O Casă de licitaţii este ca un medic care ia pulsul bolnavului. Bolnavul este România actuală, iar medicul este Casa de licitaţii Artmark. După ce am trăit ruşinea lipsei de interes a statului pentru Colecţia de obiecte Brâncuşi, acum am să prezint o altă mare licitaţie, etalon pentru soarta României, dat fiind că Licitaţia respectivă s-a referit la Colecţia uneia dintre cele mai vestite familii boiereşti din România, Familia Manu, o familie cu rădăcini în timpuri cvasi-mitice, având strămoşi primordiali, aşa cum se considerau majoritatea familiilor boiereşti de pe teritoriul Ţărilor Româneşti. Rădăcini mai apropiate s-au găsit în Italia, sec. XIII, cu numele Mano/Manos, în perioada lui Carol de Anjou. Se consideră însă, cu certitudine, că ramura românească a Manuleştilor se trage din familia Mano de la Constantinopol. Manoil Mano (1610-1699) a fost patriarh în capitala otomană şi fondator al Academiei acestui oraş. Familia Manu a dat ţării noastre o seamă de personalităţi care au făcut istorie. Aşa este generalul Gheorghe Manu (1833-1911), care a fost general de divizie, erou al Războiului de Independenţă, primar al Bucureştiului, prim-ministru, lider conservator şi sfetnic al regelui Carol I, cu care fusese coleg la Şcoala de artilerie de la Berlin. De reţinut şi faptul că Regele prezida cel mai exclusivist club aristocratic din Romînia, Jokey Club, iar Gh. Manu era vicepreşedintele acestui loc select. Relaţia dintre familia regală şi familia Manu era strânsă, iar balurile organizate de Alexandrina, soţia lui Gh. Manu, erau onorate de Rege şi Regină. Şi invers, la balurile organizate de curtea regală, familia Manu era la loc de cinste. Poate nu e întâmplător faptul că, pentru serviciile aduse ţării, Gheorghe Manu a fost primul ofiţer român decorat cu „Virturea militară”, cu „Steaua României” în grad de comandor şi cu Ordinul Carol I, în grad de Colan, grad pe care nu l-au mai primit decât personalităţi de talia lui Ion C. Brătianu, Petre P. Carp, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu sau Alexandru Averescu. Aceste decoraţii se află vizibil şi pe pieptul impozant al portretului realizat de Alexandru Bănulescu, licitat, dar neachiziţionat de nimeni! Evident, Gh. Manu a fost şi colecţionar de artă, în primul rând a conservat şi a extins colecţia propriei sale familii, moştenită de la tatăl său Ioan Manu (1803-1874). Cine a fost Ioan Manu?
Aşa cum ne informează tot excepţionalul catalog al licitaţiei, după devasatorul incendiu care a cuprins Bucureştii anului 1847, Ioan Manu a organizat servicul de pompieri, apoi a fost Agă (şef al poliţiei) în perioada Revoluţiei de la 1848 şi sfetnic a trei domnitori, Ghica, Bibescu, Ştirbei. A ajuns Mare Vornic şi Caimacam (conducător intermediar) al Ţării Româneşti în ajunul alegerii ca domnitor al lui Alexandru Ioan Cuza. Soţia sa, Anica Manu, este considerată de artiştii vremii protectoartea poeziei române, dat fiind că în casa Manu, situată pe locul actualei clădiri a Fundaţiei Universitare Carol I, era loc de întâlnire al artiştilor vermii, al Societăţii Filarmonice şi unde s-au pus bazele Tetrului Naţiuonal. Tot în saloanele acestei case, Ion Heliade Rădulescu a citit pentru prima oară celebra sa poezie Sburătorul. Anica provenea din familiile boiereşti Scarlat Ghika şi Năsturel Herescu.
Toţi Manuleştii au poveşti fantastice, de mari ctitori, politicieni de vocaţie şi aleşi oameni de artă sau de condei, ca Manoil Manu (1762-1835), care a ţinut un Jurnal pe tot parcursul vieţii, un mare document istoric, în tradiţia moşternită de la familie, el fiind şcolit la Constantinopol, unde s-a născut, dar la 17 ani intră în serviciul domnitorului Moruzi al Moldovei şi parcurge toate treptele, până ajunge Mare vornic al Ţării Româneşti. Nu mai vorbesc de portretele care marchează legăturile familei Manu cu familiile Cantacuzino, Năsturel Herescu, urmaş al cărturarului Năsturel Udrişte, şi alte familii de viţă boierească veche.
Aceşti doi mari oameni, Ioan şi Gheorghe Manu, au fondat colecţia de artă a familei, care, după 1900, a intrat în posesia fiului lui Gheorghe Manu, Constantin, ajuns ministru plenipotenţiar la Londra şi Constantinopol. Constasntin Manu a gospodărit şi a păstrat colecţia intactă până în anul 1948, când a fost confiscată de către Ministerul comunist al Artelor.
Colecţia Manu este eminamente o colecţie de portrete, cuprinde 24 de tablouri reprezentând chipurile importante ale familiei, dar şi alianţele lor politice şi rubedeniale. Este in nuce un portret genealogic al acestei mari familii boiereşti. Iar valorarea ei istorică este întregită de valoarea artistică, dat fiind că portretele au fost realizate de mari artişti ai timpului, ca Theodor Aman, Mihail Töpler, Anton Chladek, C.D. Rosenthal, Gheorghe Tattarescu sau Pavel Djurcoviciu, fapt care îi conferă statutul de cea mai importantă colecţie de pictură veche românească, cuprinzând sfârşitul sec. XVIII, tot sec, al XIX-lea şi începutul sec. XX, imortalizând patru generaţii ale acestei importante familii boiereşti din Muntenia. Frumuseţea unor tablouri te duce cu gândul la Rembrandt şi la alţi mari portretişti ai artei mondiale. Aceşti pictori, protejaţi de familia Manu şi alte familii boiereşti, marchează ceea ce în arta apuseană se numeşte aristocraţia de curte, fiindcă şi vechile familii româneşti se integrau modei timpului, aceea de a fi imortalizate de pictori. Încă nu apăruse arta fotografică şi atunci penelul ţinea loc de aparat de fotografiat.
Lasă un răspuns