Basorelief Mithriac descoperit la Constanța

Exponatul lunii august 2016 la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu este reprezentat de un basorelief dedicat zeului Mithras (sec. II-III d.Hr.) descoperit de curând, pe 19 mai anul acesta, în timpul cercetătorilor arheologice efectuate în zona veche a orașului Constanța (între Lupa Capitolina și fostul Palat Regal, actualmente Tribunalul Constanța), cercetări ce au dus la descoperirea a numeroase vestigii de epocă romană și romano-bizantină din perioada secolele I – VI d. Hr.. Iată că lucrările edilitare ce au loc în orașul Constanța – anticul Tomis – aduc la lumină artefacte importante ale istoriei noastre necunoascute. Piesa are o lungime de 30 cm, lățime de 22 cm și grosime de patru centimetri. Este sculptată în marmură, iar stilul de lucru este specific artei provinciale romane. Mithras este o divinitate bine documentată în panteonul Dobrogei romane. Peste 25 de monumente sculpturale, câteva geme și mai multe atestări epigrafice sunt dovezi de necontestat ale popularității cultului acestui zeu de origine oriental (persană). În teritoriul dobrogean, piesa descoperită recent la Tomis prezintă bune analogii cu basorelieful de marmură descoperit la Gura Dobrogei (sec. II d.Hr.), unde se presupune că a fost chiar un mithraeum. Din punct de vedere al schemei iconografice, basorelieful se înscrie în așa-numitul tip specific „danubian“, cu o scenă centrală, înconjurată – în chip de chenar – de o serie întreagă de scenete realizate în mici casete, în tendința de a reuni într-un singur moment (imagine) ilustrația esențială a întregii doctrine mithriace, fiind astfel pe înțelesul tuturor.

În lumea romană, cultul lui Mithras, apare în timpul Principatului, reuşind ca în decursul a două secole să ajungă cea mai importantă doctrină religioasă opusă creştinismului. Ernest Renan sintetizează imaginea de ansamblu a epocii: „dacă creștinismul ar fi fost cumva oprit, atunci lumea ar fi devenit mithraică”. Cultul lui Mithras a fost introdus de regele persan Artaxerxes al II-lea (405-362 î.Hr.) și s-a răspândit și în exteriorul Iranului ajungând în Imperiul Roman în anul 100 d.Hr., prin intermediul legionarilor, cultul lui Mithras fiind un cult exclusiv pentru bărbați. Mithras este zeul luminii din mitologia persană. Numele său înseamnă „Soarele nebiruit” – „Deus Sol Invictus” și, conform religiei zoroastriene, este conducătorul grupului de zei Yazatas. Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, el luptă contra forțelor răului conduse de Angra Maynu. Mithras s-a născut după unele legende dintr-o piatră (Muntele Cerului) sau dintr-o peșteră (pește – Ra; din camera Regelui aflată în piramidă) în ziua de 25 decembrie (Crăciun sau „Y”, când schimbăm calea), când păstorii din ținut au venit să i se închine. El a capturat taurul divin pe care l-a sacrificat pentru a organiza un banchet alături de soare (deci taurul nu este Soarele; este Puterea de Creație, Fecunditatea Naturii, care se va lua de la noi). Din sângele taurului se spune că au apărut toate plantele și animalele folositoare omului (prin sacrificarea Vechii Creații va putea apare Noua Creație). Străbătând ziua cerul, Mithras vede și aude totul din cer sau de pe pamânt întrucât el are 10.000 de ochi și 1000 de urechi. El este înarmat cu o măciucă de lemn ferecat (sceptrul) cu care alungă demonii ce năvălesc spre el. Îi erau consacrate ca simbol și emblemă crizantemele, trandafirii (trandafirul getic împărătesc; roza, ca cerc) și era zeul suprem al oștirilor (oștirile cerești care vor veni peste noi). Religia lui Mithra este una dintre religiile așa zise și „misterio-zofice” ale lumii antice, care ne-a lăsat puține mărturii scrise sau poate că acestea s-au pierdut. Din această cauză, „mithraismul” a constituit și constituie o problemă și un obiect de cercetare continuă din partea multor istorici.

Mithra este zeul care a polarizat în jurul său, timp de circa 2.000 de ani, atenția a numeroși oameni de diverse națiuni, care credeau în eficacitatea prescripțiilor acestei religii, pentru că mesajul lui era unul universal uman. Primele semnalări ale numelui lui Mithra (Mitruț, Du-mitru, „Cel care du-mică”) ne sunt transmise de niște tablete găsite la Boghazkoy, capitala vechilor hitiți, în nordul platoului anatolian. Aceste tablete, datând din secolul al XV-lea î.Hr. și descoperite în anul 1907, consemnează un acord încheiat între hitiți și vecinii lor, imitannii, enumerând la sfârșit o serie de divinități care vor veghea la executarea acordului, printre care figurează „Mithras și Varuna”. Cultul lui Mithra are însă urme încă de la originile îndepărtate ale indo-iranienilor, divinitatea respectivă aparținând zeităților arhaice adorate de către aceștia înainte de separarea lor în popoare diferite (timp al Geților de Aur primordiali, cei ce au adunat toate enclavele de populație umană salvate din cataclism). Dovada adorării în comun a lui Mithra de către indo-iranieni este faptul că atât în cunoscuta „Veda”, cărțile sacre ale indienilor, cât și în „Avesta”, cartea sfântă a perșilor, acest zeu ce își are locul său, fie aproape de Varuna, fie, respectiv, aproape de Ahura-Mazda (Onmuzd). Totuși, potrivit interpretărilor mai recente, Mithra nu apare cu același caracter în cele două religii. Mithraismul își are rădăcinile adânc înfipte în religia veche a Persiei, fiind grefat pe vechea concepție dualistă iraniană a eternei rivalități dintre bine și rău și purtând amprenta severității morale persane.

Monumentele și inscripțiile mithraice descoperite în Dacia  – lucru deosebit de important și de cercetat – sunt mai numeroase chiar decât cele din Asia Mică, realitate ce a făcut ca un istoric să afirme că Mithra ar fi trebuit să fie zeul național al dacilor și prin pierderea Daciei s-ar fi dat o puternică lovitură acestei vechi religii geto-dace. Savantul olandez N. J. Vermaseren, în lucrarea sa „Corpus Inscriptionum Monumenlorum Religionis Mithriacae” (Haga, 1956, 1960- două vol.), indica pentru Dacia un număr de 274 de monumente și inscripții mithraice, adăugându-se, după descoperirile recente, încă trei altare la Apulum (Alba-lulia), câte unul la Ceanul Mic, Potaissa (Turda) și o localitate necunoscută din Dacia Inferioară. Cu cel descoperit acum la Tomis (Constanța) avem 280 de monumente și inscripții mithraice, la care ar trebui să adăugăm cel puțin și pe cele din Geția sudică (Bulgaria, Grecia, Albania, etc.). Papa de la Roma poartă și astăzi o Mitră scumpă pe cap, ca semn al Mamei Născătoare cu a sa Nouă Creație. Cel mai frecvent epitet folosit în inscripții pentru Mithra e acela de „Invictus”, fiindu-i atât de propriu încât uneori dedicațiile ce îi sunt adresate sunt simple: „Deo Invicto, Numini Invicti” sau chiar numai „Invicto”. O singura dată este folosit în Dacia epitetul de „Atotputernic” („Omnipotens”), care este corespondentul epitetului persan „Nabarzes”, sub care este invocat Mithra în Dacia de două ori: „Nabarze Deo și Soli Invicto Nabarze Mithrae”. Acest „Nabarze Deo”, cu sens de „Atotputernic – Omnipotent – Creator” ne duce cu gândul la „barza” care aduce copii mici pe coș.

Artefactul scos la lumină datează din secolele II – III d. Hr. și a fost descoperit în ceea ce pare a fi un cvartal de locuințe dintr-un cartier al orașului antic Tomis, localizat între sediul actualei Judecătorii Constanța și statuia Lupei Capitolina, perimetru în care au fost efectuate în intervalul aprilie – iulie a.c. cercetări arheologice preventive. Basorelieful este accesibil spre vizionare publicului iubitor de cultură toată luna august, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*