practice pentru combaterea comunismului la sate şi oraşe biserica are multe, dintre care cel mai principal este pastoraţia individuală şi viaţa sfântă a preotului. În continuare, P.S. Sa explică mai multe probleme din viaţa pastorală a preoţilor. Stăruie mai ales asupra atitudinii preotului la sfântul altar. Apoi insistă asupra sfintelor taine, cuminecătura şi spovedania, asupra predicii şi asociaţiilor religioase. La toate aceste servicii cere preoţilor căldură, suflet aprins şi elan, căci în felul acesta poate să fie preotul făcătorul de minuni al veacului de azi. Dă apoi îndrumări administrative cu privire la epitropiile parohiale, la îngrădirea mormintelor, la bibliotecile parohiale, la stârpirea concubinajului şi la alte chestiuni de interes profesional.
După ce Părintele Aurel Muşet din comuna Giriş îşi rosteşte interesanta conferinţă despre „Biserică şi comunism”, secretarul asociaţiei, P.C. Sa Părintele consilier Ioan Evuţian, dă citire raportului asupra activităţii asociaţiei în anul 1935-1936, ajungând la concluzia că această asociaţie, care cuprinde 13 despărţăminte, şi-a atins scopul de a îndruma viaţa religioasă a poporului de la sate spre adevărata viaţă creştină şi a pune stavilă tuturor influenţelor stricăcioase care atentează la viaţa, religioasă, morală şi naţională a poporului nostru. Se fac mai multe propuneri pentru viitor. O arzătoare dorinţă a preoţilor de la sate s-a împlinit azi, graţie concursului dat de P.S. Sa Episcopul Nicolae. Este vorba de înfiinţarea unui cămin preoţesc în palatul reşedinţei episcopale, unde preoţii veniţi de la ţară vor găsi adăpost. Adunarea a votat o moţiune pentru o salarizare cât mai echitabilă a clerului. Preoţimea, în frunte cu P.S. Sa, cu membrii consistoriului şi cu profesorii teologi, au luat masa la Academia Teologică.
Episcopul Nicolae a fost foarte implicat în desfăşurarea diferitelor momente şi evenimente istorice fiind foarte ataşat slujirii neamului, participând la derularea multor evenimente care au devenit istorice cât şi la comemorarea altora. Un astfel de eveniment s-a desfăşurat în cadrul marilor serbări româneşti de la Satul Mare.
În ziua de 13 Decembrie cor. au avut loc la graniţa de nord-vest a ţării mari sărbători naţionale în cadrul cărora a fost inaugurat noul palat administrativ al judeţului Satu Mare, a fost dezvelită statuia marelui luptător Vasile Lucaciu şi s-a ţinut o mare adunare antirevizionistă. Această întreită sărbătoare a fost un minunat prilej de afirmare a solidarităţii româneşti pe care Românii de pe întreg cuprinsul ţării au ţinut să o manifeste participând într-un număr impresionant de mare. La acest mare praznic naţional a participat şi P.S. Episcop Nicolae al Oradiei. P.S. Sa a plecat de la Oradea în ziua de 12 Decembrie însoţit de PP.CC. Lor Cornel Magiru, vicarul episcopiei, Ştefan Munteanu, rectorul Academiei Teologice, Zaharia Moga, Ioan Guiaşiu, consilier eparhial şi diaconul Cornel Moga. Această primă vizită a P.S. Sale în Satu Mare a adus mare bucurie şi mângâiere în sufletul credincioşilor noştri. În gara Satu Mare P.S. Sa a fost primit de autorităţile bisericeşti şi civile şi de un numeros public în care am remarcat grupul doamnelor din societatea ,,Altarul”. Tuturor le-a răspuns P.S. Sa, mulţumindu-le pentru primirea caldă pe care i-au făcut-o. De la gară P.S. Sa a mers de-a dreptul la Capelă unde după o scurtă slujbă P.S. Sa a vorbit credincioşilor despre însemnătatea serbărilor ce aveau să se desfăşoare a doua zi şi totodată i-a îndemnat şi îmbărbătat la munca grea a ridicării Catedralei Ortodoxe Române din localitate.
În dimineaţa zilei următoare s-a făcut inaugurarea şi sfinţirea noului Palat Administrativ. Serviciul religios a fost oficiat de P.S. Sa Episcopul Nicolae, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi, în prezenţa membrilor guvernului, a domnilor Ion Inculeţ, vicepreşedintele Consiliului de Miniştrii, Valeriu Pop, ministrul Industriei şi Comerţului, Tiberiu Moşoiu, subsecretar de Stat la Ministerul Domeniilor, Stelian Popescu, directorul ziarului ,,Universul” şi preşedintele ,,Ligii Antirevizioniste”, a senatorilor, deputaţilor, prefecţilor, şefilor de autorităţi şi a unei mari mulţimi de intelectuali şi ţărani. În cuvântul său Preasfinţitul Nicolae a spus: ,,Cu sufletul stăpânit de cutremurare sfântă am înălţat rugăciuni fierbinţi înaintea tronului Lui Dumnezeu, ca să-şi coboare cu îmbelşugare binecuvântarea Lui întăritoare şi sporitoare asupra acestui Palat, care are menirea să slujească de acum înainte, din neam în neam, la întărirea noastră nebiruită pe aceste plaiuri. Biserica se bucură ori de câte ori vede, că puterea spirituală a neamului se întrupează în opere măreţe, care arată şi vestesc tuturor vrednicia poporului român.
Astăzi se încheie o epocă de rătăciri şi asupriri istorice şi începe alta de ispăşiri istorice. Stăpânirea vremilor trecute a fost o stăpânire ucigătoare a sufletului românesc, stăpânirea care intră şi se sălăşluieşte acum în acest nou Palat trebuie să fie o stăpânire care aduce învierea şi înălţarea acestui suflet. Noul Palat Administrativ va ispăşi şi va şterge prin ceea ce va realiza fărădelegile Palatului de tristă pomenire care la precedat. Greşelile trecutului să ne facă să fim cu luare aminte şi cu înţelepciune în viitor. Palatul acesta Administrativ trebuie să fie în primul rând şi mai presus de toate un palat al dreptăţii. Istoria ne dă numeroase dovezi că numai stăpânirile călăuzite în opera lor de guvernare de principiul suprem şi veşnic al dreptăţii au dăinuit, au spintecat veacurile şi s-au afirmat cu putere în lumina istoriei… Rog pe Bunul Dumnezeu să asculte rugăciunile pe care le-am făcut cu toţii din suflet şi să-şi trimită Harul Său ceresc asupra acestei instituţii – din care să pornească razele binefăcătoare ale culturii şi ale progresului pe toate tărâmurile pentru neamul nostru” P.S. Sa a sfinţit cheile Palatului pe care domnul ministru Ion Inculeţ le-a predat prefectului judeţului.11 Din acest eveniment constatăm bunele relaţii pe care Preasfinţitul Nicolae le-a creat şi le-a întreţinut cu instituţiile locale şi centrale ale statului creându-se o adevărată simbioză şi armonie între instituţiile puterii vremelnice şi a celei veşnice. (va urma)
Lasă un răspuns