Tăblițele scrise de la Vadu Rău – Fărcașa

În cursul lunii mai a anului 2009, o viitură a râului Bistrița produsă în zona localității nemțene Fărcașa, avea să scoată la iveală un foarte posibil atelier neolitic de confecționare a unor tăblițe inscripționate, foarte asemănătoare cu celebrele tăblițe de la Tărtăria („Tartarul” este locul de pedeapsă al păcătoșilor, asemănător cu Iadul). Ele s-au adăugat celorlalte artefacte care au fost descoperite de către inimosul prof. dr. în istorie Dumitru Ioniță, în punctul numit „Vadu Rău” (nu bun; ce modalitate de alegere a acestor locuri „necurate” (Tărtăria, Vadul Rău) spre a lăsa „mesaje” scrise milenare), din localitatea pomenită mai sus, începând cu anii ’80 ai secolului trecut, despre care s-a mai vorbit. Bistrița este un nume ce relevă un mesaj: „Bi – îs – tri – T și A”, adică „bis” (de două ori va lovi cataclismul), „tri” (al trinității cerești; trident), format din Marele Tată „T”, Renașterea „R” (Marea Născătoare, Marea Mamă) și Fiul ce va veni „I” (Iisus-ul, izvorul celorlalte); de aceea mai avem localitatea Istrița („Îs – tri-ȚA” („ța-ța-ța, căpriță ța”; cele trei salturi ale Țapului Pan spre a efectua Hierogamia Sacră cu Mama Gaya Vultureanca; semn al obiceiului de a veni „cu capra” de Crăciun) este dealul unde s-a descoperit tezaurul „Cloșca cu puii de aur”), dar și „lost” (pierdut) – trița („lostrița”, ca pește răpitor, symbol ca și dragonul lup-șarpe daco-getic, al grifonilor; semn al cataclismului, al retragerii trinității din creație: „Și-a întors Dumnezeu fața de la noi!”).

Legat de acest „Tri” mai avem Istru (sau „Duna-cea-rea”; iar „Istru” are sens de „Sunt trei într-unul” – Istri, ÎsTri), dar și Nistru (N-Îs-Tri; Nașterea din Nou reprezintă un act trinitar; două apocalypse și durerile nașterii, ale facerii din nou), ca și orașul cetate Istria („Îs-tri-A”, sau „Sunt trei de A”, Trei Piramide, Trei Munți ai Cerului, Trei Pietre de Moară), semn trinitar al tridentului.  Numele de „Nemț” al județului, dar și al localităților vine din „Neamul lui T”, cei vechi, ai Tătânului (Bătrânului Cronos). Și denumirea de Fărcașa are un înțeles adânc strămoșesc. De aceea mai avem și în județul Maramureș o astfel de localitate Fărcașa, pentru că înțelesul ei este „F – Arcașa”, sau „Fecioara Războinică Arcașă”, Amazoana (Extraordinara), Cea dintru-început, Cea care va începe Războiul Ceresc. Descoperirea acestor „tăblițe” are o importanță deosebită pentru că, iată, ea demonstrează că celebrele plăcuțe de la Tărtăria – datate, pe bază de Carbon 14, ca fiind realizate în perioada 6.500- 6.000 î.Hr. -, și considerate ca fiind mai „bătrâne” cu peste un mileniu decât cele sumeriene de la Djemdet Nasr, Kis și Uruk, considerate îndeobște cele mai vechi forme de scriere din lume, nu reprezintă un caz izolat, accidental, ci o activitate cât se poate de organizată, desfășurată de locuitorii acelor vremuri de pe actualul teritoriu al țării noastre. Din păcate, la fel ca și alte asemenea descoperiri de excepție, nici aceasta nu s-a bucurat de atenția necesară din partea specialiștilor români.

Aventura acestor incredibile „pietre” inscripționate a început prin anii ’80 ai secolului trecut, când profesorul Dumitru Ioniță, în timpul unei recunoașteri de teren desfășurate în punctul numit Vadu Rău din localitatea nemțeană Fărcașa, a descoperit o serie de obiecte neolitice, cum ar fi: fusaiole, greutăți pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de țesut, topoare șlefuite din piatră etc. Printre aceste obiecte, câteva i-au atras atenția în mod deosebit. Este vorba despre tăblițe din lut ars, unele de forme rectangulare, ovale sau rotunde, care prezentau pe una din fețe diverse semne incizate: romburi franjurate, sau  linii intersectate, ce constituiau suport pentru alte linii mai mici, așezate în rând, diverse puncte scobite etc. În decursul anilor, erodarea malului drept al Bistriței a continuat, prilej cu care au tot ieșit la iveală alte câteva zeci de asemenea tăblițe, numărul lor ajungând la 120, toate purtatoare ale unor însemne protoliterate, după cum crede profesorul Ioniță. „Unele dintre ele sunt confecționate din mici lespezi de piatră de formă rectangulară, peste care s-a așternut un strat fin de argilă, care a fost incizat cu semne dintre cele mai variate. Printre ele se afla și un pandantiv amuletă, similar aceluia de la Tărtăria, care are două orificii de prindere”, a mai declarat profesorul Ioniță. Viitura din anul 2009, așa cum arătam mai sus, a scos la iveală, în același punct, alte câteva zeci de asemenea tăblițe incizate, pe care au apărut, ca element de noutate, „grupuri de semisfere, care au pe bolta lor unul, două, trei sau patru linii. Greutatea tablițelor diferă, ea fiind cuprinsă între 100 și 500 g. Din cele observate, s-ar putea spune că pe «vatra» acestui atelier se afla o cantitate impresionantă de material care urma a fi prelucrat și, probabil, incizat. Acest fapt m-a făcut să cred că avem de-a face cu un atelier care fusese părăsit în grabă, din motive obscure: fie din cauza unei calamități naturale, fie din cauza migrației unor triburi neolitice”, ne-a mai spus Dumitru Ioniță. Domnia-sa este de părere că „o parte din aceste tăblițe sunt relativ identice cu cele descoperite de arheologul Nicolae Vlassa în anul 1961 la Tărtăria, județul Alba, care aparțin culturii neolitice Vinca, datate, pe bază de Carbon 14, ca fiind realizate în perioada 6.500- 6.000 î.Hr. Emit supoziția că la Vadu Rău a existat în mod cert un atelier de confecționare a acestor artefacte, care apoi se răspândeau într-o vasta arie geografică, ajungând până în vestul actual al României sau chiar până în Insula Paștelui. Dimensiunile tăblițelor variază între 13,5 cm în lungime, respectiv 7-8 cm în lățime”, mai spune profesorul Ioniță. Prof. dr. Vasile Boroneanț (1930 – 2014; arheolog, doctor în istorie, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului București, Președinte al Departamentului de Istorie și Arheologie al Academiei de Științe a României) a declarat la momentul descoperiri că: „Este foarte posibil ca la Vadu Rău să fi existat un depozit”.

Fără a fi specialiști în istorie, putem să ne dăm seama că avem de-a face cu o descoperire de o importanță cu totul specială. De aceea, am cerut și părerea unui cercetător care a avut ocazia să vadă câteva fotografii ale acestor misterioase tăblițe, neluate în seamă de specialiști. Este vorba de prof. dr. Vasile Boroneanț, binecunoscutul arheolog, care, timp de mai mulți ani, a cercetat situl arheologic de la Cladova și pe cel de la Chitila, unde au fost făcute descoperiri senzaționale, care atestă existența pe acele locuri a unora dintre cele mai vechi culturi materiale și spirituale din Europa. În legatura cu aceste tăblițe, domnia-sa ne-a mai declarat: „Modelul era în epocă. Motive asemănătoare au fost descoperite în spațiul nostru și la Vidra, și la Chitila și în alte locuri. Ele se aseamănă cu cele din Mesopotamia. Este foarte posibil ca acolo, la Vadu Rău, să fi existat un depozit. Trebuie însă făcute cercetări serioase pentru a putea emite o ipoteză corectă. Asemenea elemente de decor vin chiar din Paleolitic, unde aceste elemente constituiau modalități de comunicare folosite de inițiații epocii. Le regăsim și astăzi, deși sensul lor nu mai poate fi deslușit, pe costumele populare, pe cusături, pe produse casnice gospodărești, pe unelte etc. Ele sunt specifice numai spațiului carpato-dunărean”. Așa cum arată artefactele de la Vadu Rău, se poate observa asemănarea lor izbitoare cu tăblițele de la Tărtăria. Povestea acestora din urmă a trezit, în timp, deopotrivă, entuziasm, dar și multe reticențe, în așa fel încât, deși probe indubitabile atestă vechimea lor, încă mai sunt sceptici care nu vor să accepte realitatea. De altfel, astăzi, foarte puțini specialiști români se mai încumetă să discute deschis despre această unică descoperire. O fac însă cercetătorii străini, cărora nu le este nici rușine, nici teamă să afirme deschis că prima scriere a omenirii a apărut aici, în sud-estul Europei, și nu în Mesopotamia, cum se credea până acum. Ei au în vedere când susțin acest lucru, atât artefactele de la Tărtăria (pe care nu le cred nicidecum o pierdere de obiecte sau o negustorie a unor sumerieni ajunși întâmplător sau nu în zona băștinașilor de la Tărtăria, cum se mai susține uneori!), cât și alte două descoperiri: cea de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, unde pe o colină, într-un nivel neolitic corespunzător mileniului III î.Hr., au fost găsite câteva sigilii de lut, printre care unul rotund, cu pictograme gravate într-un mod asemănător celor de la Tărtăria, și cea de la Gracianița, din nord-vestul Bulgariei. Acolo, s-au descoperit două platouri mici. Pe fundul unui dintre ele este redată o reprezentare schematică antropomorfă, iar cel de-al doilea prezintă o formă de scriere foarte apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo si de cea de pe una dintre tăblițele de la Tărtăria. Arheologul britanic Colin Renfrew, care a efectuat săpături tot în Bulgaria, la Sitagroi, susține această ipoteză. Apoi, celebrul profesor arheolog italian Marco Merlini, director al Prehistory Knowledge Project, membru al World Rock Art Academy Italia, care, împătimit de „miracolul” de la Tărtăria, a căutat și a descoperit oasele găsite de Vlassa împreună cu cele trei tăblițe. După ce acestea au fost analizate și datate la Departamentul de Geologie al Universității din Roma, profesorul Merlini a concluzionat: „Datarea e foarte veche, în jur de 7.300 de ani! Iar oasele au aparținut unei femei în vârstă de 50-55 de ani, căreia el îi atribuie un rol religios, fiindcă printre oase au mai fost găsite 23 de obiecte sacre, printre care o ancoră pentru țesut, niște brățări și niște statuete de idoli.” Aflat în anul 2004 în țara noastră, celebrul arheolog italian avea să declare unui confrate: „Oasele ca și tăblițele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Acum este rândul nostru să găsim că scrierea a început în Europa cu doua mii de ani înaintea Sumerului. În România, avem o comoară imensă, dar ea nu aparține numai României, ci întregii Europe.”

În anul 2012 o altă descoperire a fost realizată de către profesorul Dumitru Ioniță, descoperire ce va stârni, cu siguranță, noi controverse. Astfel situl arheologic Vadu Rău, locul în care profesorul din Fărcașa a descoperit recent un obiect straniu, va fi readus încă o dată în atenția istoricilor și arheologilor din România. Este locul unde, în ultimii ani, profesorul Ioniță a găsit mai multe tăblițe din lut, imprimate cu pictograme ce ar putea constitui forme ale cele mai vechi screri din lume. Aici, profesorul Ioniță, a făcut o descoperire la fel de interesantă. Este vorba de un pandantiv din piatră care seamănă izbitor cu un cap uman. Obiectul are o greutate de aproximativ 300 de grame și dimensiuni, măsurate în cruce, de 8 X 7,5 centimetri. „Am găsit obiectul într-un loc situat în aval de celebrul sit de la Vadu Rău, comuna Fărcașa. Este vorba de un obiect cu formă ovală din lut ars ce are o formă bizară ce aduce cu un ipotetic cap de extraterestru. Obiectul are incizate pe una din fețe semne protoliterate ce aduc mai mult cu litere oriental-sanscrite, fiind unicat în lumea arheologică mondială până în prezent. Locul unde am găsit acest obiect se află foarte aproape de cel în care au fost descoperite și faimoasele Tăblițe de la Vadu Rău, cu cea mai veche scriere protoliterată din lume, cuptorul-mamă al Tăblițelor de la Tărtăria, dar și sanctuarul megalitic ce are relativ corespondent cu cel de la Stonehenge, Anglia. Ca și descoperiri în acestă zonă mai amintesc craniul pietrificat de 6,3 kg și o înălțime de 37 cm“, a declarat profesorul Dumitru Ioniță. Recenta descoperire a profesorului nemțean, un mare pasionat de arheologie, va completa lunga listă cu descoperiri semnate de el. Incursiunile profesorului pe Valea Bistriței nu au rămas fără rezultate. Site-ului wikipedia.org, consemnează cele mai interesante descoperiri ale istoricului nemțean, cu care puțini specialiști români se pot lăuda. Amintim doar picturile rupestre de pe Rarău („RA cel Rău”, fratele pandant al lui „RA cel bun”, dualitatea acestei lumi), reprezentând schematic paleoastronauți; sanctuarul Megalitic de la Vadu-Rău (neolitic), ce are corespondent cu cel de la Stonehenge (Anglia), descoperit în cursul lunii octombrie 2009; cel mai vechi neolitic aceramic din Romania; cea mai veche scriere pictografică din lume („Tăblițele de la Vadu Rău”), circa 3500-3000 î.Hr.; „Cearta idolilor” – celebrele figurine zoomorfe ce rivalizează cu „Gânditorul” și Femeia șezând” de la Hamangia; stela megalitică cu scriere glagolitică de pe Goia (sec. XIV); cea mai lungă conductă din olane de ceramică, din mediul rural moldovenesc din epoca feudală (Fărcașa); descoperirea urmelor arheologice ce atestă campania militară a lui Petru Rareș în Țara Românească – Transilvania prin pasul Tulgheș în ianuarie-februarie 1529. De asemenea, este cunoscută pasiunea profesorului pentru obiectele vechi. Cunoscut colecționar de obiecte istorice din Moldova și nu numai, Dumitru Ioniță, a reușit să salveze de la distrugere numeroase obiecte de o valoare inestimabilă. Periodic, istoricul ia la pas târgurile din județele Moldovei pentru a salva obiecte de patrimoniu. Astfel, în colecția nemțeanului se află iataganul lui Cioban Oglu Pașa, șeful oastei otomane care i-a înfrânt pe eteriști la Mănăstirea Secu. „Așa cum se știe, în cursul lunii august 1821 a fost înăbușită și rezistența pandurilor lui Tudor Vladimirescu, retrași dincolo de Olt. Cealaltă grupare a eteriștilor, în frunte cu Iordache Olimpiotul și Ioan Farmache, s-a retras în Munții Neamțului, continuând lupta. Ultimele clipe ale Eteriei din Moldova aveau să se consume în cursul lunii iulie, la Mănăstirea Secu. Aici au poposit circa 350 de eteriști, urmăriți fiind de un detașament de oaste otoman condus de către Cioban Oglu-Pașa. Deși eteriștii au rezistat câteva zile, în cele din urmă au fost înfrânți. Recent, am intrat în posesia iataganului de luptă care a aparținut lui Cioban Oglu-Pașa. Este o piesă deosebită. Are o lungime de 94 centimetri, o lățime de 4 centimetri și este ornamentat cu varia arabescuri din aur. Cel mai important element îl constituie monograma din aur, care cuprinde printre altele și mesajul în limba turcă «Cioban Oglu, și anul II98, plus anul 622» (anul Hegirei – era musulmana). Lama este confecționată din oțel de Damasc inoxidabil, iar mânerul din lemn de abanos“, declara în aprilie 2011 profesorul nemțean.  Dumitru Ioniță deține și alte obiecte istorice vechi deosebite. Astfel, în colecția sa se mai află sabia de paradă care a aparținut regelului Carol al II-lea, statueta lui Mircea cel Bătrân; sceptrul voievodal de ceremonial al lui Ștefan cel Mare; icoana lui Daniil Sihastru (din 1490); clopotul de ceremonial și paftalele lui Petru Rareș; halebarda de ceremonial a lui Ioan Vodă cel Viteaz; harta de la 1590 a celebrului cartograf A. Ortelius de la curtea lui Filip al II-lea (regele Spaniei), când apare pentru prima dată Dacia pe globul pământesc; pumnalul lui Constantin Brâncoveanu; blazonul familial al domnitorului Mihail Sturdza; sigiliul din aur a lui Alexandru Ioan Cuza; ceasul regelui Carol I (1866-1914); revolverul, epoleții, chipiul și decorațiile mareșalului Alexandru Averescu; sabia de paradă a regelui Carol al II-lea. Acestea sunt doar câteva din prețioasele descoperiri realizate de cunoscutul nemțean. Profesor la Grupul Școlar „Mihail Sadoveanu” din Borca, Dumitru Ioniță are trei doctorate, în istorie, filosofie și drept internațional. El se mai întreabă aproape filozofic: „Să fi fost aici arealul enigmaticilor atlanți sau Țara Ramaiașilor (Cei rămași după Potop; Cei din Rama A-D)?” Rămâne totuși o mare enigmă pe care doar viitorul s-ar putea să-l dezlege.

Am prezentat toate aceste date pentru a încerca să sensibilizăm cercetarea românească în domeniu, în așa fel încât să putem răspunde, fără teamă de a ne compromite, unor provocări ca aceasta pe care ne-o propune profesorul Dumitru Ioniță. Pentru că descoperirea sa constituie, fără îndoială, o mare provocare. Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar cred că este de datoria specialiștilor să cerceteze nu numai aceste incredibile artefacte, dar și altele care zac prin depozitele muzeelor de zeci și zeci de ani, fără să fie băgate în seamă de cineva. Credem că aceasta este o datorie, nicidecum o pierdere de timp, pentru că, până la urmă, elementele identitare ale existenței noastre ca popor european își află susținerea și în asemenea dovezi. Închei prin a spune că tăblițele de la Vadu Rău tebuie să beneficieze de o atenție sporită. Ca de altfel și alte obiecte adunate cu trudă și pasiune de neobositul profesor de istorie de la Fărcașa care, periodic, ne surprinde cu câte o descoperire de excepție.

One Response to Tăblițele scrise de la Vadu Rău – Fărcașa

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *