Afront? Aaaa… front!

În maratonicele dezbateri stârnite pro şi contra acad. Nicolae Breban versus „intelighentia” băsesciană, intervine un ilustru anonim care le combate şi analizează pe toate feţele, cu un apetit şi o sagacitate demne de o cauză mai bună.

Justiţiarul nostru anonim se dă de ceasul morţii şi execută cele mai incredibile figuri stilistice pentru a demonstra că, sine ira et studio, este un hărăzit apărător al dreptăţii, păstrând un echilibru al balanţei care, orice s-ar spune, în mod evident, se înclină în partea romancierului nostru academician. Ceea ce e drept şi meritoriu pentru străduinţa depusă de dreyfusian.

Nu-i mai puţin adevărat că, distinsul pugilist, incriminând limbajul grosier şi poziţia antinaţională a celor trei scriitori în vogă (Patapievici, Liiceanu şi Pleşu), care-l acuză pe distinsul nostru romancier, furat de val, cade în aceeaşi meteahnă urât mirositoare.

Până aici totul e OK. Un scandal literar de proporţii, cu largi ecouri în toată suflarea românească. Citind şi eu cu mult interes serialul «Cazul Breban sau mineriada literaturii române» de pe net, mare mi-a fost mirarea să-mi descopăr numele onorat într-un mod măgulitor de acest imbatabil justiţiar.  Afirmă domnia sa, citez: «Ba unele specimene îşi pun mizeriile în versuri, bunăoară un individ ce-şi spune Dominic Diamant le zice şi el dulce, citez:

«Nimic nu-i nou sub soare în sumbrul areal/ În care şobolanii doar foşgăie pe val/ Şi fac din Academii lăcaşele de mit/ Şi de concupiscenţă ce totul compromit./ Tare de tot! Vibraţi băieţi! Vibraţi!-vorba Anei Blandiana»

Siderat de atenţia ce mi se acordă şi surprins extrem de plăcut de simpatia  preopinentului nostru atotştiutor, m-am învrednicit şi am conceput, ad-hoc, poezia care urmează. Sper, nu atât de vitriolantă şi graţioasă stilistic precum intervenţia ilustrului combatant.

RIPOSTA

Atât de adânc le combate

Monşer ce le ştie pe toate

Cu-asemenea stil şi vigoare

.

Ce pot prea uşor să-nfioare

Crezându-se c-are dreptate

Încât, recunosc, pe umilul

De mine m-a dat chiar pe spate.

.

Ce nu pot pricepe, măi dragă,

De ce combatantul mă bagă

În olul imens cu fiertură.

.

Oricând explozivă de ură

De ce « specimenul » de mine

Am fost gratulat, -şi, de cine ?-

Drept biet creator de mizerii

Vă rog să mă credeţi, mă sperii.

.

Expertul magistru în plesne

De-o parte şi alta, să ştie

Că ciocul (mic) cu jocul de glezne

Îi vine turnat, ca tichie.

.

Aşa că ilustrul, dar… lasă,

Mai bine-n bârlogu-mi, acasă.

Nu ştiu dacă versurile specimenului specialist versificator de mizerii vor fi citite şi analizate feroce vreodată de ilustrul anonim justiţiar, şi prea puţin mă interesează acest aspect. Important pentru mine rămâne faptul că, luând la cunoştinţă o prestaţie balcanico-mioritică de răsunet, nu am rămas inert, ca o mămăligă care nu explodează, şi am reacţionat cu promptitudine, sine ira et studio, cu armele de care dispun şi cu tot curajul aferent  necesar într-o asemenea ispravă.

Ba, mai mult, sunt dispus chiar să-i mulţumesc acestui belicos confrate, cu nu ştiu câţi ani mai tânăr decât mine, pentru faptul că mi-a provocat posi(sensi)bilitatea de a mă exprima liber şi suveran, într-o Mamonie cum nu mai există alta pe lume.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*